corecta vtr [At: NEGRUZZI, S. I, 334 / Pzi: ~tez / E: corect] 1-2 A(-și) îndrepta greșelile, defectele Si: a se corija, (înv) a se corege (1-2).

* CORECTA (-tez) vb. tr. A scoate greșelile, a îndrepta (greșelile) [corect].

CORECTA, corectez, vb. I. Tranz. A face să fie corect, a îndrepta greșelile, defectele, scăpările din vedere, asperitățile (într’un text scris, în lucrări de orice fel, în purtarea, în ideile, în vorbirea cuiva); a corija. Profesorul corectează temele elevilor. ▭ De Marenne... văzu fața palidă [a beizadelei Ruset]... și-i strînse mîna, corectînd în chip delicat ironia sfîrșitului său de frază. SADOVEANU, Z. C. 78.

CORECTA, corectez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) îndrepta greșelile, defectele etc.; a (se) corija. – Din corect.

CORECTA vb. I. tr., refl. A(-și) îndrepta greșelile, defectele etc.; a (se) corija. [< corect + -a].

CORECTA vb. I. tr., refl. a(-și) îndrepta greșelile, defectele etc.; a (se) corija. II. tr. a regulariza curgerea unui curs de apă. (< corect)

A CORECTA ~ez tranz. 1) (greșeli, defecte, note etc.) A modifica în bine; a îndrepta; a corija. 2) A face să se corecteze. /Din corect

A SE CORECTA mă ~ez intranz. (despre persoane) A deveni mai bun; a reveni la starea normală de comportare; a se îndrepta; a se corija. /Din corect

corectà v. a îndrepta, a corija.

*corectéz v. tr. (d. corect; fr. corriger, it. corréggere. Corijez, îndrept: a corecta greșelile de tipar.

corecta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. corectez, 3 corectează; conj. prez. 1 sg. să corectez, 3 să corecteze

corecta (a ~) vb., ind. prez. 3 corectează

corecta vb., ind. prez. 1 sg. corectez, 3 sg. și pl. corectează

corectez.

CORECTA vb. 1. a (se) corija, a (se) îndrepta, a (se) rectifica. (Își ~ erorile.) 2. a corija, a îmbunătăți, a îndrepta, a rectifica, a retușa, (fig.) a repara. (Și-a ~ dicțiunea.) 3. v. regulariza.

CORECTA vb. 1. a (se) corija, a (se) îndrepta, a (se) rectifica. (Își ~ erorile.) 2. a corija, a îmbunătăți, a îndrepta, a rectifica, a retușa, (fig.) a repara. (Și-a ~ dicțiunea.)

Corriger la fortune (fr. „A corecta norocul”) – Expresia – deși anonimă – poate fi întîlnită în multe cărți cunoscute, printre care în piesa Minna von Barnhelm de Lessing (act. IV, sc. 2), în romanul Manon Lescaut de Prévost. E o aluzie ironică la adresa jucătorilor de cărți care, neavînd noroc, trișează ca „să îndrepte (spre ei, bineînțeles) norocul”. Dar dacă autorul expresiei a rămas necunoscut, în schimb originea ei a putut fi stabilită. Într-o comedie a poetului comic latin Terențiu, și anume în Adelphi (actul IV), unul dintre personajele sale (Micio) compară viața omului cu jocul de zaruri și sfătuiește că, dacă nu ai noroc, să cauți cu artă, cu îndemînare, a-l corecta (id arte ut corrigas). Expresia a căpătat, după împrejurări, o aplicație mai largă decît cea inițială cu privire la trișori. LIT.