năclăit, ~ă a [At: ODOBESCU, S. III, 187 / Pl: ~iți, ~e / E: năclăi] 1 Acoperit cu o substanță unsuroasă, cleioasă, murdară Si: năclăios. 2 (Pex) Murdar. 3 Uns peste măsură. 4 (D. alimente, mâncare) Alterat. 5 (D. sânge) Coagulat.

NĂCLĂIT adj. p. NĂCLĂI. Acoperit, umplut, îmbibat cu ceva cleios, lipicios: balele cătrănite... se scurg ~e d’a-lungul movilițelor (ODOB.).

NĂCLĂIT, -Ă, năclăiți, -te, adj. Îmbibat cu o materie cleioasă, unsuroasă; (despre sînge și alte lichide) închegat. Se trudeau din răsputeri să scoată dintr-o groapă piei năclăite, cu părul de pe ele pe jumătate desprins. CAMIL PETRESCU, O. I 452. Balele cătrănite...se scurg năclăite d-a lungul movilițelor, se adună în nămol, se usucă de vînt. ODOBESCU, S. III 187.

NĂCLĂIT adj. v. coagulat, închegat.

năclăit adj. v. COAGULAT. ÎNCHEGAT.

NĂCLĂIT, -Ă adj. Acoperit sau îmbibat cu o substanță unsuroasă, cleioasă, murdară; uns peste măsură. cf. odobescu, s. iii, 187. Un bătrîn cu fața prietenoasă și cu niște plete năclăite. rebreanu, n. 255. Vă sculați cu gîturile năclăite și mirositoare. camil petrescu, t. ii, 208, cf. id. o. ii, 281. Părul năclăit îi aluneca pe față. t. popovici, s. 34, cf. 67, id. se. 244, 415, alr ii 3 391/47, 64. ◊ Fig. Imaginile... nu mai lăsau să se înțeleagă nimic altceva decît un fel de atmosferă năclăită, fără nici o perspectivă, fără nici un înțeles. v. rom. ianuarie 1954, 167. – pl.: năclăiți, -te. – v. năclăi.