15 definiții pentru afront
din care- explicative (10)
- morfologice (3)
- relaționale (2)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
AFRONT, afronturi, s. n. Insultă, jignire, ofensă adusă cuiva în public. – Din fr. affront.
afront sn [At: NEGRUZZI, S. III, 463 / Pl: ~uri / E: fr affront] Ofensă adusă cuiva în public Si: insultă, jignire, ultragiu.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
*AFRONT (pl. -turi) sn. Ocară făcută cuiva (cu vorba sau cu fapta) fiind de față și alții, înfruntare: îi făcuse ~ul de a nu voi să-l primească ca ambasador la Petersburg (I.-GH.) [fr.].
- sursa: CADE (1926-1931)
- adăugată de Onukka
- acțiuni
AFRONT, afronturi, s. n. Insultă în public, jignire. Mizerabilul! să se-ntinză pînă-ntr-atîta ca să-mi facă un afront! CARAGIALE, O. I 56. Lui Mogorogea nu-i ieșea de la inimă afrontul ce i-l făcuse Pavel. CREANGĂ, A. 107.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
AFRONT, afronturi, s. n. Insultă în public; jignire – Fr. affront.
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de lgall
- acțiuni
AFRONT s.n. Insultă în public; jignire, ultragiu; dezonoare. [Pl. -turi. / < fr. affront].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
AFRONT s. n. insultă, jignire adusă cuiva în public. (< fr. affront, it. affronto)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
AFRONT ~uri n. Insultă adusă cuiva în public; ofensă. A suferi un ~. [Sil. a-front] /<fr. affront
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
afront n. faptă sau vorbă de ocară (aruncată în față), insultă publică.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
*afrónt n., pl. urĭ (fr. affront). Injurie; rușine: a suferi, a primi un afront de la cineva, a face cuĭva un afront. – Curat rom. înfruntare.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
afront (desp. a-front) s. n., pl. afronturi
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
afront (a-front) s. n., pl. afronturi
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
afront s. n. (sil. -front), pl. afronturi
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
AFRONT s. v. jignire.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
AFRONT s. injurie, insultă, jignire, ocară, ofensă, rușine, umilință, (livr.) ultraj, vexațiune, (pop.) hulă, sudalmă, suduitură, (înv.) băsău, dosadă, înfruntare, necinste, obidă, (fig.) atingere, (livr. fig.) lezare. (Nu poate suporta ~ ce i s-a adus.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
- silabație: a-front
substantiv neutru (N24) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
afront, afronturisubstantiv neutru
- 1. Insultă, jignire, ofensă adusă cuiva în public. DEX '09 MDA2 DLRLC DN
- Mizerabilul! să se-ntinză pînă-ntr-atîta ca să-mi facă un afront! CARAGIALE, O. I 56. DLRLC
- Lui Mogorogea nu-i ieșea de la inimă afrontul ce i-l făcuse Pavel. CREANGĂ, A. 107. DLRLC
-
etimologie:
- affront DEX '09 MDA2 DN