patrulare sf [At: REBREANU, N. 288 / Pl: ~lări / E: patrula] 1-4 Misiune (de cercetare) (de pază) (de control sau) de legătură îndeplinită prin deplasarea pe teren ori pe apă.

PATRULARE, patrulări, s. f. Acțiunea de a patrula; rond de pază sau de recunoaștere. Plutonierul se întorsese tocmai dintr-o patrulare mai lungă, făcută prin părțile dinspre Bojdeanca și Lehliu. MIHALE, O. 464.

PATRULARE s.f. Acțiunea de a patrula și rezultatul ei; supraveghere, misiune de cercetare, de pază etc. îndeplinită prin deplasarea în teren sau pe apă. [< patrula].

*patruláre f., pl. ărĭ. Arm. Acțiunea de a patrula: soldațiĭ s’aŭ dus în patrulare.

patrulare (desp. pa-tru-) s. f., g.-d. art. patrulării; pl. patrulări

patrulare (pa-tru-) s. f., g.-d. art. patrulării; pl. patrulări

patrulare s. f. (sil. -tru-), g.-d. art. patrulării; pl. patrulări

PATRULARE evoluția unui aparat de zbor de-a lungul unei pante în vederea menținerii cât mai mult timp în aer, prin efectuarea mai multor viraje, patrularea având în ansamblu forma cifrei opt. Patrularea se desfășoară după anumite reguli privind executarea virajelor (spre exteriorul pantei), intersectarea traiectului altui aparat, eșalonarea în altitudine etc.