necinstitor, ~oare a [At: AR (1839), 55²/25 / V: (înv) ~riu / Pl: ~i, ~oare / E: necinsti + -tor] (Asr) Care acoperă de rușine Si: dezonorant, infamant, ofensator.

NECINSTITOR adj. verb. și sm. NECINSTI. Care necinstește: ~ii necinstesc sau cu cuvîntul sau cu fapta (LEG.-CAR.).

NECINSTITOR, -OARE, necinstitori, -oare, adj. (Învechit) Care necinstește, dezonorant, infamant. E lucru foarte necinstitor și vătămător de a face o retragere în fața unui dușman numeros. BĂLCESCU, O. II 326.

necinstitoriu, ~ie a vz necinstitor

necinstitor (înv.) adj. m., pl. necinstitori; f. sg. și pl. necinstitoare

necinstitor (înv.) adj. m., pl. necinstitori; f. sg. și pl. necinstitoare

necinstitor adj. m., pl. necinstitori; f. sg. și pl. necinstitoare

NECINSTITOR adj. v. compromițător, degradant, dezonorant, infamant, înjositor, nedemn, rușinos.

necinstitor adj. v. COMPROMIȚĂTOR. DEGRADANT. DEZONORANT. INFAMANT. ÎNJOSITOR. NEDEMN. RUȘINOS.

NECINSTITOR, -OARE adj. (Astăzi rar) Care necinstește; care acoperă de rușine, dezonorant, ofensator. La vro câteva case s-au aflat înscrisuri ale cărora cuprindere este necinstitoare pentru crăiasa reghentă. ar (1839), 55²/25. Este lucru foarte necinstitor și vătămător de a face o retragere în fața unui dușman numeros și îndrăzneț. bălcescu, m. v. 500. Dar românii... nu vor trista umilință Ce asupră-le aduce un necinstitor tractat. alexandrescu, o. i, 76, cf. pontbriant, d., costinescu. Erau potrivite... asemenea acuzații necinstitoare pentru serviciile lui, pentru osteneala ce-și dăduse? iorga, l. ii, 172, cf. marian, t. 80. ◊ (Substantivat) Necinstitorii necinstesc sau cu cuvîntul sau cu fapta. caragea, ap. cade. – pl.: necinstitori, -oare. – Și: (învechit) necinstitoriu, -ie adj. pontbriant, d., costinescu. – Necinsti + suf. -tor.