NOSTRU, NOASTRĂ, noștri, noastre, pron. pos., adj. pron. pos. (De obicei precedat de art. „al”, „a”, „ai”, „ale”) I. Pron. pos. 1. (Înlocuiește numele obiectului posedat de vorbitor și de un grup din care vorbitorul face parte, precum și numele acestora) Are o casă ca a noastră. 2. (Pop.; mai ales la m. pl.; indică soțul, soția, familia, rudele vorbitorului și ale persoanelor din același grup cu el, înlocuind și numele acestora) Când vin ai noștri acasă? 3. (Indică lucrurile personale, proprietatea, preocupările etc. vorbitorului și ale persoanelor din același grup cu el, înlocuind și numele acestora) Mă întorc la ale noastre. II. Adj. pron. pos. 1. Care se află în posesiunea vorbitorului și a unui grup din care face parte acesta, care este legat printr-o relație de proprietate cu vorbitorul și cu grupul din care face parte acesta. Casa noastră. 2. Care este legat printr-o relație de apartenență cu vorbitorul și cu grupul din care acesta face parte. Picioarele noastre. 3. Care este legat printr-o relație de dependență cu vorbitorul și cu grupul din care acesta face parte. Gazda noastră. Strămoșii noștri. 4. Care este spus, săvârșit de vorbitor și de grupul din care acesta face parte. Acțiunea noastră. ♦ (Ca plural al modestiei) Meu. Cartea noastră. 5. (Cu valoare obiectivă) Vine în ajutorul nostru. [Var.: (reg.) nost, noastă pron. pos., adj. pron. pos.] – Lat. noster, nostra.

nostru, noastră [At: COD. VOR. 8/25 / V: (îvp) nost, noastă, nostă, (Pl: nosti, noaste, noaște), (îvr) nostruș / Pl: noștri, noastre și (pop) noaștre / E: ml noster, nostra] 1 pps (Precedat de articolul „al”, „a”, „ai”, „ale”) Înlocuiește numele obiectului posedat de vorbitor și de un grup din care acesta face parte, înlocuind, totodată, și numele acestora. Are o casă ca a noastră. 2 pps (Pop; mpl, m) Soț sau soție a vorbitorului împreună cu soții sau soțiile persoanelor dintr-un grup din care acesta face parte, înlocuind totodată și numele acestora. Când vin ai noștri acasă. 3 pps (Lpl, m) Familie, rude apropiate ale vorbitorului și ale unui grup din care acesta face parte, înlocuind totodată și numele acestora. Ai noștri n-au știut nimic. 4 pps (Lpl, m) Partizani politici. Ai noștri nu au fost votați. 5 pps (Lpl, m) Membri ai unei echipe sportive, ai unui grup, colectiv etc. Ai noștri au pierdut. 6 pps (Lsg) Lucruri personale ale vorbitorului și ale unui grup din care acesta face parte, înlocuind, totodată și numele acestora. Cheltuim dintr-al nostru. 7 pps (Lpl, f) Preocupări, păreri, obiceiuri ale vorbitorului și ale grupului din care acesta face parte, înlocuind totodată și numele acestora. Mă întorc la ale noastre. 8 aps Care este legat printr-o relație de rudenie cu vorbitorul și cu un grup din care acesta face parte. Mama noastră. 9 aps Care este legat printr-o relație de proprietate cu vorbitorul și cu grupul din care acesta face parte. Casa noastră. 10 aps Care este legat printr-o relație de apartenență cu vorbitorul și cu grupul din care acesta face parte. Picioarele noastre. 11 aps Care este legat printr-o relație de dependență cu vorbitorul și cu grupul din care acesta face parte. Strămoșii noștri. 12 aps Care este spus, săvârșit de vorbitor și de grupul din care acesta face parte. Acțiunea noastră. 13 aps Determină abstracte legate de vorbitor și de un grup din care acesta face parte Credința noastră. 14 aps (Fam; în stilul narativ; înlocuiește obiectul care stă în centrul atenției vorbitorului și a unui grup din care acesta face parte) Despre care am vorbit mai înainte. Călătorul nostru plecă mai departe. 15 aps (În legătură cu unele nume de colectivități, de ținuturi etc.) Căruia vorbitorul și grupul asociat lui îi aparține. Țara noastră. 16 aps (Ca plural al modestiei, folosit de autori, oratori etc.) Meu. Cartea noastră. 17 aps (Cu valoare obiectivă) Vine în ajutorul nostru.

NOSTRU (f. noastră; pl. m. noștri; f. noastre) I. adj. pos. Care ne aparține nouă, ce ține de noi: stăpînul ~; țara noastră; copiii noștri; casele noastre. II. AL ~ (f. a noastră; pl. m. ai noștri, f. ale noastre) pron. pos.: acest loc e al ~; acea casă e a noastră; ai noștri, rudele noastre, partizanii noștri [lat. noster].

NOSTRU, NOASTRĂ, noștri, noastre, pron. pos., adj. pos. (De obicei precedat de art. „al”, „a”, „ai”, „ale”) I. Pron. pos. 1. (Înlocuiește numele obiectului posedat de vorbitor și de un grup din care vorbitorul face parte, precum și numele acestora) Are o casă ca a noastră. 2. (Pop.; mai ales la m. pl.; indică soțul, soția, familia, rudele vorbitorului și ale persoanelor din același grup cu ei, înlocuind și numele acestora) Când vin ai noștri acasă? 3. (Indică lucrurile personale, proprietatea, preocupările etc. vorbitorului și ale persoanelor din același grup cu el, înlocuind și numele acestora) Mă întorc la ale noastre. II. Adj. pos. 1. Care se află în posesiunea vorbitorului și a unui grup din care face parte acesta, care este legat printr-o relație de proprietate cu vorbitorul și cu grupul din care face parte acesta. Casa noastră. 2. Care este legat printr-o relație de apartenență cu vorbitorul și cu grupul din care acesta face parte. Picioarele noastre. 3. Care este legat printr-o relație de dependență cu vorbitorul și cu grupul din care acesta face parte. Gazda noastră. Strămoșii noștri. 4. Care este spus, săvârșit de vorbitor și de grupul din care acesta face parte. Acțiunea noastră. ♦ (Ca plural al modestiei) Meu. Cartea noastră. 5. (Cu valoare obiectivă) Vine în ajutorul nostru. [Var.: (reg.) nost, noastă pron. pos., adj. pos.] – Lat. noster, nostra.

NOSTRU, NOASTRĂ, noștri, noastre, adj. pos. (Precedat de art. al, a, ai, ale cînd are valoare pronominală propriu-zisă, cînd precede substantivul sau cînd cuvîntul precedat nu are articol enclitic). 1. (Arată posesia; la singular indică posesorul multiplu și obiectul posedat unic, la plural indică atît posesorul cît și obiectul posedat multiplu) Care aparține vorbitorului și unui grup din care face parte vorbitorul, care este legat printr-o relație de proprietate cu vorbitorul și grupul din care face parte acesta. O carte a noastră. ▭ Și pe-nserat, la casa noastră... Coboară storul la fereastră. CAZIMIR, L. U. 52. ◊ (Pronominal) O casă... mult mai mare decît a noastră. DRĂGHICI, R. 8. ◊ (Ideea de proprietate este atenuată, obiectul fiind o regiune, o țară etc.) În frumoasa noastră țară, luna florilor sosește. BELDICEANU, P. 53. Dacia noastră mai mult de opt secoli îi văzu trecînd. BĂLCESCU, O. II 12. Munții noștri au fost adesea scump azil de libertate. ALEXANDRESCU, M. 21. 2. (Arată apartenența la un grup) Din care face parte vorbitorul, la care aparține vorbitorul. Hai la arie, că azi începe ceata noastră să treiere, îmi spune nevasta. PREDA, Î. 21. Stați și nu vă tulburați. Oamenii noștri nu se întorc încă. SADOVEANU, M. C. 129. Dar breasla noastră avea nevoie de vreme lină, ca să putem arunca undițile cu folos. id. N. F. 101. ◊ (Pronominal) Avem noi, la Iași, un scriitor dintre ai noștri, de locul lui din Ardeal. SADOVEANU, N. F. 109. Doamne! bine-ți mai șede, jupîneșică; parcă ești una de-ale noastre. CREANGĂ, P. 129. N-o să aflu între-ai noștri vreun falnic juvaer? EMINESCU, O. I 149. ♦ (Pronominal; familiar, în trecut, numai la pl. m.) Ai noștri = a) partizani politici. Trăiască ai noștri, d-le Iancule! CARAGIALE, O. II 76; b) persoane care împărtășesc aceleași idei sau principii. E dintre ai noștri. 3. (Arată relații în general reciproce, de rudenie, prietenie, ospitalitate etc.) Care se află cu vorbitorul și cu grupul din care acesta face parte în relații de rudenie, prietenie etc. Eu tocmai mă întorceam de la Iași, unde mă dusesem să văd pe un prietin al nostru. SADOVEANU, N. F. 107. ◊ (Pronominal) D-apoi cînd or veni ai noștri? CREANGĂ, P. 13. 4. Care ține de vorbitor și de grupul din care face parte; al vorbitorului și al grupului din care face parte. Cu străjuirea voastră, era vai de pielea noastră! CREANGĂ, P. 269. Înălțimile albastre Pleacă zarea lor pe dealuri, Arătînd privirii noastre Stele-n ceruri, stele-n valuri. EMINESCU, O. I 210. Dragostea noastră cea dragă Nu trăi nici cît o fragă! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 162. 5. (Cu valoare afectivă) Despre care este vorba; cunoscut; apropiat sufletește de vorbitor și de grupul din care face parte. Iaca și Corniță al nostru cel viteaz! s-a fudulit răzășița. Ce-i, dragul mamei? SADOVEANU, N. P. 56. Atunci lupul nostru începe a mînca hîlpov. CREANGĂ, P. 32. Împrejuru-ne s-adună Ale curții mîndre neamuri... Și pe teiul nostru-ntreabă: Cine sîntem, stau la sfaturi. EMINESCU, O. I 101. 6. (În stilul oficial și solemn, cu valoare de sg.) Meu. Ordinul nostru. Părerea noastră. 7. (După prepozițiile și locuțiunile prepoziționale care cer genitivul substantivului) Venea într-adevăr, la acel ceas, asupra noastră, nenorocirea vîntului și a nourilor. SADOVEANU, N. F. 101. A trecut drumul pe dinaintea noastră și a intrat iar în pădure. CREANGĂ, P. 120. Adormind de armonia Codrului bătut de gînduri, Flori de tei deasupra noastră Or să cadă rînduri-rînduri. EMINESCU, O. I 75. – Variantă: (Transilv.) nost, noastă, noști, noaste (GOGA, P. 11, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 55), adj. pos.

NOSTRU² noastră (noștri, noastre) pron. pos. (precedat de art. al, a, ai, ale înlocuiește numele obiectului posedat de un grup din care face parte vorbitorul) Voi chema dintre ai noștri să mă ajute. ◊ Ai noștri membrii familiei, rudele, prietenii. /<lat. noster, nostra

nostru pr. ce ține de noi: omul nostru, despre care e vorba; ai noștri, rude, partizani. [Lat. NOSTRUM].

nóstru, noástră pron. posesiv de pers. I pl., pl. noștri, noastre (lat. nǒster, nǒstra; it. nostra, pv. vfr. nostre, nfr. notre, sp. nuestro, pg. nosso). Pe care îl posedăm saŭ care ne posedă: cărțile noastre, părințiĭ noștrĭ, țara noastră. Aĭ noștrĭ, rudele, amiciĭ noștrĭ. V. vostru.

NOST, NOASTĂ pron. pos., adj. pron. v. nostru.

noastă pps, aps vz nostru

noaste pps, aps vz nostru

noastre pps, aps vz nostru

nost, noastă pps, aps vz nostru

nostă^[1] pps, aps vz nostru corectat(ă)

nostruș pps, aps vz nostru

NOST 👉 NOSTRU.

NOST, NOASTĂ pron. pos., adj. pos. v. nostru.

nostru² (al ~) pr. m., pl. ai noștri, g.-d. alor noștri; f. a noastră, pl. ale noastre, g.-d. alor noastre (Prietenul vostru e medic, al nostru e profesor.; contra noastră)

nostru² (al ~) pr. m. (prietenul vostru e medic, al nostru e profesor), pl. ai noștri, g.-d. alor noștri; f. a noastră, pl. ale noastre, g.-d. alor noastre

nostru (precedat de al) pr. m., pl. ai noștri, g.-d. alor noștri; f. sg. a noastră, pl. ale noastre, g.-d. alor noastre

nostru, noastră; noștri, noastre.

noastră² (a ~) v. nostru² (al ~)

noastre² (ale ~) v. nostru² (al ~) corectat(ă)

noștri² (ai ~) v. nostru² (al ~)

noastră² (a ~) v. nostru² (al ~)

noastre²/ (ale ~) v. nostru² (al ~)

noștri² (ai ~) v. nostru² (al ~)

NEL MEZZO DEL CAMMIN DI NOSTRA VITA (it.) la mijlocul drumului vieții noastre – Dante, „Infernul”, I, 1. În simbolistica dantescă, vârsta de 35 de ani, punctul cel mai înalt al arcului vieții.

NOUL TESTAMENT SAU ÎMPĂCAREA AU LEAGEA NOAO A LUI IISUS HRISTOS DOMNULUI NOSTRU, titlul primei traduceri integrale în limba română a „Noului Testament”, apărută în 1648, la Alba Iulia, sub îngrijirea mitropolitului Simion Ștefan. Cunoscută sub denumirea „Noul Testament de la Bălgrad”.

REVENONS À NOS MOUTONS (fr.) să revenim la oile noastre – „La farce du maître Pathelin”. Să revenim la subiect.

a ști ca pe apă / ca pe Tatăl Nostru expr. a putea reproduce din memorie, întocmai / fără greșeală.

Revenons à nos moutons (tr. „Să revenim la oile noastre!”) – replică din La farce de maître Pathelin, scrisă în secolul al XV-lea, între anii 1450-1465. Pathelin, avocat, fără procese, e cicălit mereu de soția sa pentru faptul că nu-i face toalete. Într-o zi el îi ia o stofă de la postăvarul Jousseaume, pe care-l invită acasă spre a-i achita costul. Cînd negustorul vine să-și încaseze banii, îl găsește în pat pe Pathelin care simulează un acces de friguri. Între timp se prezintă la avocat și Agnelet, ciobanul postăvarului, dat în judecată de stăpînul său care-l acuză că i-a omorît mai multe oi. Pathelin promite ciobanului să-l scape, dar cu o condiție: la proces să joace rolul unui imbecil și să răspundă „bee!” la toate întrebările judecătorului. La tribunal postăvarul recunoaște cu surprindere că avocatul lui Agnelet, e Pathelin, care cu puțin mai înainte se prefăcuse că-i bolnav. Zăpăcit, negustorul se încurcă în declarații, uitînd de oi și trecînd la problema postavului. Nelămurit, judecătorul e nevoit în repetate rînduri să-l invite: „Să ne întoarcem la oile noastre!” Apoi se adresează lui Agnelet, dar acesta răspunde invariabil „bee!”, așa cum îl învățase avocatul. Pathelin susține că clientul său e iresponsabil și obține astfel achitarea. Dar cînd îi cere să-i plătească onorariul, ciobanul își joacă rolul în continuare, răspunzîndu-i cu același „bee!”. Astfel istețul elev a păcălit pe incorectul său profesor. Farsa aceasta, o autentică comedie de moravuri, în care e satirizată lumea negustorilor și justiția din acea vreme, s-a jucat timp îndelungat cu mare succes. Replica „Să ne întoarcem la oile noastre!” a devenit o expresie care înseamnă: să reluăm firul întrerupt al discuțiilor, să revenim la subiectul nostru. LIT.

nostruș pron. și adj. pos. (înv.) nostru.

NOSTRU, NOASTRĂ pron. pos., adj. pos. (Pronumele este precedat de articolul „al”, „a”, „ai”, „ale”; adjectivul primește articolul numai cînd stă înaintea substantivului, cînd determină un substantiv nearticulat sau cînd, între substantiv și adjectiv, au fost intercalate unul sau mai multe cuvinte). I. pron. pos. (Înlocuiește numele obiectului posedat de vorbitor și de un grup din care acesta face parte, înlocuind, totodată, și numele acestora) Numai înșine isprăvim nevoința biruirei, că a noastră iaste cine va vrea și să se nevoiască spre ceaia mai bună. coresi, ev. 16. Așa și ai noștri... au lăsat. biblia (1688), [prefață] 4/49. Dentîi au frînt ai noștri pe turci. R. popescu, cm i, 273, cf. 317. Pagubele sau buturile ce s-au făcut vouă și la ai voștri, din Ungaria, prin ai noștri. șincai, hr. ii, 50/30. Are o grădină foarte frumoasă și o casă... mult mai mare decît a noastră. drăghici, r. 8/16. N-o să aflu într-ai noștri vreun falnic juvaer? eminescu, o. i, 149. Turte ca ale noastre numai băieții de sas mai aveau, F (1906), 6. Strigătele alor noștri au început. delavrancea, o. ii, 222. Îi duce pe-ai noștri prin străinătăți. sadoveanu, o. xvii, 241. O viață interioară deopotrivă cu a noastră. vianu, m. 88. De la întîmplarea asta, dacă l-ar fi întrebat orișicine a cui îs vitele..., zicea „că-s a noastre”, vasiliu, p. l. 77. ◊ (În construcții cu valoare partitivă) Au perit cîțiva de ai noștri la acel războiaș. m. costin, o. 162. Doamne! bine-ți mai șede, jupîneșicâ; parcă ești una de-ale noastre. creangă, p. 129. Dintre ai noștri e aicea neică Hergă. camil petrescu, o. iii, 258. Nouă ne trebuiește cineva care să fie... mai de-ai nost, din sat. t. popovici, se. 147. ♦ (Popular; mai ales la pl. m.; indică soțul sau soția vorbitorului și soții sau soțiile persoanelor dintr-un grup din care acesta face parte, înlocuind, totodată, și numele acestora) D-apoi cînd or veni ai noștri?... Nevestele lor le ies întru întimpinare. creangă, p. 13, cf. iordan, l. r. 376, alr ii/i h 129/172. ♦ (La m. pl.; indică familia, rudele apropiate ale vorbitorului și ale unui grup din care acesta face parte, înlocuind, totodată, și numele acestora) Ne-am iubit, mîndro, pe-ascuns; Ne-am iubit cu multă frică Și ai noștri n-au știut nimică! jarnîk-bîrseanu, d. 55. Ai noștri nu-mi voiesc, Cu tin’ badeo, să-mi trăiesc; Ai noștri nu mă lasă Cu tin’ badeo, să-mi țin casă! Mat. folk. 933, cf. chest. ii 47/51. A noșt or vint însărat. alr ii 3146/53. M-aș mărita, dar nu mă lasă a noști. Mat. dialect, i, 183. ♦ Ai noștri = partizanii politici. Trăiască ai noștri, d-le lancule! Caragiale, o. iii, 161. ♦ (La sg.; indică lucrurile personale, proprietatea, avutul vorbitorului și ale unui grup din care acesta face parte, înlocuind, totodată, și numele acestora) Cheltuim dintr-al nostru. ♦ (La f. pl.; indică preocupările, părerile, obiceiurile vorbitorului și ale unui grup din care acesta face parte, înlocuind, totodată, și numele acestora) La ale noastre mă întorc a zice. c. cantacuzino, i cm i, 9. Ia să lăsăm noi pe copiii ăștia să-și spuie basmele lor și noi cu ale noastre, delavrancea, o. ii, 330. Spune ce să facem, dacă știi ce e dă făcut. Dacă nu, lasă-ne dracului cu ale noastre, camil petrescu, o. iii, 216. II. adj. pos. 1. Care este al vorbitorului și al unui grup din care acesta face parte. a) (Indică posesiunea) Dintru aceasta lucrare avutulu nostru iaste. cod. vor. 8/25. În salce pre mijloc de ia spăndzurăm organele (harfele B) noastre. psalt. 285. Te-am văzut striin și te-am adus în casele noastre, coresi, ev. 39, cf. 43, ANON. CAR., KLEIN, D. 388, <span style=„font-variant-caps: all-small-caps;”>BUDAI-DELEANU, lex., lb, valian, </span>v. Acum ești de casa noastră. creangă, p. 312. Gîndul m-a bătut Să mă întorc la casa noastră! goga, p. 35. Vîntul... De pe vîrful șurii noastre Zmulge-n zbor cîte-o șindrilă. id. ib. 104. Să te repezi pînă la bordeiul nostru la conac. sadoveanu, o. xvii, 212. Casa noastră, ca o moară, Face zoană de săcarâ Și tărîțe de zăpadă, arghezi, s. p. 126. Ce sta-ncuiat, acum stă căscat, Cheile noastre s-au încovrigat. id. vers. 307. Tu ai să stai aici cu calabalîcul nostru. tudoran, p. 70. Vin' pe colo, pe sub coastă Pînă la căsuța noastră, jarnîk-bîrseanu, d. 77. I-am trimis dorul acasă Pe frunză din via noastă! id. ib. 126. Cînepa noastră nu-i coaptă. f (1897), 81. Nevastă, dragă nevastă, O vint dracu’ la fereastră,... – Măi bărbate, nu fi prost, Că va fi cînele nost. Mat. folk. 990. Lucrurile noaste. alr i 297/80. Căși a noaștre. ib. 373/5. Casîle noaște. ib. 373/69. Casa noastre. ib. 373/387. Marvili noaștre. ib. 1056/45. Marhăle noste. ib. 1 056/351. Cînele nost de bucurie dă din coadă. alr ii 3 223/836. Vasele noaște din casă. ib. 3959/29. Ne-ntoarcem la vatra noastră, alr ii/i mn 131, 3 869/157, cf. a i, ii, iii. Arde luminarea noastră Și facem socoteala voastră. zanne, p. iii, 214. S-a vărsat laptele-n păsatul nostru, id. ib. iv, 68. Cuscrenie groasă într-a noastră casă, se zice cînd se iubesc două rude între ele. id. ib. 329. Noi putem fi frați, dar pungile noastre nu sînt surori. id. ib. v, 520. ◊ (Ideea de proprietate este atenuată) Munți[i] noștri au fost adesea scump azil de libertate. alexandrescu, m. 21. Supt cerul nostru înduioșat E mai domoală hora. goga, p. 13. La vechea noastră stemă... a adăugat... un pardos negru. m. i. caragiale, c. 70. Jderul de copac trăiește prin pădurile noastre de la munte. stoica, vin. 108. Marea noastră e astăzi una din frumusețile supreme ale României. arghezi, b. 11. Rîurile noastre de munte. c. antonescu, p. 12, cf. 16. Alăturea cu codrii noștri, străbunii, Ne-om legăna în valuri largi ca marea. beniuc, v. 88. b) (Indică apartenența) Limba rădecă-se întru mădularele noastre. cod. vor. 124/15. Se rădicarem mărule noastre cătră Dumnedzeu. psalt. 85. Pus-ai scîrbi în spatele noastre. ib. 124. Cunoscu făptura noastră. ib. 212. Ne grijim noi de ale trupurilor noastre. coresi, ev. 3. Feațele noastre... le spălăm cu lacrăme. id. ib. 51, cf. 297. Budzele noastre sînt cu noi de față. dosoftei, ps. 37/17. Oameni... pedepsiți întru a noastră limbă. biblia (1688), [prefață] 4/44. Slăbiciunea cea nedespărțită de a noastră ființă. marcovici, d. 4/24. O! Ce balzam măngăitor să întinde asupra ființei noastre. ar (1839), 192/42. Mare foc și potop a căzut pe capul nostru! creangă, p. 27. Cu străjuirea voastră, era vai de pielea noastră! id. ib. 269. Și ce-i să cazi, cînd viața n-o pierdem în zadar, Cînd trupurile noastre sînt pietre de altar. cerna, p. 89. Lacrima noastră secretă pentru dînsul e sinceră și prietenească. arghezi, t. c. 62, cf. id. b. 10. Metaforele se adresează tuturor simțurilor noastre. vianu, m. 63, cf. 64. Vinele noastre palpită De-o sevă pe care niciând Strămoșii în ei n-au simțit-o. labiș, p. 54. O și vai de capu nost dacă plouă mereu. alr i 325/138. Adam a mîncat mărul însă dinții noștri strepezesc. zanne, p. vi, 466. ◊ (Determină abstracte legate de vorbitor și de un grup din care acesta face parte) După veastea eresului a ei noastre credință vișu fariseiu. cod. vor. 74/24. După acea luo-se nădeajdea toată a noastră. ib. 88/24. Numai de al nostruș folos grijindu-ne... și de ajutoriia fraților nici un cuvînt făcînd. coresi, ev. 320, cf. 66. Trebuie să lucrăm împreună cu a noastră spăsenie. biblia (1688), [prefață] 4/20, cf. [prefață] 5/3. Să cunoască fieștecine și nevinovăția noastră. antim, p. xxiii. Mare cu multă turburare iaste această viiață a noastră. molnab, ret. 119/15. Icoana zilelor noastre celor trecute ni să pare ca un vis lung. marcovici, d. 3/15. Acea întâi a noastră datorie este a rosti indignația (oțărirea) de care ne pătrund aceste rele lucruri. ar (1837), 412/34. A noastră poziție să întărește. ib. (1839), 3¹/19. Mărețul turn, trist martur l-al nostru trist, apus. alexandrescu, m. 10. Ți-a fost milă de viața noastră. creangă, p. 237. Să ne ducem în treaba noastră. id. ib. 262, cf. 253. Va străluci odată vremii Norocul nost’ al tuturora. goga, p. 11. Nu cunoaștem o potică sau un drum mai scurt pentru ținta noastră. hogaș, dr. i, 2. Trăiam mai prejos de puterile noastre. m. i. caragiale, c. 74, cf. 84. Avem fiecare scrînteala noastră, mica noastră scrînteală. sebastian, t. 125. Amară e viața noastră pînă ajungem la bătrînețe. sadoveanu, o. xvii, 207, cf. 285. O muscă anemică și aproape sentimentală face pe pasărea singurătății noastre visătoare. arghezi, t. c. 27, cf. 81. În fantezia noastră, poezia trezește neapărat unele imagini. vianu, m. 67. Nu plînge, iubita mea, Că scrisa noastă-i așa. jarnîk-bîrseanu, d. 148. Numele noaste. alr ii 2 948/172. Lumele noaștre. ib. 2 948/872. Boala împăraților e ca sănătatea noastră. zanne, p. iv, 386. ◊ (Precedat de cuvinte cu valoare prepozițională) Pus-ai noi batgiocură vecirilor... înteritare și ocare ce-su împregiurul nostru. psalt. 84. Această pildă... înaintea noastră o pune. coresi, ev. 23, cf. 327. Că-mpregiurul nostru sînt gata s-alearge Cu râu necurații. dosoftei, ps. 38/11. Flori de tei deasupra noastră Or să cadă rînduri-rînduri. eminescu, o. i, 75. A trecut drumul pe dinaintea noastră și a intrat iar în pădure. creangă, p. 120. Un uliu sus, deasupra noastră, Din aripi bate ostenit, iosif, v. 58. Cu furcile o să-i alungăm dacă vin asupra noastră. rebreanu, r. ii, 231. Fug în urma noastră luminișuri sure. topîrceanu, b. 12. c) (Indică dependența; în legătură cu termeni care denumesc persoane considerate în raportul lor față de vorbitor și de grupul din care acesta face parte) D[om]nul nostru I[su]s h[risto]s. cod. vor. 20/12. D[um]n[e]zeul părinților noștri. ib. 42/2. Doosprăzeace semențe (rude n. test. 1648) ale noastre, ib. 74/30. Numele Domnului Dumnedzeului nostru mărimu-nă. psalt. 32. Spre tire upuvăiră părinții noștri. ib. 35. Fum batgiocură vecirilor noștri. ib. 163. Isus Hristos pre pămînt îmblînd, pentru spăseniia semințeei noastre. coresi, ev. 96. Să prăznuim întru această duminecă sfinților și de Dumnezeu purtători părinți ai noștri. id. ib. 182. De văm lăsa datornicilor noștri, și Dumnezeu are a lăsa noao. id. ib. 282. Să dăm vin a bea tatălui nostru. palia (1581), 73/13. Și bl[a]g[oslo]viră pre Răbeca și dziseră ei: Tu ești sora noastră. ib. 94/17. Frații noștri sînteți. cod. tod. 194. Feciorul nostru... s-au născut orb. varlaam, c. 121. Doamne, Domnul nostru cum ț-ai făcut nume. dosoftei, ps. 27/4. Domnul nostru I[su]s h[risto]s. biblia (1688), [prefață] 3/10. lată aiave să veade, că nici o povățuitură, nici un ajutoriu, nici o luminare avem de la pămînteanii noștri. c. cantacuzino, cm i, 7. Romanii cei din Dachia, adecă strămoșii noștri ai românilor. șincai, hr. i, 21/16. Pribegind cu sabia în mînă, Strămoșii noștri și cu traista în spate Îș căuta sălașe. budai-deleanu, t. v. 83. Prezidentul nostru cîteva zile a fost cam bolnav. cr (1829), 75¹/6. Întocmirile acestui Regulament să propun la neamul nostru ca o mișcare spre drumul prefacerilor. ar (1832), 2¹/46. Portul cel adevărat a strămoșilor noștri, ib. (1837), 129¹/32. Voi urma sfintelor învățături ale fiului tău și mîntuitorului nostru. marcovici, d. 6/1. Numai tu ești Domnul și Dumnezeul nostru. id. ib. 7/11. Mircea cel Bătrîn, unul din cei mai mari și mai vestiți voievozi ai noștri. bălcescu, m. v. 8. Ce ar fi agiuns pămîntul acesta, dacă strămoșii noștri ar fi dormitat și ei! russo, s. 147. Guvernul nostru mă însărcină cu o misie. negruzzi, s. i, 67. Cetele tartare... acest palat, Lipsind oștirea noastră, în treacăt au predat. alexandrescu, m. 11. Gazda noastră zice...: O, priviți-i cum visează. eminescu, o. i, 101. Voiești s-atragi atenția lumii noastre asupra celui mai important element al școalei. caragiale, o. vii, 297. Copilașul nostru nu mai este! creangă, p. 177. Să ne trăiască doamna și împărăteasa noastră. ispirescu, l. 39. Despre căsătoria fiicelor noastre să nu te mai sfarmi dejaba. f (1906), 2. Șirul scriitorilor nosti. ib. (1906), 9. Padișahul nostru m-a trimis la tine Să-i plătești tributul ce i se cuvine! topîrceanu, p. o. 29. Acasă, n-am găsit pe domnu inginer al nostru. sadoveanu, o. xvii, 455. Nici una din valorile stilistice ale imperfectului nu a rămas necunoscută povestitorilor noștri. vianu, m. 226. Cei mai mulți oameni ai noștri dorm pe cîmp. camil petrescu, o. iii, 184. Ce pot face eu singurel, dacă primărașul nostru nu voiește. galan, b. ii, 8. Un potop de informații... vestind în presă niște ciudate conferințe și disertații susținute de „distinsul nostru compatriot”. id. ib. 88. Ilie, hai la arie, că azi începe ceata noastră să treiere. preda, Î. 21. Cadența industrială a României se bucură de o înaltă apreciere din partea prietenilor noștri din toate țările socialiste. contemp. 1962, nr. 795, 7/6. Zică cine ce va vrea, Eu tot joc pe voia mea... Ori urîtă, ori frumoasă, Că e tot din vița noastră. jarnîk-bîrseanu, d. 359. Așa zice popa nost: Să nu mergi la fete-n post! id. ib. 468. Așa zice popa nost, Cînd moare cel fără rost: Mergeți tare, Că bani n-are. marian, Î. 287. Și-a nost tînăr împărat Dimineața s-a sculat. id. nu. 107. Preuteasa popii nost Țese pînza fără rost. doine, 44, cf. Mat. folk. 1 013. Bîrău nost din sat. alr i 382/80. Căsenii noști. ib. 649/107. Neamu nost. alr ii/i h 136/47. Ramură de-a noastă. alr ii/i mn 70, 2 643/228. Printru vecinu ăsta a nost, că o făcut foc, o trăbuit de n-am sculat de la miezî nopțî. alr ii 3 012/235. Popa nostu-i foarte-învățat și deștept, a i 22. Pe copilu nost l-o recutat la armată, ib.iii 2. Birăuțul nost din sat Ar trebui ospătat C-un dărab de lemn uscat. ant. Lit. pop. i, 194. Din somn la masă coconița noastră. zanne, p. iv, 311. Bună-i nora noastră, numai se uită pieziș, se spune despre cei care găsesc cusur la toate. id. ib. 516. ◊ (Într-un context figurat) Vîntul... mă cruță, Merge-ncet după căruță... Suflă-n foc și în ceaun, E copilul nostru bun. arghezi, vers. 243 ◊ (În construcții cu valoare partitivă) E un tovarăș de-al nostru. sadoveanu, o. xvii, 269. Domnia ta nu ești moldovan de-ai noștri, după viersul vorbirii pari muntean. id. ib. xviii, 13. Rabelais prezintă analogii cu un scriitor de-al nostru, cu Ion Creangă. vianu, s. 145. ◊ (Familiar; în stilul narativ; în legătură cu numele obiectului care stă în centrul atenției vorbitorului și a unui grup din care acesta face parte) Despre care am vorbit mai înainte. Curioșii noștri se plimbau prin tabără, apoi descălecară la cortul unui colonel. bolintineanu, o. 426. Omul nostru caută un pretext și părăsește casa stăpînului. filimon, o. i, 97. Atunci lupul nostru începe a mînca hîlpov. creangă, p. 32. Boierul cel bătrîn rînji: – Aha! Vra să zică s-a întors de la Botoșani Arvinte al nostru? sadoveanu, o. xiv, 73. Scriitorul nostru n-apucă să-și trăiască bine începutul unei reputații oarecare și dispare subit. arghezi, t. c. 60. Călătorul nostru își luă rămas bun. tudoran, p. 13. ♦ (În legătură cu unele nume de colectivități, de ținuturi etc., raportul de dependență se analizează invers) Așezată la porțile împărăției și în trecătoarea barbarilor, Dacia noastră mai mult de opt secuii îi văzu trecînd. bălcescu, m. v. 6. Noi avem să dăm noțiuni poporului nostru, ca să cugete. eminescu, s. p. 15. În frumoasa noastră țară, luna florilor sosește. beldiceanu, p. 53. Mitreo, se apropie și pentru țara noastră eliberarea. sadoveanu, o. xvii, 282. Țara noastră pășește în primele rînduri ale forțelor păcii și progresului. scînteia, 1952, nr. 2 375. Studiile despre stilul operelor literare au dobîndit o anumită dezvoltare în mișcarea științifică mai nouă a țării noastre. vianu, m. 121. Tu, pămînt al țării noastre, pătimaș cuprins în palmă, Încălzit cu buze aspre de tot neamul lui Ion. labiș, p. 58. Istoria țării noastre este analizată de pe pozițiile științifice ale materialismului istoric. lupta de clasă, 1961, nr. 4, 50. Realizarea multiplă – țelul societății noastre. scînteia, 1967, nr. 7 569. Cronica luptelor poporului nostru pentru libertatea națională și socială. ib. D-ar fi pîinea cît de bună, Tot se face clei în gură, Deacă e-n țeara străină: Mai bine pîine mai proastă, Să se zică-n țeara noastă! teodorescu, p. p. 285. M-or dus neamuri molăraiul și la tîrgu nost, la Fibiș. bl xiii, 116. Asta-i satu nost. alr i 378/85. Moșcian dîn satu nost. ib. 444/79. În părțile noasce. alr ii 2 494/76. În țînutu nostu. ib. 2 494/141. Cei mai mulț oameni din satu nost iestă-n stare bună. ib. 3 015/53. 2. (Cu valoare subiectivă) Care este spus, împlinit, săvîrșit de vorbitor și de un grup din care acesta face parte. Păcatele noastre însuși rădică spre trupul său. cod. vor. 150/22. Curățeaște păcatele noastre. psalt. 164. Priimit va fi de Dumnezeu postul nostru. coresi, ev. 50, cf. 68. Cu ale noastre bure lucrure să proslăvească-se numele slaveei tale (a. 1619). cuv. d. bătr. ii, 122/19. Faptele noastre să vor ceti înainte a toată lumea. varlaam, c. 50. Să roagă lui D[u]mn[o]dzeu pentru noi și ne văd pre noi și toate trebile noastre. cheia în. 1^r/16. Acestea ce zisem pînă aici, pentru alții doară să par că am ieșit din vorba noastră. c. cantacuzino, cm i, 28. Această socoteală cu adevăratu este minunată, dară totuș nu să împrotivește socotelii noastre. budai-deleanu, lex. Virtutea... la bătrînețe ne mîngîie, arătîndu-ne... bunele urmări a dreptelor noastre lucrări. marcovici, c. 5/3. Mustrări... potrivite cu greșalele noastre. id. d. 4/22. În Africa, domnilor mei, statornicia jărtvelor noastre au aflat a lor mulțămită. ar (1839), 3¹/15. Elipsa face ca vorbirea noastră să fie și mai scurtă, dar și mai vie. iordan, g. 235. În șoaptele pădurii, poate că te-am sărutat, Ascultînd ecoul rece, înspre toamnă friguroasă, Ce-aducea-ntîlnirii noastre un adio-ndepărtat. bacovia, o. 107. Formarea limbilor și a reprezentărilor noastre mitice. vianu, m. 36. Să-ți aduci bine aminte De ale noastre cuvinte. jarnIk-bîrseanu, d. 118. ♦ (Ca plural al modestiei, folosit de autori, oratori etc.) Meu (II 2). Cartea noastră este în același timp o istorie a limbii române. rosetti, i. l. r. i, 6. Cercetarea noastră se găsește... în punctul în care deosebirea categoriilor formale ale metaforei a devenit posibilă. vianu, m. 96. 3. (Cu valoare obiectivă) Vărsați înrainte lui inrima vroastră că D[u]m[ne]dzău e agiutoriul nostru. psalt. hur. 51^r/21. Ieșiră întru tănpirul nostru. cod. vor. 100/15. Uiți... grija (asuprirea b) noastră? Psalt. 85. Tu vei veni întru ajutorul nostru. marcovici, d. 17/3. – pl.: noștri, noastre și (popular) noștri, noaștre. – Și: (învechit și popular) nost, noastă, nostă (pl. și nosti, noaște), (regional) noaste, noastre, (învechit, rar) nostruș pron. pos., adj. pos. – lat. noster, nostra.