❍ALI (alesc) vb. intr. Olten (WG.) A se grăbi (👉 HALI) [ală]

A HĂLI ~esc tranz. pop. 1) A lovi puternic (cu ceva). 2) A mânca repede, cu lăcomie. /<ngr. galiti

hălì v. Mold. 1. a prinde mingea în sbor; 2. a apuca repede: odată și hălește mămăliga CR. [Ceh. HALITI, a aruncà mingea, termen de joc cu sensul generalizat].

halésc v. tr. (cp. cu vsl. galiti, a sălta, cu rut. halíti-sĕa, a se grăbi, și cu țig. hal, mănîncă). Fam. Fur, șterpelesc. (E o expresiune luată, probabil, de la jocu halea-malea și se întrebuințează foarte des cînd e vorba de Țiganĭ). Arunc mingea ca s’o lovească cel ce ține filca (în Cța ulesc).

ulésc, V. halesc.

hali (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. halesc, 3 sg. halește, imperf. 1 haleam; conj. prez. 1 sg. să halesc, 3 să halească

hali (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. halesc, imperf. 3 sg. halea; conj. prez. 3 să halească

hali vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. halesc, imperf. 3 sg. halea; conj. prez. 3 sg. și pl. halească

hăli (-lesc, -it), vb. – 1. A lua, a pune mîna pe. – 2. A arunca (mingea). Origine incertă. Dicționarele, fără nici o explicație pe care s-o cunoaștem, confundă acest cuvînt cu cel anterior, ceea ce nu pare posibil (hăli circulă numai în Mold. și hali mai ales în Munt.; nu se spune niciodată hali pentru sensurile lui hăli, nici invers; și, în sfîrșit, trecerea semantică de la „a mînca” la „a arunca” pare dificil de explicat). Pare a fi vorba de un cuvînt sl. (Cihac, II, 133; DAR; Candrea), cf. rut. chałyty sja „a se grăbi”, pol. galić „a arunca mingea”, din sl. galiti „a sări”.

hali, halesc, vb. IV (pop.) 1. a fura, a șterpeli. 2. a înghiți repede și lacom; a mânca, a hălpăcăi. 3. (la jocul cu mingea) a arunca și prinde mingea (cuiva). 4. a bate (pe cineva).

hali, halesc v. t. 1. a mânca (mai ales lacom și repede) 2. (fig.) a prinde, a captura. 3. (fig.) a învinge.

hăli, hălesc v. t. (intl.) a fura.