2 definiții pentru buiurlău
Arhaisme și regionalisme
BUIURLĂU s.n. (Mold.) Ordin sau decret domnesc. Au scris buirultăuri la Nicolai-Vodă. AXINTE URICARIUL. I-au venit lui Grigorie- Vodă … buiurlău de la Abdula-Pașa. PSEUDO-AMIRAS. Variante: buirultău (AXINTE URICARIUL). Etimologie: cf. tc. buyrultu. Vezi și buiurdi. substantiv neutru
BUIRULTĂU s.n. v. buiurlău. substantiv neutru
- sursa: DLRLV (1987)
- adăugată de dante
- acțiuni
Intrare: buiurlău
buiurlău substantiv neutru
| substantiv neutru (N52) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||