frânare sf [At: LTR / Pl: ~nări / E: frâna] 1-2 Operațiune de încetinire sau de oprire a unui corp în mișcare Si: frânat¹ (1-2), (rar) frânaj (1-2). 3-4 (Spc) Încetinire sau oprire a unui vehicul cu ajutorul frânei (2) Si: frânat¹ (3-4), (rar) frânaj (3-4). 5 (Fig) Împiedicare a dezvoltării, a cursului sau a manifestării unei acțiuni, a unui proces, a unui sentiment. 6 (Fig) Temperare. 7 (Fzl) Inhibiție.

FRÂNARE s.f. 1. Acțiunea de a frîna; frînaj. 2. Inhibiție. [< frîna]

FRÎNARE, frînări, s. f. Acțiunea de a frîna. 1. Oprire sau încetinire a vitezei unui vehicul în mișcare. Frînare automată a trenurilor. 2. Fig. Oprire pe loc a dezvoltării unui proces, a unui sentiment etc. 3. Inhibiție. În timpul stingerii reflexului condițional, în regiunea corespunzătoare a scoarței, în locul stării de excitație ia naștere starea de frînare (inhibiție). ANATOMIA 207.

frânare s. f., g.-d. art. frânării; pl. frânări

frânare s. f., g.-d. art. frânării; pl. frânări

frânare s. f., g.-d. art. frânării; pl. frânări

PLASĂ DE FRÂNARE împletitură de mari dimensiuni, compusă din sandouri (v.), destinată opririi rapide a avionului din rulajul la aterizare în cazul în care frânele acestuia s-au defectat sau când contactul cu pista a fost greșit, dincolo de mijlocul acesteia, liziera aerodromului putând fi depășită. Ridicarea plasei este rapidă și se face la comanda conducătorului de zbor. Există plase de frânare înalte (care cuprind tot avionul) și joase (care agață doar trenul de aterizare).

FRÂNARE s. oprire. (~ unui vehicul.)

FRÎNARE s. oprire. (~ unui vehicul.)