arneu sn [At: ANON. CAR. / V: ~nieu, arin~, er~, ernieu, hernieu, herneu, hierneu / P: ~neu / Pl: ~eie / E: mg ernyő] (Reg) 1 Coviltir. 2 Coliba strungii care adăpostește pe cei care mulg. corectat(ă)

ARNEU (pl. -nee) sn. Băn. Trans. Acoperiș la car, la trăsură [ung. ernyō].

ARNEU, arneie, s. n. (Regional) Acoperiș împotriva ploii și soarelui la care și căruțe țărănești, făcut din cercuri de lemn acoperite cu rogojini sau cu pînză groasă de cînepă. V. coviltir, covercă. Cînd îmi întorsei capul, zării la o cotitură de drum, ieșind dintr-o limbă de pădure, o trăsură încărcată cu lăzi și cu arneu acoperit cu rogojini. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 150.

ARNEU, arneie s. n. (Reg.) Acoperiș la căruțele țărănești, făcut din cercuri de lemn acoperite cu rogojini sau cu pînză groasă; coviltir. – Magh. ernyö.

arineu sn vz arneu

arnieu sn vz arneu

erneu sn vz arneu

herneu sn vz arneu

hernieu sn vz arneu

hierneu sn vz arneu

arneu (arneuri), s. n. – Prelată. Mag. ernyő (DAR).

ARNEU s. v. coviltir.

arneu s. v. COVILTIR.

ARNEU s. n. (Ban.) Coviltir. Arnyĕu. Tectum curruum. AC, 328. Etimologie: magh. ernyő.

arneu, arneuri, (arnău, herneu, hereneu, ierneu), s.n. (reg.; înv.) Coviltir de iarnă (de rogojină sau pânză) la căruțe; corfă, prelată; „acoperământ pentru care, în contra ploilor și a soarelui” (Glosar, 1949). – Din magh. ernyõ „umbrelă, coviltir” (DER, DLRM, MDA).

arneu, arneuri, (arnău, herneu, hereneu, ierneu), s.n. – (reg.; înv.) Coviltir de iarnă (de rogojină sau pânză) la căruțe; corfă, prelată (ALRRM, 1971: 346; Sighet, Petrova). – Din magh. ernyõ „umbrelă, coviltir” (DER, DLRM, MDA).

arneu, -uri, -eauă, (herneu, ierneu), s.n. – Coviltir de iarnă (de rogojină sau pânză). Atestat în Sighet și Petrova (ALR 1971: 346). – Din magh. ernyö „umbrelă” (DA, DER).

herneu, s.n. – v. arneu („coviltir la căruțe”).

herneu, -auă, (hereneu, ierneu, arneu), s.n. – Coviltir; căruță acoperită cu rogojină sau pânză; corfă – Din magh. ernyö „coviltir”.