SFÂRLEAZĂ, sfârleze, s. f. 1. Titirez (pentru copii). ♦ Fig. Persoană vioaie și harnică. 2. Capătul de jos al fusului, a cărui formă (conică) face ca acesta să se învârtească mai ușor; prâsnel. 3. Placă metalică fixată pe o axă de lemn, care se așază la țară pe acoperișul caselor, pentru a arăta direcția vântului. – Sfârlă + suf. -ează.

sfârlează [At: LB / V: (înv) sfârleaz s / Pl: ~eze, (reg) ~ezi / E: sfârlă + -ează] 1 sf (Îrg) Prâsnel. 2 sf (Îdt) Vârtelniță. 3 sf (Reg) Fus cu ajutorul căruia se răsucesc firele toarse. 4 sf Jucărie mică făcută din metal, din lemn etc., cu vârf ascuțit, care poate fi rotită pe o suprafață plană Si: titirez, (îrg) sfârlă (6), prâsnel. 5 sf (Reg) Femeie slabă și iute la mers. 6 sf (Pop; fig) Persoană vioaie și harnică. 7 sf (Rar; dep) Vită slabă. 8 sf (Îrg) Jucărie alcătuită dintr-o scândurică flexibilă, în jurul căreia se răsucește o sfoară lungă cu un bețișor, căruia i se dă apoi drumul în părul sau în barba cuiva, pentru a le încâlci. 9 sf (Reg) Jucărie confecționată dintr-un cărăbuș imobilizat cu ajutorul unui ac, spin etc., care zbârnâie Si: (reg) zbârnâitoare. 10 sf (Reg) Morișcă. 11 sf (Reg) Giroscop (1). 12 sfa (Reg) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 13 sf (Reg) Melodie după care se execută sfârleaza (13). 14 sf (Reg) Pește mic, fără solzi, colorat în alb și negru, nedefinit mai îndeaproape.

SFÂRLEAZĂ, sfârleze, s. f. 1. Titirez (pentru copii). ♦ Fig. Persoană vioaie și harnică. 2. Capătul de jos al fusului, a cărui formă (conică) face ca acesta să se învârtească mai ușor; prâsnel. 3. Placă metalică fixată pe o axă de lemn, care se așază la țară pe acoperișul caselor, pentru a arăta direcția vântului. – Sfârlă + suf. -ează.

SFÂRLEAZĂ ~eze f. 1) Capătul conic din partea de jos a fusului de tors (care înlesnește rotirea acestuia); prâsnel; titirez. 2) Jucărie în formă de con cu vârf ascuțit care, fiind răsucită și lăsată să cadă pe o suprafață plană, își continuă mișcarea de rotație, păstrându-și astfel echilibrul; titirez; prâsnel. ◊ Iute ca o ~ a) foarte iute și harnic; b) care nu are nici un pic de astâmpăr. 3) Instrument meteorologic primitiv care indică direcția vântului; morișcă de vânt; giruetă. 4) fig. Persoană vioaie și sprintenă. /sfârlă + suf. ~ează

sfârlează f. bucată de lemn sau metal, străbătut de un bețișor, ce face să se învârtească în loc. [Diminutiv din sfârlă, cu sensul primitiv de dătătură repede].

sfârleaz s vz sfârlează

SFÎRLEAZĂ, sfîrleze, s. f. 1. Rotiță de lemn găurită la mijloc, fixată la capătul de jos al fusului, pentru ca acesta să se învîrtească mai ușor; prîsnel, titirez. [Fusul] are un titirez sau sfîrlează... care prin greutatea ei face să se învîrtească mai ușor. PAMFILE, I. C. 11. ◊ (În comparații, în legătură cu verbe de mișcare, sugerînd ideea de iuțeală) Umbla repede în toate părțile, ca o sfîrlează. SADOVEANU, O. VI 245. Fetele alergau și zoreau ca sfîrlezele. REBREANU, R. I 160. Trebuie un băiat iute spirt. Să umble ca sfîrleaza. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 63. 2. Jucărie de copil; titirez, prîsnel. 3. Placă metalică fixată pe o axă de lemn care se așază la țară pe acoperișul caselor, pentru a arăta direcția vîntului; morișcă de vînt.

sfîrleáză f., pl. eze (d. sfîrlă, ca spătează d. spată, saŭ d. sfîr cu sufixu -lează -lez, -rez, ca coglează, curculez, titirez; ngr. fúrla, fúrlos, svúrlos, svúrnos, svúros, svúra, titirez, sfîrlează). Titirez. Săgeată prinsă la mijloc în vîrfu unuĭ băț și lăsată așa în cit să-șĭ îndrepte vîrfu după cum bate vîntu. Fig. Persoană vioaĭe și harnică. V. zmîc și sfor.

sfârlează s. f., g.-d. art. sfârlezei; pl. sfârleze

sfârlează s. f., g.-d. art. sfârlezei; pl. sfârleze

sfârlează s. f., g.-d. art. sfârlezei; pl. sfârleze

sfârlează.

sfîrlă, sfîrlează În dicționarele noastre, aceste cuvinte nu au găsit un tratament convenabil. DU vede în sfîrlă un derivat de la fîrli < bg. fărliti „a azvîrli” (literalmente „lovitură dată repede”), iar sfirlează ar fi un diminutiv de la sfîrlă. TDRG trimite la azvîrli, ceea ce cu greu s-ar putea numi o etimologie (totuși pe linia aceasta a mers și Scriban, care vede în sfârlează un derivat de la sfîrlă sau de la sfîr, cu sufixul -lează !). După Pușcariu, DR, VI (1931), p. 307, sfîrlă ar avea rl simbolice. Cît despre sfârlează, TDRG trimite la gr. φοῦρλα, -λος, σßοῦρλος, -ρνος, σßοῦρα, cu același înțeles; dar este evident că aceste cuvinte nu sînt de origine grecească, astfel că și ele au nevoie de o etimologie. Mi se pare foarte probabil că ele provin din aceeași sursă cu cele romînești. Această sursă nu poate fi decît slavă. În vechea slavă găsim pe свръдлъ „sfredel”, provenit din свръбѣти. Înțelesul de „a învirti” nu e asigurat pentru verb, dar e făcut foarte verosimil de existența derivatului, al cărui înțeles este bine asigurat. Din aceeași rădăcină trebuie să presupunem un derivat cu sufixul instrumental -dlo, care în slava de sud devine -lo Sensul de „a învîrti” nu apare în romînește la sfîrlă (nu ar fi totuși greu să-l derivăm din „a învîrti” pe cel existent; vezi și sfîrlă „rît de porc”, la Bogrea, DR, IV (1927), p. 852, n.4), dar apare la derivatul sfîrlează, format cu un sufix a cărui origine nu este destul de bine lămurită în romînește, dar a cărui existență este totuși asigurată în cuvinte ca spetează. Finala a în grecește este normală, vezi σίτα față de v.sl. сито.

SFÂRLEAZĂ s. v. depănătoare, morișcă, vârtelniță, zbârnâitoare.

SFÂRLEAZĂ s. 1. v. titirez. 2. v. prâsnel.

sfîrlează s. v. DEPĂNĂTOARE. MORIȘCĂ. VÎRTELNIȚĂ. ZBÎRNÎITOARE.

SFÎRLEAZĂ s. 1. prîsnel, titirez, (înv. și reg.) sfîrlă. (~ cu care se joacă copiii.) 2. prisnar, prîsnel, titirez, (reg.) măciucă. (~ la fusul de tors.)