NEHOTĂRÂT, -Ă, nehotărâți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care nu este hotărât, care este lipsit de hotărâre; șovăitor, nesigur; lipsit de claritate, de precizie; neclar, confuz, vag. 2. (Gram.,; în sintagmele) Adjectiv nehotărât = adjectiv pronominal care însoțește substantivul fără să individualizeze obiectul denumit de acesta. Pronume nehotărât = pronume care dă indicații imprecise asupra obiectului al cărui nume îl înlocuiește. Articol nehotărât = articol care indică obiectul desemnat de substantiv drept reprezentant al speciei. Numeral nehotărât = numeral care exprimă un număr nedeterminat de obiecte sau de ființe. – Pref. ne- + hotărât.

nehotărât, ~ă a [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: ~iți, ~e / E: ne- + hotărât] 1 a Care este lipsit de fermitate Si: ezitant, indecis, șovăitor. 2 a (Mat.; îvr; d. mărimi) Infinit. 3 a Lipsit de claritate Si: confuz, neclar, vag. 4 a Lipsit de precizie. 5 a (Grm) Care nu precizează, nu individualizează Si: nedefinit, (înv) nehotărâtor (2). 6 a (Grm; îs) Pronume ~ Pronume care dă indicații imprecise asupra obiectului al cărui nume îl înlocuiește. 7 a (Grm; îs) Articol ~ Articol care indică obiectul desemnat de substantiv drept reprezentant al speciei. 8-9 sna, a (Grm; înv; șîs timpul ~) Perfect compus. 10 sn, a (Grm; înv; îs) Modul ~ sau ~ul zălog Infinitiv.

NEHOTĂRÂT, -Ă, nehotărâți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care nu este hotărât, care este lipsit de hotărâre; șovăitor, nesigur; lipsit de claritate, de precizie; neclar, confuz, vag. 2. (Gram.; în sintagmele) Adjectiv nehotărât = adjectiv pronominal care însoțește substantivul fără să individualizeze obiectul denumit de acesta. Pronume nehotărât = pronume care dă indicații imprecise asupra obiectului al cărui nume îl înlocuiește. Articol nehotărât = articol care indică obiectul desemnat de substantiv drept reprezentant al speciei. Numeral nehotărât = numeral care exprimă un număr nedeterminat de obiecte sau de ființe. – Ne- + hotărât.

NEHOTĂRÂT ~tă (~ți, ~te) (negativ de la hotărât) 1): Articol ~ articol folosit pe lângă un substantiv sau adjectiv pentru a indica caracterul nedeterminat al unui obiect. 2) rar Care este lipsit de claritate; neclar; confuz. /ne- + hotărât

HOTĂRÎT adj. 1 p. HOTĂRÎ ¶ ¶ C. NEHOTĂRÎT ¶ 2 Care nu stă la chibzuri sau la îndoială, care dă înainte, neclintit: un om ~; cu glas ~; -adv.: îi spuseră verde ’n față și ~ (SB.) ¶ 3 Anumit, fixat: o sumă ~ă; într’o zi ~ă ¶ 4 📖 Articol ~, articol definit, acela care în românește, se pune în urma substantivului sau adjectivului (-l, -le, -a, -lui, etc. = articol enclitic) sau înaintea substantivului și adjectivului (cel, cea, cei, cele; al, a, ai, ale = articol proclitic).

NEHOTĂRÎT adj. 1 Care nu e hotărît, care nu poate lua o hotărîre, șovăielnic; nedumerit; nesigur ¶ 2 Care n’are hotar.

NEHOTĂRÎT, -Ă, nehotărîți, -te, adj. 1. (Despre persoane) Care nu e hotărît, care nu știe ce hotărîre să ia; șovăitor, nesigur; (despre manifestări, gesturi ale oamenilor) care arată nehotărîre, nedecis; vag, incert, confuz. Stăteau nehotărîți, plini de așteptare și neliniște. DUMITRIU, N. 27. Ozun se opri în stradă, nehotărît încotro să apuce. C. PETRESCU, C. V. 135. Grigore răspunse numai cu un zîmbet nehotărît. REBREANU, R. I 18. ◊ (Poetic) Pămîntul doarme încă în lumina umedă și nehotărîtă a dimineții. VLAHUȚĂ, R. P. 51. ◊ (Adverbial) Se lăsa purtat de gîndurile care întotdeauna izvorăsc nehotărît și neisprăvit, cînd mergi drum lung. C. PETRESCU, Î. I 133. 2. (Gram.; în expr.) Adjectiv nehotărît = adjectiv pronominal care însoțește substantivul fără să individualizeze obiectul. Adjectivele nehotărîte însoțesc substantivele, determinîndu-le în mod neprecis. GRAM. ROM. I 220. Pronume nehotărît = pronume care ține locul unui substantiv fără să-l precizeze. Pronumele nehotărît «unul», «una» apare în corelație cu pronumele nehotărît «altul», «alta», de care este legat prin opoziție de sens. GRAM. ROM. I 222. Articol nehotărît = articol care dă un sens nedeterminat substantivului pe care-l însoțește. Articolul nehotărît dă substantivului un sens asemănător cu acela pe care îl dau adjectivul pronominal nehotărît și numeralul «un», «o». GRAM. ROM. I 168. Numeral nehotărît = numeral care exprimă o cantitate neprecizată sau aproximativă de obiecte. Numeralele nehotărîte «mulți», «puțini», «cîțiva» au forme deosebite după gen și după caz. GRAM. ROM. I 234.

nehotărît a. 1. care n’are hotar; 2. care se hotărăște cu greu.

nehotărît, -ă adj. Indecis, care nu e hotărît. Indefinit, fără hotar: un timp nehotărît. Adv. A răspunde nehotărât; munțiĭ se vedeau nehotărît la orizont.

nehotărât adj. m., pl. nehotărâți; f. nehotărâtă, pl. nehotărâte

nehotărât adj. m., pl. nehotărâți; f. nehotărâtă, pl. nehotărâte

nehotărât adj. m., pl. nehotărâți; f. sg. nehotărâtă, pl. nehotărâte

NEHOTĂRÂT, -Ă adj. (< pref. ne- + hotărât): în sintagmele articol nehotărât, adverb nehotărât și pronume nehotărât (v.).

NEHOTĂRÂT adj. 1. v. nesigur. 2. v. ezitant. 3. v. inconsecvent. 4. (GRAM.) indefinit, nedefinit, (înv.) nehotărâtor. (Articol ~.)

NEHOTĂRÎT adj. 1. ezitant, nesigur, șovăielnic. (Mers ~.) 2. ezitant, fluctuant, indecis, nedecis, șovăielnic, șovăitor, (rar) șovăind, șovăit, (reg.) codelnlc, (prin Munt.) pregetos, (înv.) înclinător, îndoielnic, pregetător, tîrzielnic, (fig.) oscilant. (Atitudine ~; om ~.) 3. (GRAM.) indefinit, nedefinit, (înv.) nehotărîtor. (Articol ~.)

Nehotărât ≠ decis, hotărât, neșovăitor, neșovăielnic

NEHOTĂRÎT, -Ă adj. 1. Negativ al lui hotărît. cf. KOGĂLNICEANU, S. A. 141, REBREANU, R. I, 18, BACOVIA, O. 212, GALACTION, O. 185, C. PETRESCU, C. v. 135, SADOVEANU, O. XVIII, 458, VIANU, S. 141, V. ROM. martie 1955, 193, GALAN, B. II, 153, T. POPOVICI, SE. 383. 2. (Mat.; învechit, rar; despre mărimi) Infinit. cf. LAZĂR, T. 13^r/13. 3. Lipsit de limpezime, de claritate, de precizie; neclar, confuz, vag. Zarea nehotărîtă... revărsîndu-se, spălăcea un petec de cer. MACEDONSKI, O. III, 47. Pămîntul doarme încă în lumina umedă și nehotărîtă a dimineții. VLAHUȚĂ, R. P. 63. Un vuiet surd și nehotărît frămînta depărtările zărilor. HOGAȘ, DR. I, 109. Susurul colosal și nehotărît al imensului curs de viață. id. M. N. 56. Legenda a înălțat în neguri nehotărîte și biserica păstorului Bucur. C. PETRESCU, C. v. 252. ◊ (Adverbial) Încet și nehotărît, începu a lua dimensiuni mai mari capul ei buclat. F (1903), 4. Se lăsa purtat de gîndurile care întotdeauna izvorăsc nehotărît și neisprăvit, cînd mergi drum lung, în ploaie. C. PETRESCU, î. I, 133. Se auzea, nehotărît, că domnișoara Olimpia s-a logodit. SADOVEANU, O. IX, 160. 4. (Gram.) Care nu precizează, nu individualizează; nedefinit, (învechit) nehotărîtor. Românii au doao feliuri de articule, adecă unul hotărît, altul nehotărît. BUDAI-DELEANU, LEX. Pronumele nehotărîte... sînt acestea... ALBOTEANU, GRAM. 40^r/8. Numele de persoană pot primi și articolul nehotărît...: „un Eminescu nu se naște oricînd”. IORDAN, G. 83. O problemă deosebită în cadrul obiectului direct pronominal ridică pronumele nehotărîte. SCL 1959, nr. 2, 194. Adjectivele pronominale nehotărîte stau de obicei înaintea substantivului determinat. GRAM. ROM², I, 174. ◊ (Învechit) Timpul nehorărît sau (substantivat) nehotărîtul = perfectul compus. cf. HELIADE, GR. ROM. 41/24, GR. R. (1835), 41/4. Ei nicăieri n-au voit a întrebuința timpul săvîrșit a verbului, ci tot cel nehotărît. NEGRUZZI, S. I, 256. (Învechit) Modul nehotărît sau nehotărît zălog = infinitivul. Nehotărît zălog, zălog iaste care nici vreame, nici număr, nici față, nici neam cel adivărat nu arată anume: a sta, a ceti și alte. ST. LEX. 251^r/4, cf. ALBOTEANU, GRAM. ROM. 47^r/21. – pl.: nehotărîți, -te. – pref. ne- + hotărît.