23 de definiții pentru apleca
din care- explicative (12)
- morfologice (4)
- relaționale (6)
- etimologice (1)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
APLECA, aplec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba poziția (verticală) prin îndoire spre pământ; a (se) îndoi, a (se) înclina, a (se) pleca; fig. a (se) supune. 2. Tranz. (Pop.) A alăpta. 3. Refl. Fig. A simți atracție, vocație pentru ceva, a înclina către ceva; a se preocupa de cineva sau de ceva. 4. Refl. (În expr.) A i se apleca = a căpăta o indigestie; a-i veni greață. – Lat. applicare.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
apleca [At: PRAV. MOLD. 53/1 / Pzi: aplec / E: lat applicare] 1-2 vtr A (se) înclina (spre ceva așezat mai jos). 3-4 vtr (Fig) A (se) umili. 5-6 vtr A (se) supune. 8 vtr (Cst cu prepoziția de) A (se) încovoia. 9-10 vtr A (se) ploconi. 11 vr (Pop; îe) Se apleacă ziua Se face seară. 12-13 vtr (D. oameni și d. animale) A alăpta. 14-15 vur (Pat) A-i veni rău. 16 vr A i se face greață Si: (reg) a se ciumurlui Cf pleca. 17-18 vur (Pex) A se sătura de un fel mâncat prea des. 19 vr (Fig) A avea înclinare spre ceva. 20 vr (Fig) A fi dezgustat de ceva. 21 vr A fi dispus a... 22 vr (Înv; numai la unii scriitori din școala latinistă) A aplica.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
APLECA (-ec) I. vb. tr. 1 A îndoi, a pleca, a coborî: cu o lovitură l-a aplecat la pămînt; el apleacă bărbia în piept (CAR.) ¶ 2 A lipi de piept, a da să sugă, a alăpta; proverb: copilul pînă nu plînge, nu-l apleacă mumă-sa, ca să capeți ceva, nu trebue să taci; mai des întrebuințat azi cînd este vorba de animale: apleacă mielul la oaie. II. vb. refl. 1 A se îndoi, a se pleca: s’a aplecat și a luat o piatră; se apleacă la urechea avocatului și-i șoptește ceva (CAR.) ¶ 2 A se pleca pentru a saluta, a se înclina: s’a aplecat în dreapta și în stînga la toți cei din biserică (ISP.) ¶ 3 Se apleacă ziua, se face seară (BUD.) ¶ 4 🩺 pop. A i se ~, a-l cuprinde greața, a căpăta o indigestie: să nu bei apă după lucru gras, că ți s’apleacă (CAR.) [lat. applĭcare].
- sursa: CADE (1926-1931)
- adăugată de Onukka
- acțiuni
APLECA, aplec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba poziția (verticală) prin îndoire spre pământ; a (se) îndoi, a (se) înclina, a (se) pleca; fig. a (se) supune. 2. Tranz. (Pop.) A alăpta. 3. Refl. Fig., A simți atracție, vocație pentru ceva, a înclina către ceva; a se preocupa de cineva sau ceva. 4. Refl. (În expr.) A i se apleca = a căpăta o indigestie; a-i veni greață. – Din lat. applicare.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de RACAI
- acțiuni
APLECA, aplec, vb. I. 1. Tranz. A îndoi, a încovoia, a înclina; a pleca. [Grînele] își aplecau, bălaie, Umbreluțele de paie. CASSIAN, în POEZ. N. 113. Îi îndoi grumajii și-l supuse, și-l aplecă la pămînt. DELAVRANCEA, S. 83. Ea apleacă gene lunge Peste ochii cuvioși. EMINESCU, O. I 67. Chiră, Chiralină... Apleacă-ți capul Să-mpușc arapul! TEODORESCU, P. P. 651. ◊ Refl. M-aplec înfrigurat peste țărînă. BENIUC, V. 84. Se aplecă atent spre geamul deschis. BART, E. 211. S-apropie de fată, o prinde pe furiș, S-apleacă, o sărută și piere prin tufiș. COȘBUC, P. I 52. Îi spuse lin, aplecîndu-să la ureche-i: De ce cauți ceea ce nu-ți poate veni în minte? EMINESCU, N. 68 ◊ (Cu determinări introduse prin prep. «de») Se apleacă de șale. ♦ Refl. A se înclina pentru a saluta, a saluta făcînd o plecăciune. V. ploconi. Să fi văzut... ce mîndru era cînd s-a aplecat în dreapta și în stînga. ISPIRESCU, L. 167. 2. Tranz. Fig. A supune, a umili. Religia – o frază de dînșii inventată Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug. EMINESCU, O. I 59. Refl. Au pornit batalioane de cătane... Să rupă-n roți pe cei ce nu s-apleacă. BENIUC, V. 161. 3. Refl. (În expr.) A i se apleca = a-i veni rău, a i se face greață, a-i fi silă (din cauza unei mîncări). Dacă ți s-o apleca, îți pregătește mămițica un ceai de izmă. PAS, L. I 46. Era foarte grețos: te miri din ce i se apleca. CARAGIALE, O. III 12. 4. Tranz. (Popular; cu privire la copii) A pune să sugă; a alăpta. Avusese mare iubire pentru el: totuși de la trei luni îl lepădase, și, de n-ar fi avut soacră-sa Constandia milă să-l aplece la o capră, s-ar fi dus și Ghiță pe drum neîntors. SADOVEANU, M. C. 8. Au lăsat pe cucoană-sa acasă, să aplece copilul. SBIERA, P. 175. 5. Refl. Fig. (Învechit) A manifesta o tendință, a avea înclinație, a înclina către ceva. [După moartea meșterului Manole] zvonul public s-a aplecat bucuros a-i perpetua aducerea-aminte. ODOBESCU, S. II 508. Tot omul s-apleacă la ce este mai pornit. ALEXANDRESCU, P. 47.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
APLECA, aplec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) îndoi, a (se) înclina, a (se) pleca; fig. a (se) supune. 2. Refl. (În expr.) A i se apleca (cuiva) = a-i veni rău (cuiva), a i se face greață (din cauza mîncării). 3. Tranz. (Pop.) A alăpta. 4. Refl. Fig. (Înv.) A înclina către ceva. – Lat. applicare.
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de lgall
- acțiuni
A APLECA aplec tranz. 1) A face să se aplece. 2) pop. (nou-născuți) A face să sugă lapte din mamelă; a hrăni cu piept; a alăpta. [Sil. a-ple-] /<lat. applicare
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
A SE APLECA mă aplec intranz. 1) A se înclina spre pământ. 2) fig. A se pune în dependență totală față de cineva; a se supune. 3): A i ~ a-i veni greață (din cauza mâncării). /<lat. applicare
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
APLECA vb. (Mold., Ban., Criș., Trans. S) A alăpta. A: Mamce, carele apleacă prunci mici. PRAV. Ca pre niște fii îi țiiu, ca pre niște prunci îi aplec. CD 1698, 18v. Acmu socotește de au fostu în mai mare vină muma care i-au născut, au mamca care i-au aplecat. NCCD, 357; cf. CRON. 1689, 44r; IT 1689, 118v; CANTEMIR, IST.; CRON. 1707, 40v; CANTEMIR, HR.; CRON. 1732, 33r; CD 1770, 22r; IT SEC. XVIII, 126r. ♢ Fig. Pre romano-moldo-vlahii noștri Roma maica, din lăuntrurile sale născîndu-i, i-au aplecat și i-au crescut. CANTEMIR, HR. C: Greșeaște maica cea dulce avînd destulă puteare ca să-ș apleace pruncul ei și cu doică streină de-ș va apleca pruncul ei. CS, 99v. M-au ținut pre genunche și m-au aplecat la țiță. C 1692, 524r. Aplĕk. Lacto. AC, 328. L-au dat pre mîinele unii maice de l-au aplecat și l-au crescut. IT 1767, 2r; cf. CS, 100r, 100v, 101r, 101v; F 1693, 45v; CRON. SEC. XVII, 57r; IT 1749, 164v. // B: Vrea-vei să aducu o mamcă, adecă doică, ⟨să⟩ apleace coconul? CRON 1687, 25v. Purtat-ai pre mîini pre cela ce poartă toate și ai aplecat ca pre un prunc pre dătătoriul de lapte. M 1780 apr. 67r-67v; cf. ÎNDREPTAREA LEGII; BIBLIA (1688); CRON. 1736, 38v; IT 1758, 125v; LET. 1758, 112r. Etimologie: lat. applicare. Vezi și aplecat, aplecălor, aplecătură.
- sursa: DLRLV (1987)
- adăugată de Anca Alexandru
- acțiuni
aplecà v. 1. a pleca un lucru spre ceva, a încovoia (cu mai puțină violență); 2. a alăpta (despre vite); 3. a avea aplecate. [Lat. APPLICARE, a se încovoia, vorbind de corp sau de pântecele prea încărcat, de unde sensul patologic al vorbei (V. aplecate)].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
APLECAT I. adj. p. APLECA. ¶¶ contr. NEAPLECAT. II. APLECATE sn. pl. 🩺 Greață, stricare a stomacului, indigestiune: omul se îmbolnăvește de ~e cînd mănîncă din lăcomie (PAMF.).
- sursa: CADE (1926-1931)
- adăugată de Onukka
- acțiuni
apléc, a -á v. tr. (lat. ápplico, -áre. – Aplec, apleacă. V. aplic, plec). Plec, înclin, mișc spre o parte un lucru vertical: îmĭ aplec capu la dreapta, aplec o prăjină pe care o țin în mînă. Alipesc la pept un prunc ca să-l alăptez: copilu, pînă nu plînge, nu-l apleacă mama (Prov.) Fig. A-țĭ pleca urechea la nevoĭa cuĭva, a-l asculta la nevoĭe, a-l ajuta. V. refl. Mă plec, mă înclin ca să rîdic ceva orĭ în semn de salut. Se apleacă ziŭa, se apropie de seară. A ți se apleca, a ți se strica stomahu de mîncare, a ți se face greață, a te cĭumurlui, a-țĭ veni să verșĭ (și decĭ a te înclina).
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
apleca (a ~) (desp. a-ple-) vb., ind. prez. 1 sg. aplec, 2 sg. apleci, 3 apleacă; conj. prez. 1 sg. să aplec, 3 să aplece; imper. 2 sg. afirm. apleacă
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
apleca (a ~) (a-ple-) vb., ind. prez. 3 apleacă
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
apleca vb. (sil. -ple-), ind. prez. 1 sg. aplec, 3 sg. și pl. apleacă
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
aplec (mi s’a aplecat).
- sursa: IVO-III (1941)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
APLECA vb. v. alăpta.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
APLECA vb. I. 1. a atârna, a cădea, a (se) coborî, a (se) culca, a (se) curba, a (se) înclina, a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) lăsa, a (se) pleca, (înv. și pop.) a (se) povedi, (reg.) a (se) poligni, (înv.) a (se) închina. (Crengile se ~ de rod.) 2. v. povârni. 3. v. strâmba. II. (Mold., Bucov., Transilv. și Ban.) a i se ciumurlui. (A mâncat ceva și i s-a ~.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
APLECA vb. 1. a atîrna, a cădea, a (se) coborî, a (se) culca, a (se) curba, a (se) înclina, a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) lăsa, a (se) pleca, (înv. si pop.) a (se) povedi, (reg.) a (se) poligni, (înv.) a (se) închina. (Crengile se ~ de rod.) 2. a (se) înclina, a (se) lăsa, a (se) pleca, a (se) povîrni, a (se) prăvăli, (pop. și fam.) a (se) hîi. (Casa s-a ~ pe-o parte.) 3. a (se) înclina, a (se) lăsa, a (se) strîmba, (pop. și fam.) a (se) hîi, (reg.) a (se) șoldi. (Stîlpul de telegraf s-a ~.) 4. (Mold., Bucov., Transilv. și Ban.) a i se ciumurlui. (A mincat ceva și i s-a ~.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
apleca vb. v. ALĂPTA.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
A se apleca ≠ a se dezdoi
- sursa: Antonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
A apleca ≠ a dezdoi, a (se) îndrepta
- sursa: Antonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
apleca (aplec, aplecat), vb. – 1. A înclina, a îndoi. – 2. A alăpta. – 3. A înclina, a tinde. – 4. A face greață. – Mr. aplec, áplic „alăptez”, megl. (plec). Lat. applĭcāre (Pușcariu 97; REW 548; Pascu, I, 35; Densusianu, GS, II, 18); cf. cat. aplegar, sp. allegar, port. achegar. Sensul 2 este o reducere a lui a apleca la sîn; sensul 4 pare mai greu de explicat. Cf. pleca. Der. aplecăciune, (înv.; înclinație, tendință); aplecător, adj. (care înclină); aplecător, s. m. (crescător); aplecătoare, s. f. (oaie care a lepădat); aplecătură, s. f. (înclinație; pui de animal; greață); aplecuș, s. m. (miel de lapte); aplecuș, s. n. (coastă, povîrniș); aplecușat, adj. (îndoit).
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
- silabație: a-ple-ca
verb (VT77) Surse flexiune: DOR | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
apleca, aplecverb
- 1. A face să-și schimbe sau a-și schimba poziția (verticală) prin îndoire spre pământ; a (se) îndoi, a (se) înclina, a (se) pleca. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- [Grânele] își aplecau, bălaie, Umbreluțele de paie. CASSIAN, în POEZ. N. 113. DLRLC
- Îi îndoi grumajii și-l supuse, și-l aplecă la pămînt. DELAVRANCEA, S. 83. DLRLC
- Ea apleacă gene lunge Peste ochii cuvioși. EMINESCU, O. I 67. DLRLC
- Chiră, Chiralină... Apleacă-ți capul Să-mpușc arapul! TEODORESCU, P. P. 651. DLRLC
- M-aplec înfrigurat peste țărînă. BENIUC, V. 84. DLRLC
- Se aplecă atent spre geamul deschis. BART, E. 211. DLRLC
- S-apropie de fată, o prinde pe furiș, S-apleacă, o sărută și piere prin tufiș. COȘBUC, P. I 52. DLRLC
- Îi spuse lin, aplecîndu-să la ureche-i: De ce cauți ceea ce nu-ți poate veni în minte? EMINESCU, N. 68. DLRLC
- Se apleacă de șale. DLRLC
-
- 2. Alăpta. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: alăpta
- Avusese mare iubire pentru el: totuși de la trei luni îl lepădase, și, de n-ar fi avut soacră-sa Constandia milă să-l aplece la o capră, s-ar fi dus și Ghiță pe drum neîntors. SADOVEANU, M. C. 8. DLRLC
- Au lăsat pe cucoană-sa acasă, să aplece copilul. SBIERA, P. 175. DLRLC
-
- 3. A simți atracție, vocație pentru ceva, a înclina către ceva; a se preocupa de cineva sau de ceva. DEX '09 DLRLC
- [După moartea meșterului Manole] zvonul public s-a aplecat bucuros a-i perpetua aducerea-aminte. ODOBESCU, S. II 508. DLRLC
- Tot omul s-apleacă la ce este mai pornit. ALEXANDRESCU, P. 47. DLRLC
-
etimologie:
- applicare DEX '09 DEX '98