nelegiuire sf [At: AETHIOPICA, 85^r/13 / Pl: ~ri / E: nelegiuit] Faptă care contravine legilor juridice sau preceptelor morale Si: fărădelege, infamie, ticăloșie.

NELEGIUIRE sf. 1 Necinstire a celor sfinte ¶ 2 Faptă nelegiuită, criminală, păcat mare, crimă: se deteră la nelegiuiri, de care mintea omenească se înfioară (ISP.) [l e g i u i].

NELEGIUIRE, nelegiuiri, s. f. Faptă nelegiuită, fărădelege, infamie, crimă. Va da pe mîna jandarmilor orice nelegiuire. REBREANU, R. I 236. Verișoara la călugărie! Nu voi suferi niciodată asemene nelegiuire. ALECSANDRI, T. I 51.

NELEGIUIRE ~i f. Faptă reprobabilă, condamnată de lege; fărădelege. /ne- + legiuire

nelegiuire f. 1. dispreț pentru cele religioase; 2. faptă criminală. [Lege e luat aci în sens de religiune].

nelegĭuíre f. Impietate, sacrilegiŭ. Crimă.

nelegiuire s. f., g.-d. art. nelegiuirii; pl. nelegiuiri

nelegiuire s. f., g.-d. art. nelegiuirii; pl. nelegiuiri

nelegiuire s. f., g.-d. art. nelegiuirii; pl. nelegiuiri

NELEGIUIRE s. v. ticăloșie.

NELEGIUIRE s. abjecție, fărădelege, infamie, josnicie, mișelie, mîrșăvie, nemernicie, netrebnicie, ticăloșie, (livr.) ignominie, turpitudine, (astăzi rar) scelerație, (pop. și fam.) parșivenie, (pop.) becisnicie, blestemăție, scîrnăvie, spurcăciune, (reg.) mîrșăvenie, (înv.) bazaconie, blestemăciune, nebunie, necurat, necurăție, necurățire, păgînătate, păgînie, verigășie, (fig.) murdărie. (A comite o ~.)

NELEGIUIRE s. f. Faptă care contravine legilor juridice sau preceptelor morale, fărădelege, infamie, ticăloșie, (învechit) necurăție (2), necurățire (2), necurat (5), (învechit, rar) necurățime; nedreptate (2); (învechit) păcat, sacrilegiu. Au făcut și voao nelegiuire spurcînd pre... Apolon. aethiopica, 85^r/13. Îi turbură capul ca să nu vază nelegiuirea întru carea nelegiuitul vrea să cază. molnar, ret. 68/14. Să laudă nebunul în nelegiuirile sale. i. golescu, în pr. dram. 66. Îngrozit de a sa nelegiuire, i-e frică. heliade, o. ii, 28, cf. 222. Unindu-te cu un om înțelept, vrei... să se uite nelegiuirile tale! ar (1839), 9²/31. Acest sînt simțimînt ce se manifestă în noi de cîte ori voim să comitem vreo nelegiuire. filimon, o. i, 104. Nu făptuiește nelegiuire acel ce caută să răzbune și să scape țara sa de dușman! alecsandri, t. ii, 40, cf. i, 51. Și-n loc ca să te mustre a ta nelegiuire... Bastard ți-ai numit fiul pe care l-ai creat! macedonski, o. i, 252. Nelegiuirile sociale sînt atît de provocătoare, încît mulțimea exasperată va fi silită să-și facă singură dreptate. rebreanu, r. i, 178, cf. 236. N-a făptuit nici o nelegiuire. stancu, R. a. III, 138. Astea sînt nelegiuirile lui Spînu. tudoran, p. 38. ◊ (La sg. cu valoare de pl.) Ce vrei? – Să-ți scap numele de ocară, sufletul de osindă și domnia de nelegiuire! DELAVRANCEA, O. II, 147. – pl.: nelegiuiri. – De la nelegiuit.