ciunta vtr [At: POMPILIU, B. 1007 / V: cionca, ~nca / Pzi: ciunt sau ~tez / E: ctm ciot + ciung + -a] (Reg) 1-9 A ciunti (1-9). 10 vt (Îvp; îe) A ~ zilele (sau viața, veacul) cuiva ori a ~ pe cineva A omorî.

CIUNTA (-tez), CIUNTI (-tesc) vb. tr. 1 A reteza, a trunchia; a tăia vîrful: spunea că a ciuntat din musteață (RET.) ¶ 2 A lăsa ciunt: scotea ochi, tăia mîni, ciuntea și seca pe care avea prepus (NEGR.) ¶ 3 A tăia scurt, a scurta; Ⓕ Rău mă tem că m’a afla Și mi-a ciunta viața (BRL.); fusese silit să-și ciuntească fericirea vilegiaturii de la Văleni (BR.-VN.).

cĭuntésc v. tr. (d. cĭunt). Fac cĭunt, mutilez. Fig. Micșorez, știrbesc: a cĭunti o țară. – Și cĭontesc și cĭonțesc (est). Rar cĭuntez.

ciuntá, ciunt, v.t. 1. A tăia, a reteza. 2. A curma: „Dacă viața mi-o ciuntați, / Pă mine mă îngropați / În strunguța oilor” (Lenghel, 1985: 212). – Din ciunt (MDA).