SAȚIETATE s. f. Saț, saturație. [Pr.: -ți-e-] – Din fr. satieté, lat. satietas, -atis.

sațietate sf [At: POLIZU / V: (înv) săț~ / Pl: ~tăți / E: fr satiété, lat satietas, -atis] 1 Stare a celui sătul (1) Si: (pop) saț (1). 2 (În special) Stare de suprasaturație produsă prin alimentație excesivă. 3 Plictiseală, oboseală, dezgust, silă etc. provocată de suprasaturație Si: saturație (5). 4 (Îlav) Până la ~ În mod excesiv, dincolo de limitele normale.

SAȚIETATE s. f. (Rar) Saț, saturație. [Pr.: -ți-e-] – Din fr. satiété, lat. satietas, -atis.

SAȚIETATE s. f. Saț, saturație.

SAȚIETATE s.f. Saț, saturație; îmbuibare. [Cf. lat. satietas, fr. satiété].

SAȚIETATE s. f. 1. saț, saturație; îmbuibare. 2. plictiseală, oboseală, dezgust provocat de suprasaturație; saturație (2). (< fr. satiété, lat. satietas)

SAȚIETATE f. Stare a celui sătul. [G.-D. sațietății; Sil. - ți- e] /<fr. satiété, lat. satietas, ~atis

sațietate f. 1. îndopare cu mâncări; 2. fig. desgust produs printr’un uz necumpătat.

* sațietáte f. (lat. satietas, -átis). Săturare cît nu se maĭ poate: a mînca pînă la sațietate. Fig. Sațietate de glorie, a repeta un lucru pînă la sațietate.

sățietate sf vz sațietate

sațietate (desp. -ți-e-) s. f., g.-d. art. sațietății

sațietate (-ți-e-) s. f., g.-d. art. sațietății

sațietate s. f. (sil. -ți-e-), g.-d. art. sațietății

SAȚIETATE s. v. săturare.

sațietate s. v. SĂTURARE.