15 definiții pentru supărare
din care- explicative (6)
- morfologice (3)
- relaționale (5)
- specializate (1)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
SUPĂRARE, supărări, s. f. Faptul de a (se) supăra. 1. Neplăcere, necaz, suferință; nevoie, neajuns, lipsă. ◊ Expr. Să nu-ți (sau să nu vă) fie cu supărare sau dacă (sau de) nu ți-ar (sau v-ar) fi cu supărare, formulă de politețe prin care se exprimă teama de a nu deranja sau ofensa pe cineva prin ceea ce faci. Fără supărare! formulă de politețe prin care cineva arată că nu se consideră jignit sau deranjat ori prin care se cere cuiva să nu se supere când i se spune un adevăr (neplăcut). ♦ Greutate, povară, piedică. ♦ (Pop.) Pagubă, stricăciune, deranj. 2. Întristare, amărăciune, tristețe. 3. Furie, iritare, mânie. – V. supăra.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
SUPĂRARE, supărări, s. f. Faptul de a (se) supăra. 1. Neplăcere, necaz, suferință; nevoie, neajuns, lipsă. ◊ Expr. Să nu-ți (sau să nu vă) fie cu supărare sau dacă (sau de) nu ți-ar (sau v-ar) fi cu supărare, formulă de politețe prin care se exprimă teama de a nu deranja sau ofensa pe cineva prin ceea ce faci. Fără supărare! formulă de politețe prin care cineva arată că nu se consideră jignit sau deranjat ori prin care se cere cuiva să nu se supere când i se spune un adevăr (neplăcut). ♦ Greutate, povară, piedică. ♦ (Pop.) Pagubă, stricăciune, deranj. 2. Întristare, amărăciune, tristețe. 3. Furie, iritare, mânie. – V. supăra.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de romac
- acțiuni
supărare sf [At: N. TEST (1648) / Pl: ~rări / E: supăra] 1 (Mai ales în legătură cu verbele „a face” „a aduce”) Faptul de a împiedica (sau starea celui împiedicat) să lucreze, să acționeze, să se manifeste, să se odihnească etc. în mod normal, în bune condiții Si: deranj (3), deranjament (1), deranjare (4), incomodare, încurcare, jenă, jenare, necaz, necăjire, stinghereală, stingherire, stânjenire, tracasare, tulburare, (liv) conturbare, importunare, (rar) sinchiseală, sinchisire, (îvp) sminteală, (îrg) zăticneală, (înv) smintire, zăticnire, (reg) zăhăială. 2 (Îlav) Fără ~ Nestingherit. 3 Impresionare a cuiva (sau starea celui impresionat) în mod neplăcut, pierzându-și buna dispoziție. 4-5 (Pex) (Aducere într-o) stare de pierdere a calmului, a stăpânirii de sine Si: agasare (1), enervare (2), furie (1), indispoziție, indispunere, irascibilitate, iritabilitate, iritare, iritație, necaz, nervozitate, scârbă1, zgândărire, (liv) surescibilitate, surescitare, surescitație, tracasare, (rar) scârbire, (pop) ciudeală, ciudire (4), supărat1 (4), (pfm) năduf, (îrg) zăhăială, (înv) scârbie, supărăciune, (reg) bănuială, bănuire, cârcotire, cârcotit1 (1), chihăială, chihăire, zădăreală, (îvr) scârbit1, (arg) șucăreală, șucărire, șucărit1. 6 (Îvp) Durere (1) (fizică). 7 (Pex) Boală (1). 8 (Îvr; îe) A da în ~ A vătăma. 9 Ceartă (1). 10-11 (Pex) (Stare de) rupere a relațiilor bune cu cineva Si: ceartă, certare, învrăjbeală, învrăjbire, înfuriere, mânie1, mâniere, necaz,(liv) ofuscare, (rar) necăjire, (pfm) burzuluială, burzuluire, (pop) bălăbănire, ciudă, ciudare, înciudare, sfadă, sfădire, (îrg) scârbă1, (înv) pâră, pricinuire, pricire, prigonire, (reg), cârteală, cârtire, (fam) îmbufnare, stricare, zbârlire, (arg) șucăreală, șucărit1. 12 (Îe) Fără ~ Formulă de politețe prin care cineva arată că nu se consideră (ori prin care cere cuiva să nu se considere) jignit sau dezamăgit când i se spune un adevăr. 13 (Mol; Olt; pex) Ură. 14 (Înv) Scârbă. 15 Suferință morală Si: amărăciune (3), cătrăneală (4), cătrănire (4), încurcătură, întristare, mâhnire, năpastă, nejuns1, necaz, nemulțumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, pocinog, rău, tristețe, suspin, supărat1, (înv) supărăciune (1), (îvp) obidire, păs, poznă1 răutate, (pop) alagea, obidă, păcat2, ponos1, potcă1, poticală1, satana, supărat1, zăduf, (îrg; fam) parapon, (îrg) nacofa, nagodă, scârbă1, (înv) mâhneală, mâhniciune, nesocotință, nevoință, patimă, pricinuire, săblașnă, scădere, scârbie, siclet, stenahorie, (îrg) supărătură, (reg) bănat1 (1), cotoarbă, dabilă (4), dănănaie (7), încurcală, năzbâcă, năzdrăvănie, păcostenie, supăreală, șugă, șugubină, toroapă, (îvr) supărătură. 16 (Pex; ccr) Ceea ce produce cuiva (o stare de) (mare) neplăcere, suferință sufletească Si: belea (1), bucluc (7), dandana (4), daraveră (8), ghinion (1), (reg) bacală (1), bai1 (1), bănat (4), bedă (2), chichion (1). 17 (Asr) Povară. 18 (Pop) Pagubă. 19 (Trs) Epilepsie. 20 (Bot; reg) Silnică (26) (Glechoma hederaceum). corectat(ă)
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
SUPĂRARE, supărări, s. f. 1. Neplăcere, necaz, suferință; neajuns, nevoie, lipsă. Existența Ralucăi Eminovici s-a scurs... obscură și trudită într-o casă plină de copii... La desele supărări ce se vor fi ivit din pricina firii violente a lui Eminovici și a pedagogiei sale sumare, s-a adăugat moartea unora din copii. CĂLINESCU, E. 30. Jupînesele... vorbeau în șoaptă, împărtășindu-și supărările. SADOVEANU, O. I 300. Am răbdat, gîndind la tine, Mii și mii de supărări. ALECSANDRI, T. I 452. Cîtu-i lumea pe sub soare Nu-i bine ca-n șezătoare, Că sînt fete și fecioare, Și mai uiți din supărare, Și sînt fete și feciori Și mai uiți din supărări. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 414. ◊ (În formule de politețe) Să nu-ți fie cu supărare, omule, vorbi iar unul din drumeți. Ai putea să ne spui cum te cheamă pe dumneata? SADOVEANU, O. VIII 256. În orice caz te rog să mă ierți că te-am deranjat de atîtea ori... – Fără supărare! rosti Mirel Alcaz scriind înainte cu fruntea plecată. C. PETRESCU, C. V. 135. Toate sînt bune... Dar să-ți spui curat și să nu-ți fie cu supărare: uite, mă mustră cugetul de atîtea dovezi mincinoase ce-mi ceri să dau pe toată ziua. ODOBESCU, S. III 45. Te-aș ruga, dacă nu ți-ar fi cu supărare, să-mi cetești poronca asta de la subprefectură. ALECSANDRI, T. I 248. ♦ Povară, piedică. Ipolit... uitase pe Olga... Nu mai era acum pentru dînsul decît o supărare de care căuta vreun mijloc a scăpa. NEGRUZZI, S. I 49. ♦ Deranj, stricăciune, pagubă. Pe unde treceau, pîrjol făceau: Gerilă potopea pădurile prin ardere; Flămînzilă mînca lut și pămînt amestecat cu humă... Setilă sorbea apa de prin bălți și iazuri... Numai Harap-Alb nu aducea nici o supărare. CREANGĂ, O. A. 250. 2. Întristare, mîhnire, amărăciune. Apoi așa bea omul la supărare. REBREANU, I. 19. Își pierdu cumpătul de supărare și amărăciune. ISPIRESCU, L. 27. S-ar fi lepădat de spîn... Dar nu aveau ce se face de împăratul, ca să nu-i aducă supărare. CREANGĂ, O. A. 232. Vai, bădiță, pentru tine Multă supărare-mi vine; Dar de cît mi-o mai veni, Mai bine te-oi părăsi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 232. 3. Mînie, iritare, furie. Îi trecu supărarea mai repede decît credea. REBREANU, R. I 257. Vorba se preface în supărare, supărarea în ceartă și cearta în gîlceavă. DELAVRANCEA, H. TUD. 11.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
SUPĂRARE ~ări f. 1) v. A SUPĂRA și A SE SUPĂRA. ◊ Fără (sau să nu fie cu) ~ se spune când vrem ca cineva să nu se supere pentru faptul că ne adresăm sau îl întrebăm ceva. 2) Dispoziție rea. 3) Atitudine rezervată și ostilă față de cineva; mânie. I-a trecut ~area. [G.-D. supărării] /v. a (se) supăra
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
supărare f. neplăcere, necaz.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
supăráre f., pl. ărĭ. Necaz, neplăcere: supărările viețiĭ, am ajuns acolo fără supărare. întristare: a murit de supărare.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
supărare s. f., g.-d. art. supărării; pl. supărări
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
supărare s. f., g.-d. art. supărării; pl. supărări
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
supărare s. f., g.-d. art. supărării; pl. supărări
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
SUPĂRARE s. v. epilepsie.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
SUPĂRARE s. 1. (pop. și fam.) burzuluială, (fam.) îmbufnare, (arg.) șucăreală. (Termină cu ~!) 2. v. mâhnire. 3. v. necaz. 4. v. necaz. 5. nemulțumire, neplăcere, (înv., reg. și fam.) parapon, (înv. și reg.) scârbă, (înv.) pricinuire. (Ce ~ te apasă?) 6. belea, bucluc, dandana, încurcătură, năpastă, neajuns, necaz, nemulțumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, pocinog, rău, (înv. și pop.) poznă, răutate, (pop.) alagea, daraveră, păcat, ponos, potcă, poticală, zăduf, (înv. și reg.) nacafa, nagodă, (reg.) dănănaie, încurcală, năzbâcă, năzdrăvănie, păcostenie, șugă, șugubină, toroapă, (prin Mold.) bacală, (Transilv.) bai, (Ban., Maram. și Bucov.) bedă, (Mold.) chichion, (Olt. și Ban.) cotoarbă, (Olt., Ban. și Transilv.) dabilă, (înv.) nesosință, nevoință, patimă, satara, stenahorie. (Ce ~ a căzut pe el!) 7. v. nervozitate. 8. deranj. (Nu vă fac nici o ~ dacă...)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
SUPĂRARE s. 1. (pop. și fam.) burzuluială, (fam.) îmbufnare. (Termină cu ~!) 2. amărăciune, întristare, mîhnire, necaz, tristețe, (înv. și pop.) obidire, (pop.) obidă, (înv. și reg.) scîrbă, (Transilv., Mold. și Bucov.) bănat, (înv.) mîhneală, mîhniciune, scîrbie, (fig.) cătrănire. (Încă nu i-a trecut ~.) 3. necaz, neplăcere, (înv. și pop.) price, (înv.) săblaznă, scădere, siclet. (Multe ~i a avut de indurat.) 4. necaz, păs. (Și-a spus pe îndelete ~.) 5. nemulțumire, neplăcere, (înv., reg. și fam.) parapon, (înv. și reg.) scîrbă, (înv.) pricinuire. (Ce ~ te apasă?) 6. belea, bucluc, dandana, încurcătură, năpastă, neajuns, necaz, nemulțumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, pocinog, rău, (înv. și pop.) poznă, răutate, (pop.) alagea, daraveră, păcat, ponos, potcă, poticală, zăduf, (înv. și reg.) nacafa, nagodă, (reg.) dănănaie, încurcală, năzbîcă, năzdrăvănie, păcostenie, șugă, șugubină, toroapă, (prin Mold.) bacală, (Transilv.) bai, (Ban., Maram. și Bucov.) bedă, (Mold.) chichion, (Olt. și Ban.) cotoarbă, (Olt., Ban. și Transilv.) dabilă, (înv.) nesosință, nevoință, patimă, satara, stenahorie. (Ce ~ a căzut pe el!) 7. enervare, irascibilitate, iritabilitate, iritare, iritație, necaz, nervozitate, surescitabilitate, surescitare, (pop.) năduf. (Stare de ~ trecătoare.) 8. deranj. (Nu vă fac nici o ~ dacă...)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
supărare s. v. EPILEPSIE.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Supărare ≠ bucurie, voioșie
- sursa: Antonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
SUPĂRARE. Subst. Supărare, necaz, necăjire, mîhnire, mîhniciune (înv.), amărăciune, amărîre, durere, îndurerare, tristețe, întristare; nemulțumire, insatisfacție; contrarietate, contrariere; indispoziție, bosumflare (fam.); îmbufnare (fam.); oftat, suspin, suferință. Ofensă, ofensare (rar), insultă, insultare, jignire, vexațiune (livr.). Întărîtare, iritare, surescitare, incitare. Indignare, indignațiune (înv.), revoltare, scandalizare. Mînie, burzuluială, furie; năbădăi (pop. și fam.). Adj. Supărat, necăjit, mîhnit, mîhnicios (înv.), amărît, îndurerat, trist, întristat; nemulțumit, nesatisfăcut; contrariat; indispus, prost dispus; bosumflat (fam.), îmbufnat (fam.), abătut, deprimat. Ofensat, insultat, jignit, vexat (livr.), rănit (fig.). Întărîtat, iritat, surescitat, incitat. Indignat, scandalizat, revoltat. Mînios, burzuluit, furios, furibund; năbădăios (pop. și fam.), cu năbădăi. Supărător, insultător, jignitor, ofensator, ofensant (rar). Vb. A (se) supăra, a (se) necăji, a (se) mîhni, a (se) amărî, a (se) îndurera, a (se) întrista; a (se) bosumfla (fam.), a (se) îmbufna (fam.), a se indispune, a-și strica buna dispoziție, a i se îneca corăbiile, îi tot ninge și-i tot plouă, a nu-i fi (cuiva) (toți) boii acasă. A fi supărat (foc) pe cineva, a fi supărat cu cineva; a se supăra ca văcarul pe sat; a fi (a sta) ca o curcă (ca o găină) plouată (ca un cîine plouat). A ofensa, a insulta, a jigni, a vexa (livr.). A întărîta, a irita, a surescita, a incita, a contraria, a scandaliza. A (se) mînia, a (se) înfuria, a se face (a fi) foc și pară, a se burzului, a turba de mînie, a-l apuca (a-l găsi) pe cineva năbădăile; a scoate (pe cineva) din sărite. Adv. Cu supărare; cu necaz; la necaz. V. iritare, lamentare, mînie, necaz, neplăcere, pesimism, temperament, tristețe.
- sursa: DAS (1978)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
substantiv feminin (F113) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
supărare, supărărisubstantiv feminin
- 1. Faptul de a (se) supăra. DEX '98 DEX '09
etimologie:
- supăra DEX '98 DEX '09