PATARAMĂ, patarame, s. f. (Pop. și fam.) Întâmplare neplăcută sau neobișnuită; pățanie. ◊ Expr. A ști patarama cuiva = a cunoaște slăbiciunile sau defectele cuiva, a ști cât prețuiește cineva. A da (sau a cădea, a ajunge, a gusta) patarama cuiva = a o păți la fel cu altcineva. – Cf. pătăranie.

pataramă sf [At: GORJAN, H. IV, 102/7 / V: (îrg) pătăr~, (reg) ~ma / Pl: ~me, (înv) pătărămi / E: cf pătăranie] 1-2 (Îrg) Întâmplare (neplăcută). 3-4 (Îe) A da (sau a cădea) în (sau a ajunge, a gusta) ~ma cuiva A o păți la fel cu altcineva. 5 (Îe) A ști ~ma cuiva A cunoaște firea, obiceiurile, cusururile cuiva Si: (reg) a ști moarea cuiva. 6 (Îdt) Năsălie.

PATARAMĂ, patarame, s. f. Întâmplare neplăcută sau neobișnuită; pățanie. ◊ Expr. A ști patarama cuiva = a cunoaște slăbiciunile sau defectele cuiva, a ști cât prețuiește cineva. A da (sau a cădea, a ajunge, a gusta) patarama cuiva = a o păți la fel cu altcineva. – Cf. pătăranie.

PATARAMĂ, patarame, s. f. Întîmplare neplăcută sau neobișnuită; pățanie, pătăranie. Prefăcătorii de vulpe bătrînă parcă n-ar fi știut pînă acum de patarama Sultănichii. DELAVRANCEA, S. 52. Împăratul... știa de patarama celei dintîi fete. ISPIRESCU, L. 392. De vă veți mai împotrivi mie la orice voi face, toți o să gustați patarama celorlalți și încă mai cumplit decît ați văzut. GORJAN, H. IV 102. ◊ Expr. A ști patarama cuiva = a ști ce fel de om e cineva, cît plătește cineva. Trebuie să mergem la ei numaidecît. Știu eu patarama lor. Să-i iei cu repedea, că le piere piuitu. VLAHUȚĂ, O. AL. 154.

PATARAMĂ ~e f. Întâmplare neplăcută. /cf. pătăranie

pataramă f. pățanie: ținea încă minte patarama de ieri POP. [Compromis din pat, pățesc, și patimă].

patarámă f., pl. e și pătărămĭ (probabil, d. turc. batyrma, cufundare. Cp. cu cataramă). Munt. Fam. Pățanie, întîmplare neplăcută. A-țĭ da în pataramă, a-țĭ da în teapă, a reveni la vechĭu nărav. – În Mold. pătăránie (pop. pataránie), pl. pătărăniĭ (Șez. 33, 30).

patarama sf vz pataramă

pătăramă sf vz pataramă

pataramă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. pataramei; pl. patarame

pataramă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. pataramei; pl. patarame

pataramă s. f., g.-d. art. pataramei; pl. patarame

PATARAMĂ s. v. pățanie.

pataramă s. v. PĂȚANIE.

pataramă, patarame, s.f. (înv. și reg.) 1. pățanie, întâmplare neplăcută. 2. năsălie.