podvig sn [At: VARLAAM, C. 367 / V: ~vic, ~toig (Pl ~igi, ~e) smn, potv~ / Pl: ~uri / E: slv подвигъ] 1 (Înv) Penitență. 2 (Îdt) Cingătoare pe care o poartă călugării.

podvíg n., pl. urĭ (vsl. po-dvĭgŭ, luptă, întrecere). L. V. Canon, chin, suferință, mortificare (a unuĭ sfînt, a unuĭ pustnic, a unuĭ păcătos).

podvic sn vz podvig

potoig smn vz podvig

potvig sn vz podvig

podvig (-guri), s. n. – Penitență, mortificare. Sl. podvigŭ „luptă” (Miklosich, Slaw. Elem., 37). – Der. podvigui, vb. refl. (a se mortifica).

PODVIG s. v. canon, pedeapsă, penitență.

podvig s. v. CANON. PEDEAPSĂ. PENITENȚĂ.

podvig, podviguri, s.n. (înv.) 1. pedeapsă (în post și rugăciuni) impusă de preot după spovedanie; canon, penitență. 2. cingătoare purtată de călugări.