actualizare sf [At: DEX² / P: ~tu-a~ / Pl: ~zări / E: actualiza] 1-2 (Re)aducere în prezent Si: actualizat¹ (1-2). 3 Corespondență cu gusturile și cerințele prezentului Si: actualizat¹ (3). 4 (Pex) Reînviere a ceva Si: actualizat¹ (4).

ACTUALIZARE, actualizări, s. f. Acțiunea de a actualiza. – Pronunțat: -tu-a-.

ACTUALIZARE, actualizări, s. f. Acțiunea de a actualiza. [Pr.: -tu-a-]

ACTUALIZARE s.f. Acțiunea de a actualiza. [Pron. -tu-a-. / < actualiza].

actualizare (desp. -tu-a-) s. f., g.-d. art. actualizării; pl. actualizări

actualizare (-tu-a-) s. f., g.-d. art. actualizării; pl. actualizări

actualizare s. f. (sil. -tu-a-), g.-d. art. actualizării; pl. actualizări

ACTUALIZARE Concept al lingvisticii moderne care desemnează utilizarea unei unități a limbii* în vorbire*. Actualizarea se face de către subiectul vorbitor care dă o reprezentare reală unui sens într-un context* lingvistic și extralingvistic. Actualizarea unui cuvânt înseamnă a face să coincidă extensia semnificatului* său cu reprezentarea pe care și-o face vorbitorul despre o anumită realitate; rolul contextului* este esențial pentru a-i conferi cuvântului un anumit grad de actualizare și a-i permite să se refere la unul sau mai multe obiecte extralingvistice particulare; de aceea actualizarea este strâns legată de referință*. • Actualizarea se poate referi la sensul cuvintelor utilizate în context, fie că e vorba de denotații*: băiatul era neobișnuit de înalt (unde înalt desemnează „extensiunea pe verticală”, actualizată ca „dimensiune în plus” prin context), fie că sunt conotații* (fata are o fire rece, unde rece exprimă sensul secundar „apreciere psihică” numai în combinație cu fire). Contextul actualizează diverse relații semantice mai puțin obișnuite, cum ar fi prăjină / bondoacă pentru înalt / scund, în era nici prăjină, nici bondoacă. Uneori este antrenat și contextul extralingvistic, ca în cazul rom. consens, care după 1990 are sensul specializat „lipsă de conflicte”. • Actualizarea mai poate fi exprimată prin unele unități gramaticale care situează în timp ori în spațiu o unitate sau o cuantifică: a) Articolul* este unul dintre mijloacele curente de actualizare: niște oameni reprezintă o actualizare cantitativă, pluralul indică mai mult decât un om, iar articolul desemnează anumiți oameni, b) Determinanți ca demonstrativul reprezintă o actualizare în timp sau în spațiu: acești oameni desemnează oamenii dintr-un spațiu apropiat, oamenii pe care îi am sub ochi. c) Categoria numărului* la verb* reprezintă o actualizare: Vino! Veniți!, d) Actualizarea se poate face printr-o sintagmă întreagă: Prietenul cel foarte blând. A.B.V.

ACTUALIZARE s. f. (< actuatizâ < fr. actualiser): aducere a uneia din înfățișările sau însușirile unui obiect în centrul atenției noastre, prin intermediul unui context situațional în care se poate afla la un moment dat un cuvânt A. este o restricție sau o precizare a semnificației cuvântului, o concretizare a uneia din virtualitățile semantice pe care le comportă semnificația. Astfel, cuvântul pom nu este prin el însuși un mesaj lingvistic, ci numai un virtual purtător al acestuia; pentru a căpăta statutul de mesaj, el trebuie ancorat în realitate (actualizat) prin intermediul unuia sau al mai multor cuvinte (actualizatori), în cadrul unui context determinat: „Pomul rodește”, „Pomul fructifer rodește”, „Pomul acesta fructifer rodește în frecare an” etc. Există și situații în care un singur cuvânt poate fi actualizat; poate deveni mesaj (atunci când exprimă o poruncă, o chemare! un salut): „Stai!”, „Încet!”, „Sus!”, „Aici!”, „Foc!”, „Bună!” etc. (v. actualizator).