halit² sn [At: LTR / Pl: ~uri / E: ger Halit] (Glg) Minereu compus din clorură de sodiu, care formează depozite sedimentare groase împreună cu șisturile argiloase Si: gemă, sare.

halit³, ~ă a [At: CHEST. VIII, 99/1 / Pl: ~iți, ~e / E: hali] (Fam) 1 (D. obiecte) Șterpelit. 2 (Fig; d. oameni) Păcălit. 3 Înghițit cu lăcomie. 4 (Pex) Mâncat. 5 (D. minge) Aruncat cuiva.

HALIT s.n. (Geol.) Mineral compus din clorură de sodiu, care formează depozite sedimentare groase împreună cu șisturile argiloase; sare gemă. [< germ. Halit, cf. gr. hals – sare].

HALIT s. n. sare gemă. (< fr. halite)

halit s. n.

halit s. n.

halit (mâncat, sare gemă) s. n.

HALIT s. v. sare gemă.

HALIT s. (MIN.) sare gemă.

halit, (engl.= halite) NaCl, s. cubic. Min. cu habitus izometric, cubic, rar octaedric, concentrat sub formă de mase granulare, cruste, eflorescențe; este incolor sau colorat alocromatic în nuanțe foarte variate. Are clivaj perfect, spărtură concoidală, luciu sticlos și D = 2. În natură, se formează prin procese exogene, chimice, în urma precipitării din soluții hipersaline (în zone lagunare, dom. sabkha etc.) și prin sublimarea volatilelor din fumarolele vulcanice. În România, intră în constituția dep. de evaporite, care au o răspândire largă la nivelul Mioc. din Baz. Transilvaniei (Praid, Ocna Sibiu, Ocna Mureș etc.) și din avanfosa carpatică unde formează acumulări → diapire, în zona subcarpatică (cu exploatări importante la Cacica, Târgu Ocna, Slănic, Ocnele Mari etc.). Sin. sare gemă.