negură sf [At: PSALT. HUR. 124^r/7 / Pl: ~ri, (îvp) ~re / E: ml nebula] 1 (Lpl) Ceață deasă, care apare îndeosebi dimineața și seara și care reduce mult vizibilitatea Si: (pop) negureală (1), negureață (1). 2 (Pgn) Masă densă și mobilă de particule solide. 3 Întunecime mare Si: beznă, obscuritate, (rar) negureală (2). 4 (Rar; fig) Haos. 5 (Fig; udp „de”) Cantitate mare, imensă de ființe sau de lucruri Si: mulțime, (reg) negurime.

NEGURĂ, neguri, s. f. 1. (La pl. cu valoare de sg.) Ceață groasă, care reduce mult vizibilitatea. Dimineața, înainte de șase, într-o negură de ger de nu se vedea la doi pași, Ilinca încuie poarta curții. AGÎRBICEANU, S. P. 40. Și neguri cresc Din negre văi, Plutind pe munți. IOSIF, PATR. 66. Nu e însă negură, cerul e senin. SLAVICI, N. I 59. Și din neguri, dintre codri, tremurînd s-arată luna. EMINESCU, O. I 148. ◊ Fig. Ochii lui se-ntorceau plini de neguri spre chipul distinsei sale soții. VORNIC, P. 62. 2. Fig. Beznă, întuneric. Clipe scurte, icoane, totuși îmi rupeau negura minții ca niște lumini pîlpîitoare. SADOVEANU, O. I 350. ◊ (De obicei determinat prin «timp» sau «vreme», arată depărtarea în trecut) După anii duși în neguri nu te mai uita cu jale, Dă-i pe veci uitării. VLAHUȚĂ, O. AL. 34. Căta-vom a descoperi, prin negura timpilor preistorici, pe sălbaticii primitivi ai pămîntului. ODOBESCU, S. III 78. O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi. EMINESCU, O. I 129. 3. Fig. (Rar) Mulțime mare, număr nesfîrșit. Astă negură de turci va prăda și va pustii țara. NEGRUZZI, S. I 140. – Pl. și: negure (ANGHEL, PR. 24).

NEGURĂ ~i f. 1) Ceață deasă care se formează dimineața, reducând vizibilitatea. 2) fig. Cantitate mare (de ființe sau lucruri); mulțime nenumărată. /<lat. nebula

negură f. 1. ceață groasă; 2. fig. întuneric: din negură de vremi EM. [Lat. NEBULA].

négură f., pl. ĭ (lat. nébula, negură, rudă cu nubes, nour, și nimbus, nimb, și cu scr. nabhas, nour, vgr. nephos, nour, nephéle, negură, germ. nebel, negură; it. nébbia, sard. neula, pv. nieula, sp. niebla, pg. nevoa. Cp. cu neg, fagure). Grămădire de abur des și rece care împedecă vederea, ceĭa ce nu e alta de cît un nour la suprafața pămîntului. Fig. Negura timpurilor, timpurĭ depărtate, noaptea timpurilor.

negură s. f., g.-d. art. negurii; pl. neguri

negură s. f., g.-d. art. negurii; pl. neguri

negură s. f., g.-d. art. negurii; pl. neguri

negură (neguri), s. f. – Ceață. – Mr. negură. Lat. nĕbŭla (Pușcariu 1168; Candrea-Dens., 1222; REW 5865), cf. it. nebbia, prov. neula, sp. niebla, port. nevoa, alb. negulj. Pentru schimbul b › g, cf. nivit › ninguit (cu infix nazal) sau naevus › neg, rubus › rug. Explicația plecînd de la lat. *nigrula (Candrea, Éléments, 5) nu e probabilă. – Der. (î)negura, vb. (a se încețoșa, a se întuneca; a se încrunta); negureală, s. f. (ceață); neguros, adj. (cețos, întunecos).

DA ZDRASVUET SOLNȚE^[1], DA SKROETSEA TMA! (ДА ЗДРАВСТВУЕТ СОЛНЦЕ, ДА СКРОЕТСЯ ТЪМА) (rus.) trăiască soarele, împrăștie negurile! – Pușkin, „Vakhiceskaia pesnea”^[2] – Lumina rațiunii împrăștie întunericul ignoranței.

NEGURĂ s. 1. v. ceață. 2. v. beznă.

NEGURĂ s. v. inexistență, neant, neființă, nimic.

negură s. v. INEXISTENȚĂ. NEANT. NEFIINȚĂ. NIMIC.

NEGURĂ s. 1. (MET.) ceață, pîclă, (pop.) negureală, negureață, (reg.) buracă, (prin Transilv.) buștină, (prin Mold.) mocirlă, (înv.) mîglă. (S-a lăsat ~.) 2. beznă, întunecare, întunecime, întuneric, obscuritate, (livr.) tenebre (pl.), (rar) negureală, (Transilv.) șutic, (înv.) întunec, întunericime, (fig.) negru, noapte. (Era o ~ de nepătruns.)

negură, neguri, s.f. – Ceață (ALRRM, 1973: 665). – Lat. nebula „ceață, nor, fum” (Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA).

NEGURĂ s. f. (La pl. cu valoare de sg.) 1. Ceață deasă, care apare îndeosebi dimineața și seara, și care reduce mult vizibilitatea; (popular) negureală (1), negureață (1). Neaua sa ca lînra..., negura ca cenușa o varsă. PSALT. HUR. 124^r/7, cf. PSALT. SCH. 305/3. Și-i puse îmbrăcămînt nuor și cu negură învăli ea. coresi, ev. 267, cf. 37. Așa i-au coprinsu pre turci negura, de nu să vedea unul cu altul. ureche, l. 92. Și negura nu-i lăsa să priceapă turcii de unde le-ar fi a da războiu lui Ștefan (cca 1650). gcr i, 192/4. Pre aceia îi ținea întunearecul negurei (a. 1675). id. ib. 224/29. Au trecut demeneața pe o negură pe lîngă Botășeni. neculce, l. 34. Cum sbucnești... sfîntul soari... din toate negurile (a. 1784). gcr ii, 137/35. Acest ostrov, măcar deși este aerul rău, din pricina negurilor din ape ce ies mai totdeauna, dar este roditoriu. amfilohie, g. 30/22. Cînd se ridică negura dimineața. calendariu (1814), 83/8. Jurnalul de Londra din 10 noiemvrie însămnează a se fi întîmplat acolo o așa groasă negură, încît pe la amiazizi au trebuit a se aprinde lumînări. ar (1829), 232¹/16. Comiții sînt cungiurate de un feliu de negură, trăgînd după sine o lungă neguroasă coadă. ib. (1831), 168²/2. Dacă cerul să acoperă cu nori și să întunecă, nu te deznădăjdui, căci peste puțin negura va peri și va urma lumina. marcovici, d. 14/22. Supărătoarele pîcle a negurilor ce s-au lăsat într-acest ostrov. drăghici, r. 224/4. Îmi place a naturii sălbatecă mînie Și negură, și viscol, și cer întărîtat. alexandrescu, m. 57. Bradul verde... printre negură se pierde. alecsandri, p. iii, 21, cf. ii, 17, pontbriant, d. Și din neguri, dintre codri, tremurînd s-arată luna. eminescu, o. i, 148. Se-arată-n neguri luna. Albe stelele sclipind. vlahuță, o. a, 87. Însă pe cei mergători zeița-i învăluie-n neguri, Negru-ntunerec vărsîndu-le-n jur. coșbuc, ae. 21. Cînd aceste picături se află în apropiere de suprafața pămîntului, ele constituie negurele. poni, f. 189. Se lăsau neguri din ce în ce mai groase. f (1903), 44. Drumul e glodos și greu, Negura se lasă. iosif, v. 74. Dacă negura este deasă și întunecoasă, se crede că aduce ploaie. PAMFILE, VĂZD. 65, cf. 4, 7, 101, AGÎRBICEANU, s. p. 40. Neguri albe se ridicau spre văzduhuri din văile depărtate și adînci. hogaș, dr. i, 147, cf. 193. Stă Negoiul mohorît Cu-a lui negură bătrînă, Care-i ține de urît. topîrceanu, b. 26. Soarele răsări cu o lumină prietinească, negura se risipi curînd și văzduhul se umplu de strălucire. sadoveanu, o. ii, 94, cf. i, 78, vi, 566. Soarele rămînea ascuns în perdele de neguri cenușii. bart, e. 386. Cîmpul era tot mai întunecat. Cerul mai jos. Negură. Ploaie. barbu, ș. n. 105. Să se ieie negura, Să trec apa Moldova. cardaș, c. p. 93, cf. alr sn iii h 795. Ce trece prin sat Și cînii nu bat? (Negura). gorovei, c. 236, cf. sbiera, p. 324. ◊ Fig. Ca un luceafăr de vară, Rădicând negura toată, Ai adus senin în țară. conachi, p. 40. O negură albă îi prinse vederea. eminescu, n. 76. În suflet simt cum negura se sfarmă Și se-m-pletește albă dimineață. goga, p. 26. Cît e de ciudată viața! După ceasuri lungi de neguri, vezi că vine dimineața. eftimiu, î. 95. ♦ P. gener. (Urmat de determinări care indică materia) Masă densă și mobilă de particule solide. Plutea în vînt o negură de scrum. v. rom. noiembrie 1954, 86. 2. Întunecime, beznă, obscuritate, (rar) negureală (2). Îngerii ceia ce greșiră nu-i cruță, ce cu pletiturile de negură (cu lanțurile întunearicelor n. test. 1648, întunearecului biblia 1688) leagă-i. cod. vor. 172/8, cf. lm, eminescu, o. iv, 33. Tăcere!... Este ceasul de negură și taină. macedonski, o. i, 50. În negura pădurii, Castelul îngrădit cu șanțuri uriașe Stă trist, mucegăit. coșbuc, p. i, 158. Se iviră în negura de la intrare, unul după altul, cei șase băieși. agîrbiceanu, a. 435, cf. 187. O dată cu negura serii sosiră și cinci gîște sălbatice care căzură ca din cer în ghiol. sadoveanu, o. vii, 310, cf. h iv 61, v 6. Am plicat di diminața la drum, cu negura. alr sn iii mn h 772/2. ◊ fig. Negura credinții ceii reale. mineiul (1776), 98^vl/38, cf. 99^rl/2. Te-au cuprins negura cea multă a necunoștinții. varlaam-ioasaf, 120^r/13. Negura îndoielilor (a. 1826). uricariul, x, 89. Au acoperit ochii principesei cu o negură de întristare. asachi, s. l. ii, 20. Negura de gelozie ce se răspîndise pe fața mea întru vederea unui tînăr ofițer. negruzzi, s. i, 38. Sînt cari nu se mulțumesc cu o noblețe de trei sau patru secule și merg cu originea familiei printre negurile timpilor. ghica, s. 222. Cîntece de veselii, Care fac a da uitării negurile supărării. alecsandri, t. 868. Exegeza unui singur cuvînt... împrăștie toată negura. hasdeu, i. c. i, 13. Prin negura egoismului nu străbate lumina adevărului. maiorescu, cr. ii, 110. O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi. eminescu, o. i, 129. Raza ce a lucit cîțiva ani asupră-mi se stinge și trebuie să intru iarăși în negura vieți-mi trecute. odobescu, s. i, 129. După anii duși în neguri nu te mai uita cu jale, Dă-i pe veci uitărei. vlahuță, p. 25. Este stăpînit încă în mare parte de negura ideilor scolastice. petică, o. 447. Ți s-o lăsat negurile pe față, măi Hutane. hogaș, m. n. 214. Amesteca această observație într-o prelungă și ostenitoare negură care-i pătrundea în suflet. sadoveanu, o. ix, 161, cf. x, 317. Erai tăcut din fire... Aveai lumini pe frunte și neguri în privire. eftimiu, î. 172. O tristețe și mai plină de neguri îi învălui ochii. stancu, r. a. iii, 232. Coborî și peste el o negură de mîhnire. beniuc, m. c. i, 121. Lumea mai are de străbătut cine știe cîtă negură. camilar, n. i, 341. Ochii lui se întorceau plini de neguri spre chipul distinsei sale soții. vornic, p. 62. ♦ F i g. (Rar) Haos, neant. De-atunci negura eternă se desface în fășii, De atunci răsare lumea, lună, soare și stihii. eminescu, o. i, 132, cf. 140. 3. Fig. (Urmat de determinări, de obicei introduse prin prep. „de”) Mulțime, cantitate, număr mare, imens de ființe sau de lucruri; (regional) negurime. v. puzderie. Cînd astă negură de turci va prăda și va pustii țara, pe ce vei domni măria-ta? negruzzi, s. i, 140, cf. ghica, s. xix, lm. Neguri de brădet se-ntind. iosif, v. 59. Părintele Gherasim cu diaconul și cîntăreții mitropoliei, urmat de toată negura călugărească. hogaș, dr. ii, 62, cf. sbiera, p. 185. Negură de prune, ciaușanu, gl. – pl.: neguri și (învechit și popular) negure. – lat. nebula.