UȘARNIC, -Ă, ușarnici, -ce, s. m. și f., adj. (Pop. și depr.) (Persoană) care umblă pe la ușile altora, căreia nu-i place să stea acasă. – Ușă + suf. -arnic.

ușarnic, ~ă [At: ANON. CAR. / V: ușer~, ușier~ (P: ~și-er~) smf, a / Pl: ~ici, ~ice / E: ușă + -arnic] 1-2 smf, a (Persoană) care umblă pe ușile altora deoarece nu-i place să stea acasă Si: (reg) odăielnic. 3-4 smf, a (Persoană) care pierde vremea umblând fără rost pe străzi Si: ulițarnic. 5 sf Femeie desfrânată.

UȘARNIC, Mold. UȘERNIC I. adj. Care umblă haimana, care nu stă de loc pe-acasă, care e mereu pe drumuri: (zicea) că fata lui nu ascultă, că-i ușernică, că-i leneșă, că-i soiu rău (CRG.); nu bate lela prin sat, băiete, c’ai s’ajungi ușernic (FLOR.). II. sm. Cîine ce umblă din ușă în ușă pe la casele oamenilor; Ⓕ: scoți sufletul din om cu obrăzniciile tale, ușernic ce ești! (CRG.).

UȘARNIC, -Ă, ușarnici, -ce, s. m. și f., adj. (Depr.) (Persoană) care umblă pe la ușile altora, căreia nu-i place să stea acasă. – Ușă + suf. -arnic.

UȘARNIC ~că (~ci, ~ce) și substantival Care nu se ține de casă; care umblă pe la case străine. /ușă + suf. ~arnic

ușárnic, -ă adj. (d. ușă. Cp. cu ulițarnic). Care umblă pe la ușile altora, haĭmana, vagabond, soĭ răŭ. – În est pop. ușărnic.

ușernic, ~ă a, s vz ușarnic

ușiernic, ~ă a, smf vz ușarnic

ușarnic (pop.) adj. m., s. m., pl. ușarnici; adj. f., s. f. ușarnică, pl. ușarnice

ușarnic (pop.) adj. m., s. m., pl. ușarnici; adj. f., s. f. ușarnică, pl. ușarnice

ușarnic s. m., adj. m., pl. ușarnici; f. sg. ușarnică, g.-d. art. ușarnicei, pl. ușarnice

ușarnic.