ȘAMOTAR, șamotari, s. m. Muncitor care se ocupă cu arderea cărămizilor refractare; lucrător care prepară șamota sau care căptușește cuptoarele cu șamotă; șamotier. – Șamotă + suf. -ar.

șamotar sm [At: DM / Pl: ~i / E: șamotă + -ar] (Ind) 1 Muncitor care se ocupă cu prepararea șamotei (1) Si: șamotier (1), șamotor. 2 Muncitor care se ocupă cu căptușirea cu șamotă (2) a cuptoarelor, a sobelor etc. Si: șamotier (2).

ȘAMOTAR, șamotari, s. m. Muncitor care se ocupă cu arderea cărămizilor refractare; lucrător care prepară șamota sau care căptușește cuptoarele cu șamotă; șamotier. – Șamotă + suf. -ar

ȘAMOTAR, șamotari, s. m. Lucrător care se ocupă cu arderea cărămizilor refractare, care prepară șamota șau care căptușește cuptoarele cu șamotă.

ȘAMOTAR s.m. Șamotier. [< șamota + -ar].

ȘAMOTAR s. m. șamotier. (< șamota + -ar)

ȘAMOTAR ~i m. 1) Muncitor specializat în operații de șamotare. 2) Muncitor specializat în prelucrarea șamotei. /șamotă + suf. ~ar

șamotar s. m., pl. șamotari

șamotar s. m., pl. șamotari

șamotar s. m., pl. șamotari

ȘAMOTAR s. v. șamotier.

ȘAMOTAR s. șamotier, șamotor.