mura [At: HERODOT (1645), 115 / V: (reg) mora / Pzi: ~rez / E: drr moare] 1 vt A pune legume în saramură sau într-o soluție de oțet, pentru a le face să se acrească și să se conserve. 2 (Gmț; îe) E ~t în varză acră Se spune despre o persoană care a mâncat o bătaie zdravănă. 3 vr (D. legume, rar d. fructe ținute în saramură sau într-o soluție de oțet) A deveni acru și bun de mâncat Si: a se acri. 4 vt (Înv) A pune peștele în saramură. 5 vt (C. i. plante furajere) A însiloza. 6 vt (Reg) A muia în apă plantele textile în cursul procesului de prelucrare Si: a topi. 7 vt (Reg; c. i. piei de animale) A argăsi. 8 vt A uda tare, până la piele. 9 vi (Reg) A ploua. 10 vt A conserva nutrețurile în stare suculentă printr-un proces de fermentare.

MURA, murez, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la varză, castraveți etc.) A ține într-o soluție de oțet sau în saramură, ca să se acrească. Din partea mea, v-aș lăsa să-i luați și toți [bureții], că doar n-am să-i murez. CONTEMPORANUL, VI_I 485. ◊ Refl. Castraveții s-au murat. 2. A conserva nutrețurile în stare suculentă printr-un proces de fermentare. 3. (Cu privire la plante textile) A pune la topit, a topi. ◊ (Refl. pas.) Să ia de nevastă-o fată Ce știe inul să bată, Cînepă cum se murează. POP. 4. Fig. A uda. Era să plec la Neamțu... M-ar fi murat [ploaia] ca p-un cîine. DELAVRANCEA, A. 108.

A MURA ~ez tranz. 1) (legume, fructe) A pune la acrit într-o soluție specială (în scopul consumării sau al conservării). 2) (nutrețuri suculente) A supune fermentării pentru a conserva. 3) (plante textile) A ține (un timp oarecare) în apă înainte de prelucrare (pentru a separa fibrele de tulpină); a topi. 4) fig. (despre ploaie) A uda până la piele; a face leoarcă. /Din moare

A SE MURA se ~ează intranz. (despre legume, fructe) A deveni bun pentru consum, înăcrindu-se. /Din moare

murà v. a pune legume în oțet sau saramură. [V. mură].

mora v vz mura

muréz v. tr. (d. moare, lat. mŭria. V. muriat). Pun în salamură saŭ în oțet ca să se acrească și să se conserve, vorbind de legume: a mura castravețĭ, varză. V. marinez.

mura (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. murez, 3 murează; conj. prez. 1 sg. să murez, 3 să mureze

mura (a ~) vb., ind. prez. 3 murează

mura vb., ind. prez. 1 sg. murez, 3 sg. și pl. murează

mura, murători, morători Mai multe dicționare ale noastre (CDDE, CADE, DLRM) explică verbul mura printr-un latinesc reconstruit *muriare, ceea ce le permite să înmulțească cu o unitate numărul cuvintelor de origine latină. Mai rezervat, TDRG zice: zu lat. muria (moare). Singur Scriban consideră cuvîntul ca un derivat romînesc de la moare (PEW și REW nu-l inserează de loc). Nu numai că nu este nevoie să inventăm un latin *muriare (cel puțin nu este nevoie pentru limba romînă), dar, dacă-l inventăm, el nu poate explica nesilit verbul romînesc, căci sîntem în drept să ne întrebăm ce s-a făcut cu i. Bănuiesc că se încearcă justificarea, pierderii acestui i prin analogia cu înjura, pe care toate dicționarele îl explică prin lat. iniuriare. Dar TDRG și, după el, și DA, arată că înjura a fost influențat de jura în ce privește sfirșitul. E curios însă că autorii care nu se îndoiesc de pierderea lui i în muriare nu se jenează de loc să explice pe speria prin „*expauoriare, pe zgîria prin *excariare, fără ca de data aceasta să se întrebe de ce i s-a păstrat. Verbul mura se explică foarte bine ca derivat romînesc, eventual foarte vechi, de la moare, care, la rîndul său, reprezintă un lat. moria (,,”Romania", LV (1929), p. 471). De la mura apar derivate care păstrează pe o : în BPh, V (1938), p. 168, am citat, din diferite regiuni ale țării, forma morători, cu diverse variante (vezi acum și MCD, p. 81, mora, morat, morătoare, din Vîlcele). Dacă mura este vechi, am putea explica eventual derivatele cu o ca pornind direct de la moare, dar mai verosimil mi se pare că pornesc de la mura și au fost apoi influențate de moare. Și într-un caz și în celălalt, avem o confirmare a ideii că nu trebuie să pornim de la un lat. *muriare. CÎt privește sufixul din morători, pentru care vezi Iorgu Iordan, BPh, V (1938), p. 182 și CDDE, el a devenit limpede pentru mine în momentul cînd am întîlnit singularul morătoare : nu avem de-a face cu o variantă a sufixului -tură, ci cu sufixul -toare.

mura, murez I v. t. (eufem.) a uda cu urină (mai ales un așternut, scutece etc.). II v. r. (eufem. – d. copiii mici) a urina (în pat, în scutece etc.).

a se mura până la oase expr. a se uda până la piele (pe ploaie).

MURA vb. v. topi.

MURA vb. 1. a saramura. (A ~ legume.) 2. a (se) acri. (Varza s-a ~.)

MURA vb. 1. a saramura. (A ~ legume.) 2. a (se) acri. (Varza s-a ~.)

mura vb. v. TOPI.

murá, murez, v.t.r. 1. A ține legumele în saramură pentru a le conserva. 2. A muia lutul în apă înainte de operația de frământare (în industria ceramicii). 3. (fig.) A (se) uda până la piele. – Der. regr. din moale (DEX, MDA).

mura, murez, vb. tranz, refl. – 1. A ține legumele în saramură pentru a le conserva. 2. A muia lutul în apă înainte de operația de frământare (în industria ceramicii). 3. (fig.) A (se) uda până la piele. – Der. regr. din moale (DEX, MDA).

MURA vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică legume, rar fructe) A pune în saramură sau într-o soluție de oțet, spre a face să fermenteze, să se acrească și să se conserve. Cf. ANON. CAR., BUDAI-DELEANU, LEX. Din partea mea v-aș lăsa să-i luați și toți [bureții], că doar n-am să-i murez. CONTEMPORANUL, VII, 485. Eu murez curechiu. ALR I 753/148, cf. MAT. DIALECT, I, 81. ♦ E x p r. E murat în varză acră, se zice, glumeț, despre o persoană care a mîncat o bătaie zdravănă. Cf. ZANNE, P. IV, 170. ♦ R e f l. (Despre legume, rar despre fructe) A fermenta și a se acri (în saramură sau într-o soluție de oțet). Curekiu s-o murat. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. Am pus [varza] să se moreze. ALR I 753/249, cf. 754/508, 532, 536, 571, ALR SN I h 190. 2. (Învechi t; complementul indică pește, carne etc.) A saramura. Peștii unii îi usucă la soare și-i mănîncă, alții îi murează. HERODOT (1645),115. 3. (Complementul indică plante furajere) A însiloza. Cf. DL, DM. 4. (Regional ; complementul indică plante textile) A topi. R e f l. pas.) Să ia de nevastă-o fată Ce știe inul să bată, Cînepă cum se murează. CONTEMP. 1949, nr. 161, 5/1. ◊ R e f l. O băgai în baltă cînepă de vară. . . Se mură cînepă de vară. MAT. FOLK. 538, cf. ALR I 1 303, A VI 26. 5. (Regional ; complementul indică piei de animale) A argăsi. Cf. CADE, ALRM SN I h 349. 6. (Cu subiectul „ploaia”, exprimat sau subînțeles; complementul indică oameni) A uda foarte tare. Era să plec la Neamțu . . . M-ar fi murat ca p-un cîine. DELAVRANCEA, A. 108. Are să ne răstoarne furtuna la pămînt și are să ne mureze ca pe niște șoareci. HOGAȘ, DR. I, 108. Zdravăn te mai mură, nene. C. PETRESCU, A. R. 57. Se întărește ploaia, se face întuneric, ne murează pînă la ciolane. SADOVEANU, O. III, 69. Ploaia m-o murat pînî la k'eli. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. Te-o morat ploaia. ALR II 2 536/260, cf. ALR SN III h 844. ♦ I n t r a n z. (Regional) A ploua (Semlac-Sînnicolau Mare). ALR I 1 266/51. – Prez. ind.: murez. – Și: (regional) morá vb. I. – Derivat regresiv de la moare.