NIMB, nimburi, s. n. 1. Disc (luminos) cu care sunt înconjurate, în pictura bisericească, capetele sfinților și, în general, în artele plastice capetele unor personaje importante; aureolă; p. gener. cerc luminos; zonă luminoasă, strălucitoare. 2. Fig. (Aspect, semn, manifestare care marchează) prestigiu, măreție, glorie, slavă. – Din fr. nimbe.

nimb sn [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~uri, (înv) ~e, (nob) ~i / E: fr nimbe] 1 Cerc luminos cu care sunt înconjurate, în pictura bisericească, capetele sfinților și, în general, în artele plastice, capetele unor personaje importante Si: aură, aureolă. 2 (Pgn) Cerc luminos. 3 (Pgn) Zonă luminoasă, strălucitoare. 4 Aureolă în jurul unui corp ceresc. 5 (Fig) Prestigiu. 6 (Fig) Splendoare. 7 (Fig; pex) Aspect, semn etc. care marchează prestigiu, măreție, splendoare, glorie. 8 (Fig) Nor de praf.

*NIMB (pl. -buri) sn. 1 ⛪ Cerc sau triunghiu de lumină cu care pictorii înconjoară capul divinității, al îngerilor și al sfinților (🖼 3342): încununat cu o aureolă circulară sau ~, ca icoanele sfinților noștri (ODOB.) ¶ 2 Aureolă [fr.].

NIMB, nimburi, s. n. 1. Cerc (luminos) convențional cu care sunt înconjurate, în pictura bisericească, capetele sfinților și, în general, în artele plastice capetele unor personaje importante; aureolă; p. gener. cerc luminos; zonă luminoasă, strălucitoare. 2. Fig. (Aspect, semn, manifestare care marchează) prestigiu, măreție, glorie, slavă. – Din fr. nimbe.

NIMB, nimburi, s. n. 1. Cerc luminos convențional, cu care pictorii înconjură capul anumitor persoane (mai ales în pictura bisericească). Traian, încununat cu o aureolă circulară sau nimb stă în picioare. ODOBESCU, S. III 74. ◊ (În comparații și metafore sugerînd ideea de strălucire, splendoare, măreție, glorie) Nici un sat din lungul Oltului nu-și poate acoperi fruntea cu un nimb asemănător. BOGZA, C. O. 201. Pe cînd oastea se așază, iată soarele apune, Voind creștetele-nalte ale țării să-ncunune Cu un nimb de biruință. EMINESCU, O. I 148. 2. Nor (de praf). Ajunse la gazda lui într-un galop falnic și-ntr-un mare nimb de pulbere. SADOVEANU, Z. C. 95. O ușoară abureală de vînt... ne ținea într-un nimb de praf. IBRĂILEANU, A. 117.

NIMB s.n. 1. Parte luminoasă (în formă de cerc sau de triunghi) desenată de pictori în jurul capului unor persoane (mai ales al sfinților de pe pereții bisericilor); aureolă. 2. (Fig.) nor (de praf). 3. (Fig.) Prestigiu, măreție, glorie, slavă. [< fr. nimbe, cf. lat. nimbus – nor].

NIMB s. n. 1. cerc luminos desenat de pictori în jurul capului unor personaje (sfinți); aureolă. ◊ cerc, zonă luminoasă. 2. nor (de praf). 3. (fig.) prestigiu, măreție, splendoare, slavă. (< fr. nimbe, lat. nimbus)

NIMB ~uri n. 1) (în pictura religioasă) Cerc sau triunghi desenat în jurul capului la persoanele divine; aureolă. 2) fig. Ceea ce vădește calități excepționale; strălucire; prestigiu. ~ al înțelepciunii. /<fr. nimbe

nimb n. 1. cerc luminos cu care pictorii înconjoară capul sfinților; 2. fig. aureolă: reia-mi al nemuririi nimb EM. purta un nimb de stele pe păru-i unduios AL.

* nimb n., pl. urĭ (lat. nimbus, rudă cu nébula, negură). Cerc luminos cu care pictoriĭ înconjoară capu sfinților, aureolă, țîrcălam. Fig. Prestigiŭ, strălucire: nimbu onestitățiĭ.

nimb s. n., pl. nimburi

nimb s. n., pl. nimburi

nimb s. n., pl. nimburi

nimb, -buri.

NIMB s. v. aureolă.

NIMB s. aură, aureolă. (~ cu care pictorii înconjură capetele sfinților.)

NIMB s. n. 1. Cerc (luminos) convențional cu care sînt înconjurate, în pictura bisericească, capetele sfinților și, în general, în artele plastice, capetele unor personaje importante, aureolă, aură; p. gener. cerc luminos; zonă luminoasă, strălucitoare. cf. i. golescu, c. Saloanele din palatele Constantinopolei luceau în nimbi de aur. f (1867), 210. Marele Traian, încununat cu o aureolă circulară sau nimb, ca icoanele sfinților noștri, stă în picioare subt umbră de copaci. odobescu, s. iii, 74.Dintr-o singură fereastră cade-o trîmbă luminoasă Ce-nfășoară comesenii într-un nimb strălucitor. macedonski, o. i, 103. Nimeni n-a-ntîlnit în cale Fruntea strălucind în nimbul orbitoarei lui lumini. densusianu, l. a. 72. Doar pe-o parte de podiș A rămas un luminiș De alb în soare, Ca un nimb îndepărtat de arătare. camil petrescu, v. 102. Se-nalță fumul de tămîie... Și cu mireasma lui mîngîie Sfinții cu nimb de foc de sus. arghezi, vers. 70. ◊ fig. O ușoară abureală de vînt... ne ținea într-un nimb de praf. ibrăileanu, a. 117. Ava Paul ajunse la gazda lui într-un galop falnic și-ntr-un mare nimb de pulbere. sadoveanu, z. c. 95. Pe nicovala neagră se iscă nimbul viu. arghezi, v. 94. Pomii pun coroane și nimburi pentru mine. id. vers. 92. ♦ Aureolă în jurul unui corp ceresc. Cu spaimă, la perihelie Din zborul meu m-am abătut Și nimbul clar și trena lungă Ca o eșarfă de lumină Mi le-am ferit să nu le-ajungă Vreun strop pîngăritor de tină. topîrceanu, p. o. 57. 2. fig. (Aspect, semn etc. care marchează) prestigiu, măreție, splendoare, glorie, slavă. Nu-mi lipsea alta decît puterea mea autocrată a o încununa cu un nimb de maiestate care se mă puie alăturea cu suveranii Europei. asachi, e. d. 15. Iată, soarele apune, Voind creștetele nalte ale țării să-ncunune Cu un nimb de biruință. eminescu, o. i, 148. Reia-mi al nemuririi nimb Și focul din privire Și pentru toate dă-mi în schimb O oră de iubire. id. ib. 177. Dușmanii eroului și mititeii cari voiau să exploateze mărirea lui au degenerat pînă întru a-i falsifica subscrierea, ca să-i întunece nimbul. f (1900), 560. Tinerimea... se învăpăia și pentru poesie, dorind să-i recîștige nimbul legendar. ib. (1903), 3. Simțeam că dacă s-ar adeveri, ar cădea tot nimbul de mărire din jurul acelei familii. agîrbiceanu, l. t. 373. Cu prezența lui, ridicase foarte mult nimbul căsătoriei. id. a. 278. Nimbul său era sporit și [de] faptul că noi învățam o istorie a popoarelor vechi, alcătuită de el. ciaușanu, r. scut. 16. Precupeți de har și nimb? Marfa asta nu-i pe schimb. arghezi, s. p. 103. Nici un sat din lungul Oltului nu-și poate acoperi fruntea cu un nimb asemănător. bogza, c. o. 201. – pl.: nimburi și (învechit) nimbe (i. .golescu, c.), (neobișnuit, m.) nimbi. – Din fr. nimbe.