SIMINICHIE s. f. Numele a două specii de arbuști mici din familia leguminoaselor, cu flori galbene, ale căror frunze și fructe uscate se folosesc ca purgativ și ca diuretic (Cassia acutifolia și angustifolia); p. restr. (colectiv) frunzele (sau fructele) uscate ale acestei plante. – Din tc. sinameki.

siminichie sf [At: PISCUPESCU, O. 218/10 / V: (înv) ~nac~, ~nechi, ~manec~, sinamec~, sinamichi, sinamic~, sinamicie, sinimeche, sinimichi, senamechi, senamec~, senamic~, senemec~ / Pl: ~chii / E: tc sinameki, ngr σιναμική] 1-2 Arbust din familia leguminoaselor, cu tulpina erectă, cu flori galbene, frunze și păstăi uscate care se întrebuințează ca purgativ și diuretic (Cassia acutifolia și angustifolia). 3 (Prc) Frunzele și păstăile uscate ale arbuștilor de siminichie (1-2), folosite ca medicament Si: (reg) foi-de-mamă, sena, frunza-mamei.

SIMINICHIE, siminichii, s. f. Numele a două specii de arbuști mici din familia leguminoaselor, cu flori galbene, ale căror frunze și fructe uscate se întrebuințează ca purgativ și ca diuretic (Cassia acutifolia și angustifolia); p. restr. (colectiv) frunzele (sau fructele) uscate ale acestei plante. – Din tc. senameki.

SIMINICHIE s. f. Mic arbust din familia leguminoaselor (Cassia angustifolia); (cu sens colectiv) frunzele uscate ale plantei, întrebuințate ca purgativ și ca diuretic. A trebuit... să se mulțumească doar... cu un ceai de siminichie. STĂNOIU, C. I. 166. Siminichia n-o cunoaște poporul decît ca niște frunzișoare ce le cumpără de la dugheană și o beau de durere de inimă și de limbrici. ȘEZ. XV 123.

SIMINICHIE ~i f. Arbust mic cu flori galbene, ale cărui frunze înguste și alungite sunt folosite ca purgativ și diuretic. [G.-D. siminichiei] /<turc. senameki

senamechi sf vz siminichie

senamechie sf vz siminichie

senamichie sf vz siminichie

senemechie sf vz siminichie

simanechie sf vz siminichie

siminachie sf vz siminichie

siminechi sf vz siminichie

sinamechie sf vz siminichie

sinamichi sf vz siminichie

sinamichie sf vz siminichie

sinamicie sf vz siminichie

sinimeche sf vz siminichie

sinimichi sf vz siminichie

senamechie (siminechie) f. frunzele uscate ale unui arbust din Orient, luate ca purgativ. [Turc. SENAMEKI, lit. senă din Meca].

senamechíe V. siminichie.

senemechíe V. siminichie.

siminachíe (sud) și siminichíe (est) f. (din *senamechie, d. turc. sena-meki, senă de la Meca; ar. sena de unde și it. sp. sena, fr. sene; bg. sinamikiĭa. V. senă). Un copăcel leguminos originar din Africa și Arabia (cassia acutifolia și angustifolia). Fertura din frunzele luĭ uscate e purgativă. Se dă și ca sirop și ca tinctură. – Vechĭ și pop. sî-.

sinamechíe, sinamichíe, forme vechĭ îld. siminichie.

!siminichie s. f., art. siminichia, g.-d. art. siminichiei; pl. siminichii, art. siminichiile (desp. -chi-i-)

siminichie s. f., art. siminichia, g.-d. siminichii, art. siminichiei

siminichie s. f., art. siminichia, g.-d. siminichii, art. siminichiei; pl. siminichii

siminichie

senamichie (-ii), s. f. – Plantă (Cassia angustifolia). – Var. senamechie, siminichie. Mr. simănichie. Tc. (arab.) senameki (Șeineanu, II, 332), cf. ngr. σιναμιϰή.

SIMINICHIE s. (FARM.) senă. (Ceai de ~.)

SIMINICHIE s. (FARM.) senă. (Ceai de ~.)

senamechie s.f. (înv.) frunză uscată de senă (arbust din Orient) din care se preparau purgativele; siminichie.