țiclă¹ sf [At: CADE / V: ~clu (Pl: țicluri) sn, țiglă, țihlă, țuclă, țuglă sf, țoglu sn / Pl: ~le / E: ns cf țic⁴, mg szikla] 1 (Reg) Vârf ascuțit de deal, de munte Si: pisc². 2 (Trs) Ridicătură înaltă de pământ. 3 (Mar; Trs) Vârf ascuțit de stâncă Si: stei, stâncă, țiclet, țiflă¹ (1). 4 (Reg; îf țuclă) Moțul de pe capul ciocârlanului Si: (reg) țugui¹ (11). 5 (Reg; îf țoglu) Țurțur¹ (1). 6 (Reg; îf țiclu) Unealtă de tăiat și de scobit, de forma unui ciocan, cu capetele lungi și ascuțite.

țiclu¹ sn vz țiclă¹

țiglă⁴ sf vz țiclă¹

țihlă² sf vz țiclă¹

țoglu² sn vz țiclă¹

țuclă sf vz țiclă¹

țuglă sf vz țiclă¹

țiclă (reg.) (desp. ți-clă) s. f., g.-d. art. țiclei; pl. țicle

țiclă (reg.) (ți-clă) s. f., g.-d. art. țiclei; pl. țicle

țiclă s. f. (sil. -clă), g.-d. art. țiclei; pl. țicle

țiclă, țicle, s.f. (reg.) 1. instrument de pescuit raci. 2. vârf, ridicătură de pământ. 3. țugui. 4. ciocănitoare.