opțiuni
  • info
16 definiții pentru ortac

Explicative DEX

ORTAC, ortaci, s. m. (Reg.) Tovarăș (de drum, de muncă etc.); camarad; p. ext. prieten. ♦ (Glumeț) Iubit, drăguț. ♦ Asociat, părtaș. – Din sb. ortak.

ortac, ~ă [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: ~aci / E: srb ortak] (Ban; Trs) 1 smf Tovarăș de drum, de muncă, de armată etc. 2 smf (Pex) Prieten. 3 smf (Reg) Concubin. 4 (Reg) smf Bărbat. 5 sm (Reg; îla) Cu ~ În număr pereche. 6 sm (Reg) Asociat. 7 sm (Olt) Ucenic.

ORTAC, ortaci, s. m. (Reg.) Tovarăș (de drum, de muncă etc.); camarad; p. ext. prieten. ♦ (Glumeț) Iubit, drăguț. ♦ Asociat, părtaș. – Din scr. ortak.

ORTAC, ortaci, s. m. (Regional) Tovarăș (de drum, de muncă etc.), camarad; p. ext. prieten. Cată moțul în desagă. Nu găsește. Iar ortacii Îs departe. BENIUC, V. 53. Porecla i-o dăduseră ortacii din sat. SADOVEANU, O. E. 105. Cînd a fost la-nmormîntat Toți morții parcă s-au sculat Să-și plîngă pe ortacul lor. COȘBUC, P. I 148. ◊ (Glumeț) Iubit, drăguț. Cîntă cucul, vai săracul, Ș-a pierdut mîndra ortacul. HODOȘ, P. P. 223.

ORTAC ~ci m. reg. Părtaș la o acțiune comună. /<sb. ortak

ortac m. tovarăș (în Banat): să-și plângă pe ortacul lor COȘBUC. [Serb. ORTAK].

ortác m. (turc. [de unde și] sîrb. bg. ortak). Iron. Tovarăș, asociat. – În Ban. și Trans. (d. sîrb.) fără ironie.

Ortografice DOOM

ortac s. m., pl. ortaci

ortac s. m., pl. ortaci

ortac s. m., pl. ortaci

Sinonime

ORTAC s. v. amic, asociat, camarad, părtaș, prieten, tovarăș.

ortac s. v. AMIC. ASOCIAT. CAMARAD. PĂRTAȘ. PRIETEN. TOVARĂȘ.

Arhaisme și regionalisme

ORTAC s.m. (Trans. N) Tovarăș, asociat, părtaș. Unul dintru acei tîlhatri intră în cetate ca să cumpere bucate să ducă la ceilalț ortaci ai săi. PF, 89r. Etimologie: scr. ortak. Cf. sîmbraș.

ortac, ortaci, s.m. Fârtat, tovarăș (de muncă), asociat, părtaș: „Că cei doi ortaci ai mei...” (Lenghel, 1962). (Trans., Banat., Maram.). – Din scr. ortak (DEX, MDA).

ortac, ortaci, s.m. – Fârtat, tovarăș (de muncă), asociat, părtaș: „Că cei doi ortaci ai mei” (Lenghel, 1962). (Trans., Banat., Maram.). – Din scr. ortak (Scriban, Șăineanu; DEX, MDA).

ortac, -i, s.m. – Fârtat, tovarăș (de muncă), asociat, părtaș: „Că cei doi ortaci ai mei” (Lenghel 1962). – Din srb. ortak, cf. tc. ortak.

Intrare: ortac
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ortac
  • ortacul
  • ortacu‑
plural
  • ortaci
  • ortacii
genitiv-dativ singular
  • ortac
  • ortacului
plural
  • ortaci
  • ortacilor
vocativ singular
  • ortacule
  • ortace
plural
  • ortacilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

ortac, ortacisubstantiv masculin

  • 1. regional Tovarăș (de drum, de muncă etc.). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: camarad tovarăș
    • format_quote Cată moțul în desagă. Nu găsește. Iar ortacii Îs departe. BENIUC, V. 53. DLRLC
    • format_quote Porecla i-o dăduseră ortacii din sat. SADOVEANU, O. E. 105. DLRLC
    • format_quote Cînd a fost la-nmormîntat Toți morții parcă s-au sculat Să-și plîngă pe ortacul lor. COȘBUC, P. I 148. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.