ghiorăitură sf vz chiorăitură

CHIORĂITURĂ, chiorăituri, s. f. (Pop.) Chiorăială. [Pr.: -ră-i-. – Var.: ghiorăitură s. f.] – Chiorăi + suf. -tură.

chiorăitură sf [At: I. CR. II, 299 / V: ghio~ / Pl: ~ri / E: chiorăi + ~(i)tură] Chiorăială.

CHIORĂITURĂ, chiorăituri, s. f. Chiorăială. [Pr.: -ră-i-. – Var.: ghiorăitură s. f.] – Chiorăi + suf. -tură.

CHIORĂITURĂ, chiorăituri, s. f. Chiorăială. – Din chiorăi + suf. -(i)tură.

!ghiorăitură (desp. -ră-i-) s. f., g.-d. art. ghiorăiturii; pl. ghiorăituri

ghiorăitură v. chiorăitură

ghiorăitură (sil. ghio-)v. chiorăitură

chiorăitură/ghiorăitură (-ră-i-) s. f., g.-d. art. chiorăiturii/ghiorăiturii; pl. chiorăituri/ghiorăituri

chiorăitură/ghiorăitură s. f. (sil. -ră-i-), g.-d. art. chiorăiturii/ghiorăiturii; pl. chiorăituri/ghiorăituri

lupte intestine soldate cu ghiorăituri expr. (adol.) foame, stare de inaniție.

CHIORĂITURĂ s. v. chiorăit.

CHIORĂITURĂ s. chiorăială, chiorăit. (~ intestinelor.)