EVITARE, evitări, s. f. 1. Acțiunea de a evita. 2. Poziție (determinată de direcția prorei) pe care o ia o navă sub acțiunea vântului și a curenților. 3. Manevră efectuată de o navă pentru întoarcere sau pentru a ocoli o altă navă sau un obstacol. – V. evita.

evitare sf [At: DÎMBOVIȚA (1858), 7¹/29 / Pl: ~tări / E: evita] 1 Împiedicare a unui eveniment neplăcut. 2 Îndepărtare a unor factori care puteau produce neplăceri. 3 Păstrare a unei atitudini rezervate față de cineva sau de ceva. 4 Ocolire a cuiva. 5 (Mrn) Schimbare a direcției unei nave, aducând-o cu prova în vânt sau în curent.

EVITARE, evitări, s. f. 1. Acțiunea de a evita. 2. Poziție (determinată de direcția prorei) pe care o ia nava sub acțiunea vântului și a curenților. 3. Manevră efectuată de o navă pentru întoarcere sau pentru a ocoli o altă navă. – V. evita.

EVITARE, evitări, s. f. Acțiunea de a evita; ocolire. Evitarea greșelilor de ortografie.

EVITARE s.f. Acțiunea de a evita. [< evita].

EVITARE s. f. 1. acțiunea de a evita. 2. poziția pe care o ia o navă aflată la ancoră sub acțiunea vântului și a curenților; evitaj. 3. manevră întreprinsă de o navă pentru întoarcere sau pentru a ocoli o altă navă. (< evita)

evitare s. f., g.-d. art. evitării; pl. evitări

evitare s. f., g.-d. art. evitării; pl. evitări

evitare s. f., g.-d. art. evitării; pl. evitări

EVITARE s. 1. v. ocolire. 2. împiedicare, îndepărtare, înlăturare, ocolire, preîntâmpinare, prevenire, (rar) prevenție. (~ unor consecințe neplăcute.) 3. v. eludare.

EVITARE s. 1. ocolire. (~ unui obstacol.) 2. împiedicare, îndepărtare, înlăturare, ocolire, preîntîmpinare, prevenire, (rar) prevenție. (~ unor consecințe neplăcute.) 3. eludare, ocolire. (~ prevederilor legale.)

EVITARE. Subst. Evitare, evaziune, eschivare, eschivă, sustragere, fofilare (fig.), furișare, ocolire, eludare. Precauție, prudență. Reținere, rezervă, reticență, abținere, neangajare, neamestec, neutralitate, neintervenție; dezangajare. Indiferență, pasivitate, apatie, dezinteres. Retragere, abandonare, abandon, părăsire, evadare, fugă, dezertare, dezerțiune (rar). Evazionism. Adj. Evitabil; evaziv, vag, ocolit. Precaut, prudent. Reținut, rezervat, reticent (rar), neutru, neutral (rar); indiferent, pasiv, apatic. Vb. A evita, a se eschiva, a se sustrage, a ocoli, a se feri, a se codi, a se fofila (fig.), a se furișa, a da dosul, a se da după perdea, a sta deoparte, a rămîne deoparte, a nu se amesteca, a se ține deoparte, a se ține departe, a sta în expectativă, a se feri (a se teme) ca de oala mălaiului, a se reține (fig,), a se abține, a nu se angaja, a fi neutru, a fi indiferent, a fi pasiv. A eluda, a ignora, a neglija, a nu lua în seamă, a trece cu vederea, a închide ochii. A abandona, a părăsi, a se lepăda (pop.). A fugi (de ceva), a se retrage, a bate în retragere, a se spăla pe mîini, a întoarce spatele. Adv. Evaziv. Pe ocolite, cu ocolișuri; pe furiș, pe furișate. V. fugă, inactivitate, indolență, lașitate, negare, precauție, renunțare.