cotoc [At: LB / V: ~tog / Pl: ~oci sm, -oace sn / E: bg котак] 1 sm (Reg) Cotoi. 2 sm (Dep) Bou mic și slab. 3 sm (Pan) Lemnișoare încovoiate, în care se introduc scândurile, spre a alcătui codârla căruței. 4 sm (Pan) Lemn în formă de triunghi care se așază între acoperiș și căpriori pentru a ridica streașina casei și a feri pereții de ploaie. 5 sm (Pan) Fiecare dintre carâmbii scării Si: drugi, fuștei. 6 sn (Reg; pan) Drug în care se articulează cotorul la grapa de spini. 7 sn (Pan) Mâner de care se apucă o roabă. 8 sm (Pan; țes) Fiecare dintre cele două fofeze găurite ale alergătoarei, în care sunt băgate bețele cu mosoarele. 9-11 sn (Bot; reg) Inflorescența răchitei, salciei, plopului Si: mâțișori, pisicei. 12 sm (Reg) Picior de pasăre fript Si: cotoi.

cotoc m. f. 1. cotoiu (în Tr. și Oltenia); 2. pl. cotoaiele carului; 3. fușteii natrei. [V. cotoiu].

cotóc m. (var. din cotoĭ, motoc și bg. koták, motan). Vest Cotoĭ, motan (Ĭov. 56, 114, 117 și 118). S. n., pl. oace. Fie-care din cele doŭă lemne în care intră spetezele și formează la un loc codirla caruluĭ. La țesut fie-care din cele doŭă lemne care susțin bețele pe care se învîrtesc mosoarele și care, la un loc, seamănă a codirlă.

cotog sm vz cotoc

cotoc¹ (motan) s. m., pl. cotoci

cotoc¹ (motan, mâțișor) s. m., pl. cotoci

cotoc (zool., bot.) s. m., pl. cotoci

cotoc (-ci), s. m. – 1. Pisoi. – 2. La car, talpă. – 3. La războiul de țesut, traversa de piept. – 4. La roabă, mîner. – 5. Inflorescența unor copaci, cum sînt salcia sau plopul. Sl. kotŭka „pisică” (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Miklosich, Lexicon, 306; Cihac, II, 77), sau mai probabil din sl. kotŭ „pisică”; cu suf. -oc. Cu alt suf. s-a format cotoi, s. m. (motan; traversă; mîner de ferăstrău; Arg., crai), cuvînt mai folosit decît cel anterior (după Pușcariu, Dacor., III, 1091; DAR; și Pușcariu, Lr., 281, de la *cătoi › lat. cattus, cu influența sl.). – Der. cotoci (var. cotîrci, cotoi), vb. (a se aduna la un loc pisicile). Pare a fi același cuvînt ca cotoi, s. n. (pulpă; picior de pasăre; os), pe care DAR îl consideră în legătură cu cot, „articulație care unește brațul cu antebrațul”, și Scriban cu cotonog, dar care poate reprezenta și aceeași trecere semantică de la lat. musculus › mus; de aici cotolan, s. n. (știulete de porumb); cotoier, s. m. (Olt., la nunțile țărănești, persoană însărcinată cu organizarea ospățului). Cotoșman, s. m. (motan, cotoi; picior de pasăre) este un der. de la cotoc, sau mai curînd de la pl. cotoci, cu suf. expresiv -man (Cihac, II, 77; DAR; Skok 66), și încrucișat cu contuș, cf. aici.

COTOC s. v. cotoi, motan, pisoi.

cotoc s. v. COTOI. MOTAN. PISOI.