AHT (pl. -turi) sn. 1 Dor înfocat (pentru ceva pierdut, pentru ceva cu neputință de împlinit sau de căpătat): Ajungă-te ~ul meu Un’ ți-a fi drumul mai greu! (VOR.) ¶ 2 Oftat, suspin: eu trăgeam niște ~uri de se stîrneau toți cînii mahalalei (ALECS.).

AHT, ahturi, s. n. (Rar) 1. Oftat, suspin. Pe deasupra casei mele Trece-un stol de rîndunele. Nu e stol de rîndunele, Ci sînt ahturile mele. TEODORESCU, P. P. 305. 2. Durere, suferință, jale, chin. Se revarsă pîrăile... ducînd poate cu sine multe, multe patimi și ahturi omenești, să le înece în Dunărea măreață! CREANGĂ, A. 125.

AHT, ahturi, s. n. (Rar) 1. Oftat, suspin. 2. Suferință, chin.

AHT ~uri n. Sunet nearticulat care exprimă un dor, o suferință; oftat; geamăt. /<ngr. ahti

aht n. geamăt, dor înfocat și nesatisfăcut: multe patimi și ahturi omenești CR. [Formă intensivă din ah! (cf. ofta)].

aht n., pl. urĭ. (d. ah interj. ca și oft d. of. Cp. cu vgr. áhthos, tristeță). Iron. Tristeță, dor, suferință sufletească: cîte ahturĭ am și eŭ! Oftat, suspin: a scoate, a trage ahturĭ.

aht (reg., rar) s. n., pl. ahturi

aht (reg.) s. n., pl. ahturi

aht s. n., pl. ahturi

aht.

AHT s. v. chin, durere, încercare, oftare, oftat, patimă, păs, pătimire, suferință, suspin, suspinare, suspinat.

aht s. v. CHIN. DURERE. ÎNCERCARE. OFTARE. OFTAT. PATIMĂ. PĂS. PĂTIMIRE. SUFERINȚĂ. SUSPIN, SUSPINARE. SUSPINAT.

aht, ahtiat, oit, oita, oitică, văita, văicări, vai Cuvîntul aht e înregistrat în dicționarele noastre cu exemple din secolul al XIX-lea. DU îl consideră formă „intensivă” a lui ah și îl compară cu ofta. TDRG presupune că aht e față de ah ca ofta față de of, dar pe oft îl socotește eventual ca pe un postverbal al lui ofta. În DA, aht, aft devin variante ale lui ah, iar pentru etimologie se trimite la alb. aft, ngr. ἄχτι. turc. ahk, în timp ce ahtiat e explicat ca derivat din ngr. ἄχτι. CADE și DLRM nu dau nici o explicație etimologică. În albaneză, aht a fost explicat prin turc. ahìt (?), din arab. ahd (Tahir Dizdari, Buletin i Universitetit shtetëror të Tiranës, Seria shkencat shoqërore, 1960, fasc. 3, p. 244). Sînt însă alte două serii de fapte care ar trebui aduse în discuție. Greaca cunoaște, din antichitate pînă azi, pe ἄχθος cu înțelesul de „greutate”, „păs”, ἄχθομαι „a fi necăjit”, alături de ἄχος „durere”, „doliu”, ἄχομαι „a fi mîhnit”, fără etimologie valabilă. Nu cred că ar fi o îndrăzneală prea mare să le socotim expresive, chiar dacă în grecește nu poate apărea un cuvînt de forma ah (pentru elementul θ, vezi μόγος, μόχθος „muncă grea”, „,suferință”). La Homer apare un verb ὀχθέω, pe care toți comentatorii îl înțeleg ca „a se înfuria” (Murnu, Iliada, IL, 570, traduce cu „a ofta”), unii punindu-l în legătură cu ἔχθος „dușmănie”. Am avea deci aici un derivat pe baza unui expresiv oh. În orice caz, dacă facem abstracție de ipotezele prea complicate, ἄχθος ar putea explica pe aht, după care s-ar fi format oft și deci ofta. Să ținem seamă apoi că vai formează un grup semantic cu ah și of și că, deci, văita ar putea fi format ca ofta (derivarea lui văita de la vaiet nefiind un lucru perfect; dovedit, ef. alb. vaj și verbul vajtue). Cît privește pe ahtiat, e simplu să vedem în el un participiu, cf. migdalat, dar rămîne încă de explicat originea lui i. lată însă acum a doua serie de fapte. Bulgara cunoaște un sufix -t- cu care formează verbe, în general de la onomatopee : бухтя „a bufni” de la бух „buf”, ехтя „a răsuna” de la ex, пухтя „a pufăi” de la пух „puf !”, шептя „a șopti” de la шеп- etc. (vezi L. Beaulieux, Grammaire de la langue bulgare, Paris, 1933, p. 276). Deci originea lui ofta, văita ar putea fi găsită în bulgară. Pe de altă parte, bulgara are și o formație în -k- : ахкам de la ax, вайкам de la вай, ceea ce mi se pare că lămurește originea lui văicăra, văicări, care a încurcat pe specialiștii noștri ; în același: timp, "scad pînă aproape de zero șansele lui vai de a fi explicat prin lat. uae. În sfîrșit, chiar dacă oftică nu are nimie comun cu gr. ὀχθέω, adaug aici că în romînește ar putea foarte bine să provină nu direct din gr. , ci prin intermediul bg. ormuna.