forțare sf [At: GALACTION, O. I, 201 / Pl: ~țări / E: forța] 1 Silire. 2 (Rar) Sforțare. 3 Spargere. 4 Stricare. 5 Supunere la un efort prea mare a unei mașini, a unui animal.

FORȚARE, forțări, s. f. Acțiunea de a forța. 1. Silire, constrîngere. 2. Manipulare violentă a unui mecanism. Forțarea lacătului. 3. (Rar) Efort, sforțare, opintire. Fii pe pace, jupîn Traicule, răspunse cu forțări sfîșietoare popa Tonea. GALACTION, O. I 201.

FORȚARE s.f. Acțiunea de a forța și rezultatul ei; silire; spargere, stricare. [< forța].

forțare s. f., g.-d. art. forțării; pl. forțări

forțare s. f., g.-d. art. forțării; pl. forțări

forțare s. f., g.-d. art. forțării; pl. forțări

FORȚARE s. 1. v. constrângere. 2. v. strădanie. 3. spargere, stricare, violare. (~ unei încuietori.)

FORȚARE s. 1. constrîngere, obligare, silire, (livr.) somare, violentare, (înv.) asuprire, siluire. (~ cuiva să facă ceva.) 2. caznă, chin, efort, muncă, osteneală, sforțare, silință, strădanie, străduință, trudă, zbatere, (livr.) travaliu, (rar) străduială, străduire, (pop.) canoneală, (reg.) ștrapaț, (prin Munt.) morînceală, (Mold. și Transilv.) zoală, (înv.) căznire, nevoință, ostenință, sforță, strădănuință, strădănuire. (~ lui a fost încununată de succes.) 3. spargere, stricare, violare. (~ unei încuietori.)