scanceu sn vz sanceu

SCANCEU, scancee, s. n. (Regional) Sanie cu tălpi scurte întrebuințată ca a doua sanie la transportarea lemnelor lungi, sprijinind vîrfurile lor. Lemnele lungi din pădure se așază cu capetele joase pe o sanie trasă de boi, iar vîrfurile se razămă și se leagă de scanceu. PAMFILE, I. C. 155.

SCANCEU, scancee, s. n. (Reg.) Sanie cu tălpi scurte, întrebuințată ca a doua sanie la transportarea lemnelor lungi.

scancéŭ n., pl. ete (ung. kancsú, picĭor pus ca pedică cuĭva). Sanie mică pe care se sprijină capătu din apoĭ al unuĭ buștean dus de o sanie maĭ mare.

sancană^[1] sf vz sanceu

sancău sn vz sanceu

sanceu sn [At: ȘEZ XIX, 112 / V: ~cauă^[1] sf, ~cău, ~ciu, sca~ / Pl: ~ee / E: mg szánkó „săniuță”] 1 Sanie (1) (cu care se transportă poveri). 2 (Spc) Sanie (1) cu tălpile scurte care, atașată în prelungirea unei sănii mai lungi, servește ca suport la transportul lemnelor lungi. 3 (În forma sanciu) Sanie (1) mare, fără șine pe tălpi.

sanciu sn vz sanceu

sancéŭ n., pl. eĭe (rut. sanka). Buc. Săniuță de cărat buștenĭ.

sanceu, sanceie, s.n. (reg.) 1. sanie (cu care se transportă poveri); sanie cu tălpile scurte folosite ca suport, în urma alteia mai mari, la transportul lemnelor lungi. 2. (în forma: sanciu) sanie mare (fără șine pe tălpi). 3. ansamblu de plute unite provizoriu, folosit la transportarea buștenilor.