HIPOGEU, -EE, hipogei, -ee, s. n. adj. 1. S. n. (În Antichitate) Construcție subterană alcătuită din mai multe încăperi, cu destinație mai ales funerară. 2. Adj. (Zool., Bot.) Care trăiește sub pământ. – Din fr. hypogée.

hipogeu, ~ee [At: LTR² / Pl: ~ei, ~ee / E: fr hypogée] 1 sn (Ant) Construcție subterană din mai multe încăperi, destinate să servească de mormânt. 2 a (Zlg, Bot; îoc epigeu) Care trăiește sub Pământ. 3 a (D. un mod de germinație) La care cotiledoanele nu ies la suprafața Pământului. 4 a (D. roci sau procese geologice) Care își are originea în interiorul Pământului.

HIPOGEU, -GEE, hipogei, -gee, s. n., adj. 1. S. n. (În antichitate) Construcție subterană alcătuită din mai multe încăperi, destinate să servească de mormânt. 2. Adj. (Zool., Bot.) Care trăiește sub pământ. – Din fr. hypogée.

HIPOGEU, -EE s.n. (Ant.) Construcție, (spec.) mormînt subteran. [< fr. hypogée].

HIPOGEU¹ s. n. (ant.) construcție, mormânt subteran. (< fr. hypogée, lat. hypogeum, gr. hypogeion)

*ipogéŭ n., pl. eĭe (lat. hypogéum, d. vgr. ῾ypógeion, d. ῾ypó, supt, și gê, pămînt. V. apo- și peri-geŭ). Construcțiune saŭ mormînt subteran.

hipogeu² s. n., art. hipogeul; pl. hipogee

hipogeu² s. n., art. hipogeul; pl. hipogee

hipogeu s. n., art. hipogeul; pl. hipogee