necătură sf [At: CORESI, EV. 268 / Pl: ~ri / E: neca + -(ă)tură] (Înv) 1 Sufocare. 2 Înecare prin cufundare în apă etc. 3 (Pex) Naufragiu (1). 4 Revărsare de ape.

ÎNNECĂTURĂ, † NECĂTURĂ (pl. -turi) sf. 1 Faptul de a (se) înneca; înnec; înnecăciune: nu a vîntului sunet și vreava iaste vina necăturiei lu Petru (COR.) ¶ 2 Inundație, revărsare de ape: de nu va face nici o înnecătură acea moară (LEG.-CAR.).

NECĂTURĂ s. v. inundare, înecare, potopire.