amic, ~ă smf [At: MAIORESCU, CR. II, 394 / Pl: ~ici, ~ice / E: lat amicus, a] 1 Prieten(ă). 2 (Irn) Individ Cf cetățean, tip.

*AMIC sm.,*AMICĂ (pl. -ce) sf. Prieten(ă) ¶¶ contr. NEAMIC [lat.].

AMIC, -Ă, amici, -e, s. m. și f. (Azi mai rar) Prieten. În toate duminicile Radu mănîncă la amicul lui și iarna, de două ori pe lună, se duc amîndoi la teatru. VLAHUȚĂ, O. A. I 98. Mi s-a intîmplat să pierz un amic, un bun amic, și nu mă pot căi îndestul de această nereparabilă pierdere. CARAGIALE, O. II 292. [Bălcescu] a devenit un bun și prețios amic, cu care m-am înțeles totdeauna la vorbă și la gînduri. GHICA, S. A. 140. Serviescule... ești un amic neprețuit. ALECSANDRI, T. I 280. ◊ (La vocativ, uneori ironic, alteori cu ton de superioritate) Amice, îți lipsesc patru-cinci sute de lei din casă; ia fii bun d-ta și-i pune imediat la loc și al’ dată socotește mai bine. CARAGIALE, O. II 60.

AMIC, -Ă, amici, -ce, s. m. și f. Prieten. – It. amico (lat. lit. amicus).

AMIC, -Ă s.m. și f. Prieten. [< it. amico, lat. amicus].

AMIC, -Ă s. m. f. prieten. (< lat. amicus)

AMIC ~că (~ci, ~ce) m. și f. Fiecare dintre persoanele legate printr-un sentiment de simpatie, stimă și atașament reciproc; prieten. /<lat. amicus

*amíc, -ă s. (lat. amicus). Prietin. Adj. Bine-voitor, favorabil: țară amică, mal amic.

amică s. f., g.-d. art. amicei; pl. amice

amică s. f., g.-d. art. amicei; pl. amice

amică s. f., g.-d. art. amicei; pl. amice

AMICĂ s. v. prietenă.

AMICĂ s. prietenă, (pop.) surată, (înv. și reg.) soață. (~ din copilărie.)

Amic ≠ dușman, inamic, vrăjmaș, potrivnic

GRAU, TREUER FREUND, IST ALLE THEORIE (germ.) cenușie este, iubite amice, orice teorie – Goethe, „Faust”, I: „Graum treuer Freund, ist alle Theorie. Und grün des Lebens goldner Baum” („Cenușie este, iubite amice, orice teorie / Și verde pomul vieții aurit”).

Grau, treuer Freund, ist alle Theorie (germ. „Cenușie e, prietene scump, orice teorie”) – E un vers (2038) din Faust (partea întîi) de Goethe. Următorul (2039) sună astfel: und grün des Lebens goldner Baum (și verde e al vieții pom de aur). Distihul e pus în gura lui Metisto, care răspunde unui tînăr școlar ce venise să-i ceară bătrînului Faust sfatul cum să se orienteze în viață și ce studii să îmbrățișeze. În altă operă a sa (Wilhelm Meister), Goethe confirmă părerea că viața îl formează pe om și că, în fața vieții, orice teorie pălește. E ca cenușiul în fața verdelui. Sensul folosirii acestor versuri, devenite în limba germană dictoane, reiese foarte clar din Scrisori cu privire la tactică, în care Lenin, după ce spune că „un marxist trebuie să țină seama de viața vie, de faptele precise ale realității și să nu continue să se cramponeze de teoria zilei de ieri” – citează din Goethe: „Teoria, prietene, e cenușie; numai pomul etern al vieții e verde”. (Opere, vol. 24, pag. 27). LIT.