ȚEPUȘĂ, țepușe, s. f. 1. Par ascuțit, țeapă; p. restr. vârf ascuțit al unui par. 2. Așchiuță. ♦ Ghimpe, spin. – Țeapă + suf. -ușă.

țepușă sf [At: DOSOFTEI V. S. octombrie 63^v/29 / V: țepuș smn / Pl: ~șe, (reg) ~și, ~șuri sn / E: țeapă + -ușă] 1 Bucată de lemn sau de metal, lungă și ascuțită la un capăt, având diferite întrebuințări Si: par¹, țăruș (6), țeapă (1), țăpoi² (1). 2 Par¹ lung, de 1-2 m, înfipt în pământ, folosit în trecut ca instrument de execuție Si: bold¹ (7), țeapă (2). 3 (Reg) Par¹ ascuțit la capete și înfipt în pământ, în jurul căruia se clădește claia de fân Si: (reg) țepăruie (5), țepărușă, țeporaș (4), țepuie (1). 4 (Reg) Fiecare dintre prăjinile, legate două câte două, care se așază de o parte și de alta în vârful unei clăi, pentru ca vântul să nu împrăștie fânul. 5 (Reg) Țăruș (14). 6 Fiecare dintre cei patru pari¹ care se înfig vertical la extremitățile oplenelor saniei sau în perinoacele carului, servind la sprijinirea încărcăturii Si: mănușă, (reg) mână, răcoanță, țepuie (2), țepușel. 7 Țeapă (12). 8 (Reg) Fiecare dintre țărușii care se înfig în capătul rudițelor sau în fiecare colț al corlatei pentru sprijinirea încărcăturii la căratul grâului sau al fânului. 9 (Trs; Ban) Țăruș cu care se făceau găuri în pământ pentru semănatul porumbului Si: chitonag². 10 (Reg; îf țepuș) Unealtă agricolă de forma unei săpăligi ascuțite Si: (reg) țepar² (3), țeperiguță, țepigă (4). 11 (Reg) Unealtă de forma unei răngi cu vârful lat și tăios, cu care se sparge gheața Si: ceaglă (1). 12 (Ban; Mun) Băț ascuțit, cu vârf de fier cu care se îndeamnă vitele la mers Si: (pop) strămurare. 13 (Reg) Frigare (1). 14-15 (Îljv) La (sau pe) ~ (sau țepuș) Fript în țepușă deasupra jăraticului. 16 (Reg) Un fel de sulă lungă, de obicei de lemn, cu care se fac găuri la opinci, pentru a le strânge în încrețituri cu ajutorui unei curelușe. 17 Fiecare dintre dinții furcii folosite la strânsul fânului, la clăditul șirelor etc. 18 (Trs) Vergea de lemn pe care se întind pieile de oaie sau de miel puse la uscat. 19 (Trs) Vergea de lemn care se împlântă în bucata de slănină, pe partea dinspre șoric, pentru ca aceasta să nu se usuce strâmb. 20 (Reg) Fiecare dintre bețișoarele care susțin fagurii în interiorul stupului Si: (reg) pretcă. 21 (Reg) Bețișor cu care se împinge dopul la pușca de soc. 22 (Mol) Bucată de lemn cu care se răsucește sfoara ce leagă strâns gura sacului. 23 Bucată mică de lemn folosită pentru a astupa o spărtură dintr-un butoi. 24 (Mol; Mun) Țeapă (17). 25 Țeapă (27). 26 (Înv) Așchie de trestie sau de lemn, ascuțită la un capăt, care se folosea ca instrument de tortură Si: țeapă (3). 27 Vârf ascuțit de lemn sau de metal. 28 Fiecare dintre dinții ascuțiți sau dintre vârfurile ascuțite montate pe anumite piese ale unor mașini. 29 (Reg) Țeapă (18) la cereale. 30 (Pop) Ghimpe la plante. 31 (Rar) Frunza îngustă, ascuțită, caracteristică coniferelor Si: ac (23). 32 (Reg) Ardei iute. 33 (Reg) Cotor de porumb rămas pe câmp după tăierea tulpinilor. 34 (Lpl) Fire aspre de barbă Si: țepi¹. 35 (art; îf țepușul) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 36 (art; îaf) Melodie după care se execută țepușul (35). corectat(ă)

ȚEPUȘĂ, țepușe, s. f. 1. Par ascuțit, țeapă; p. restr. vârf ascuțit al unui par. 2. Așchiuță. ♦ Ghimpe, spin. – Țeapă + suf. -ușă.

ȚEPUȘĂ, țepușe, s. f. 1. Par ascuțit, țeapă. În loc de arme, ei întrebuințau copaci scoși din rădăcină, bolovani de piatră, tăciuni aprinși și țepușe. ISPIRESCU, la CADE. 2. Vîrful ascuțit al unui par. 3. Așchiuță. Le-am bătut țepuși de trestie pe sub unghii. FILIMON, CADE. ♦ Ghimpe.

ȚEPUȘĂ ~e f. 1) Băț ascuțit la un capăt. 2) Vârf al unui par. 3) Fiecare dintre barele montate în părțile laterale ale unui vehicul pentru a-i mări capacitatea de încărcare. 4) Bucățică subțire și ascuțită desprinsă dintr-un corp (de lemn sau alt material); așchie. [G.-D. țepușei] /țeapă + suf. ~ușă

țepușă f. 1. țeapă mică; 2. partea ascuțită a parului.

țepúșă (est) și -úșe (vest) f., pl. ĭ (dim. d. țeapă). Țeapă mică (de ex., cum se pune la carele încărcate cu fîn ca să nu cadă fînu). Boldure, lemnu cu care strîngĭ gura saculuĭ (Mold.). Ghimpe (de copac, de fer), spin saŭ așchie de scîndură: mĭ-a intrat o țepușă’n deget (V. țeapcă, țăpligă). Est (țăpușă). Sulă p. opincĭ: încearcă să lucreze cu custura și cu țăpușa (Sadov. VR. 1911, 4, 48).

țepuș smn vz țepușă

țepușă s. f., art. țepușa, g.-d. art. țepușei; pl. țepușe

țepușă s. f., art. țepușa, g.-d. art. țepușei; pl. țepușe

țepușă s. f., art. țepușa, g.-d. art. țepușei; pl. țepușe

țepușă, pl. țepușe

țepușă, -șe.

ȚEPUȘĂ s. v. frigare, mănușă, strămurare.

ȚEPUȘĂ s. 1. v. țeapă. 2. (BOT.) ghimpe, mărăcine, spin, țeapă, (reg.) șteap. (Măceșul e plin de ~.) 3. v. așchie. 4. așchioară, așchiuță, (reg.) așchiță. (~ de brad.) 5. v. spinuleț.

ȚEPUȘĂ s. 1. țeapă, (Transilv. și Ban.) țăpăruie. (~ este un par ascuțit.) 2. (BOT.) ghimpe, mărăcine, spin, țeapă, (reg.) șteap. (Măceșul e plin de ~.) 3. așchie, țeapă, (rar) spin. (I-a scos ~ din deget.) 4. așchioară, așchiuță, (reg.) așchiță. (~ de brad.) 5. spinișor, spinuleț. (I-a intrat o ~ în talpă.)

țepușă s. v. FRIGARE. MĂNUȘĂ. STRĂMURARE.

țepușă, s.f. – v. țăpușcă („țeapă, par”).

țepușă, s.f. – v. țăpușcă.