nega vt [At: MAIOR, IST. 31/32 / Pzi: neg / E: lat negare] (Fșa) 1 A contesta existența, necesitatea, obligativitatea unui lucru, unui fenomen etc. 2 A nu recunoaște un fapt Si: a tăgădui.

NEGA, neg, vb. I. Tranz. A contesta existența, necesitatea, obligativitatea unui lucru, a unui fenomen etc., a nu recunoaște, a nu admite un fapt; a tăgădui. Își flutura într-una capul mare, negînd vădit, în sinea lui, tot ce auzea. GALAN, B. I 124. Iată efecte pe care nu poate să le nege nimeni. GALACTION, O. I 236. ◊ Absol. N-are rost să negi. – De ce să neg? Nu l-am adus eu. GALAN, Z. R. 354. Nu e nevoie să negi. C. PETRESCU, C. V. 108. Un moment ezită, parcă ar voi să nege... să reziste. SEBASTIAN, T. 74.

NEGA vb. I. tr. A nu recunoaște ceva; a tăgădui, a contesta. [P.i. neg, 3,6 neagă. / < lat. negare].

NEGA vb. tr. a nu recunoaște (ceva); a tăgădui, a contesta. ◊ a dezminți. (< lat. negare)

A NEGA neg tranz. (adevăruri, fapte, fenomene) A declara ca fiind neadevărat; a tăgădui. /<lat. negare

negà v. a tăgădui, a susține că un lucru nu e așa.

2) *neg, a -á v. tr. (lat. negare). Tăgăduĭesc, zic că nu: criminalu neagă c’a ucis.

nega (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. neg, 2 sg. negi, 3 neagă; conj. prez. 1 sg. să neg, 3 să nege, imper. 2 sg. afirm. neagă

nega (a ~) vb., ind. prez. 3 neagă

nega vb., ind. prez. 1 sg. neg, 3 sg. și pl. neagă

nega (neg, negat), vb. – A tăgădui. Lat. negare (sec. XIX). – Der. (din fr.) negați(un)e, s. f.; negativ, adj.

NEGA vb. 1. a tăgădui, (livr.) a denega. (~ că ar fi fost la...) 2. v. retracta. 3. v. contesta.

NEGA vb. 1. a tăgădui, (livr.) a denega. (~ că ar fi fost la...) 2. a dezice, a retracta, a tăgădui. (A ~ tot ceea ce spusese.) 3. a contesta, a dezminți, a renega, a tăgădui, (înv.) a protesta. (A ~ adevărul celor afirmate de cineva.)

A nega ≠ a afirma, a confirma, a recunoaște, a susține

NEGA vb. I. Tranz. (Folosit și absol.) A contesta existența, necesitatea, obligativitatea (unui lucru, unui fenomen etc.); a nu recunoaște, a nu admite (un fapt); a tăgădui. Nici însuși Engel nu poate niega (tăgădui). maior, Ist. 31/32. A nega (tăgădui) ființa sufletului este tot una de a nega ființa plăsmuitoriului. cornea, e. i, 182/9, cf. isis (1859), 124²/43. Ți-ar nega existența ta. eminescu, n. 53. N-am ce nega, îmi era rușine de mine însumi. f (1903), 16. Iată efecte pe care nu poate să le nege nimeni și pe care le cunoști... din predicile mele. galaction, o. 236. Clatină din cap negînd. camil petrescu, u. n. 425. Nu e nevoie să negi. c. petrescu, c. v. 108, cf. 354. Să nu încerci să negi, că-i de prisos, sebastian, t. 280, cf. 74. Te scormoni toată vremea să afli, să-nțelegi, Te-ncredințezi aproape, te răzvrătești și negi. arghezi, c. o. 42. Neagă existența unui stil funcțional al literaturii beletristice, vianu, m. 147, cf. 45, 70. Negi cu prea mare stăruință ca să mă convingi, stancu, r. a. iv, 224, cf. 285. Negînd existența unor legi obiective, sociologii reacționari se situează pe poziții subiectiviste. v. rom. ianuarie 1954, 225. Își flutura într-una capul mare, negînd vădit, în sinea lui, tot ce auzea, galan, b. i, 124, cf. id. z. r. 354. Anton Lupan lua Cornul de aur, în lung, cu barca, să se întoarcă la drumul lui de fier, de care nu putea să nege că se simțea legat, tudoran, p. 59. Suslănescu negă, jură, protestă, t. popovici, se. 104. Mecanicul vru să nege vag, șovăi o clipă. barbu, ș. n. 143. ◊ refl. pas. Predicatul se afirmă sau se neagă pentru toată sfera subiectului. maiorescu, l. 43. Aceste însușiri nu se pot nega în arhitectură, oprescu, i. a. iii, 17. – prez. ind.: neg. - Din lat. negare.