notificare sf [At: DÎMBOVIȚA (1859), 235¹/17 / Pl: ~cări / E: notifica] 1 Aducere la cunoștință în mod oficial Si: avizare, înștiințare. 2 (Spc) Înștiințare oficială scrisă, adresată unei persoane prin organul competent, cu scopul de a-i pune în vedere că un fapt sau un act juridic a fost îndeplinit sau urmează să fie îndeplinit Si: notificație (1). 3 (Spc) Înștiințare oficială făcută, printr-o notă diplomatică, de către un stat altor state, cu privire la poziția sa într-o anumită problemă internațională. 4 Document prin care se notifică (1) ceva Si: notificație (2). 5 (Înv) Indicare. 6 (Înv) Subliniere. 7 (Înv) Remarcare. 8 (Înv) Reținere.

*NOTIFICARE sf. 1 Faptul de a notifica, punere în vedere, aducere la cunoștință în formele prescrise de lege ¶ 2 Actul prin care se notifică.

NOTIFICARE, notificări, s. f. Acțiunea de a notifica și rezultatul ei; înștiințare oficială. Cît pentru notificare, zicea că această neîmplinire de formalitate provenise numai din lipsa ambasadorului rusesc de la Constantinopol. GHICA, S. 123.

NOTIFICARE s.f. Acțiunea de a notifica și rezultatul ei; înscris prin care se înștiințează cineva; înștiințare; notificație. [< notifica].

NOTIFICARE s. f. acțiunea de a notifica. ◊ înscris prin care se înștiințează cineva; notificație. ◊ înștiințare oficială făcută de un stat altor state printr-o notă diplomatică. (< notifica)

notificare f. 1. acțiunea de a notifica; 2. actul prin care se notifică.

notificare s. f., g.-d. art. notificării; pl. notificări

notificare s. f., g.-d. art. notificării; pl. notificări

notificare s. f., g.-d. art. notificării; pl. notificări

NOTIFICARE s. v. consemnare, înregistrare, înscriere, însemnare, notare, notație.

NOTIFICARE s. 1. notificație. (~ sentinței.) 2. v. indicație.

NOTIFICARE s. 1. notificație. (~ sentinței.) 2. (concr.) indicație, însemnare, mențiune, notă, notificație, observație, precizare, specificare, specificație. (Poartă următoarea ~...)

notificare s. v. CONSEMNARE. ÎNREGISTRARE. ÎNSCRIERE. ÎNSEMNARE. NOTARE. NOTAȚIE.

NOTIFICARE s. f. 1. Acțiunea de a notifica (1); înștiințare oficială scrisă adresată unei persoane, prin organul competent, cu scopul de a-i pune în vedere că un fapt sau un act (juridic) a fost îndeplinit sau urmează să fie îndeplinit, notificație (1). Notificare din partea Ministeriului Cultului. dîmbovița (1859), 235¹/17, cf. pontbriant, d., barcianu, v., ddrf. Recursul în casațiune nu va fi primit, dacă nu va fi fost dat... în termen de o lună de la notificarea hotărîrei părților. hamangiu, c. c. 73. Creditorii nu pot urmări execuțiunea decît după 8 zile de la notificarea acestor titluri. id. ib. 185. Vi se face notificarea, din partea prefecturii, să încetați imediat orice acțiune politică. pas, z. iv, 139. Notificarea se face prin intermediul executorului judecătoresc. der. ♦ Înștiințare oficială făcută, printr-o notă diplomatică, de către un stat altor state, cu privire la poziția sa într-o anumită problemă (internațională). Cît pentru notificare..., această neîmplinire de formalitate provenise numai din lipsa ambasadorului rusesc de la Constantinopol. ghica, s. 123. Și mai suprinzătoare a fost atitudinea caimacamilor față de o notificare a consulului austriac. oțetea, t. v. 169, cf. der. 2. Act, document prin care se notifică (1) ceva; notificație (2). Iscălituri cu tot soiul de caligrafii: unele obscure, ca ale doctorilor pe rețete sau ale portăreilor pe notificări. teodoREANU, m. II, 459. – pl.: notificări. – v. notifica.