15 definiții pentru concurent (s.m.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

concurént, ~ă [At: NEGRUZZI, S. 1,40 / Pl: ~nți, ~e / E: fr concurrent] 1 a Care face concurență (2) altuia. 2 a (Cmr) Care luptă pentru acapararea pieței, pentru înlăturarea rivalilor. 3 a Care tinde spre același rezultat. 4 a (Mat; îs) Drepte ~e Drepte care se întâlnesc în același punct. 5-9 smf, a (Persoană) care participă la un concurs (1-4). 10-11 smf Producător (sau comerciant) care luptă să depășească în câștig pe rivali.

CONCURÉNT, -Ă, concurenți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care face concurență alteia, care urmărește același rezultat, același scop. ◊ Drepte concurente = drepte care se întâlnesc în același punct. 2. (Persoană) care participă la un concurs sportiv. – Din fr. coneurrent.

CONCURÉNT, -Ă, concurenți, -te, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care face concurență altuia, care luptă pentru acapararea pieței, pentru înlăturarea rivalilor. 2. Care tinde spre același rezultat. Cauze concurente.Drepte concurente = drepte care se întâlnesc în același punct. II. S. m. și f. 1. Participant la un concurs sportiv. 2. (În orânduirea capitalistă) Negustor sau producător care luptă să depășească în câștig pe rivali. – Din fr. concurrent.

CONCURÉNT1, -Ă, concurenți, -te, adj. 1. (În orînduirea capitalistă) Care concurează, care face concurență altuia (mai ales în comerț). Firmă concurentă. 2. Care tinde spre același rezultat, care duce la același scop. ◊ Cauze concurente = cauze care contribuie Ja producerea aceluiași efect.

CONCURÉNT2, -Ă, concurenți, -te, s. m. și f. 1. (În orînduirea capitalistă) Negustor sau producător care luptă să depășească în cîștig pe rivali. 2. Participant la concursurile sportive.

CONCURÉNT, -Ă adj. 1. Care face concurență altuia. 2. Care tinde către același rezultat, către același scop. ♦ (Mat.; despre linii, planuri) Care au un punct sau o dreaptă comună. // s.m. și f. 1. Participant la un concurs sportiv. 2. Negustor sau producător care face concurență altora. [Cf. lat. concurrens, fr. concurrent].

CONCURÉNT, -Ă I. adj. 1. care face concurență altuia. 2. (mat.; despre linii, planuri) care au un punct, o dreaptă comună, care se intersectează. 3. care tinde către același rezultat. II. s. m. f. 1. participant la o competiție sportivă. 2. negustor, producător care face concurență altora. (< fr. concurrent, lat. concurrens)

CONCURÉNT2 ~tă (~ți, ~te) m. și f. 1) Persoană care concurează cu alta în vederea atingerii aceluiași scop; rival; adversar. 2) Negustor sau comerciant aflat în concurență. /<fr. concurrent, lat. concurrens, ~ntis

CONCURÉNT1 ~tă (~ți, ~te) 1) Care concurează; aflat în concurență. Monopoluri ~te. 2) Care tinde spre același rezultat; orientat spre același scop. Forțe ~te. /<fr. concurrent, lat. concurrens, ~ntis

concurent m. cel ce urmărește acelaș scop odată cu altul.

*concurént, -ă s. (fr. concurrent, d. lat. concúrrens, -éntis). Care concură, competitor, rival.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

concurént adj. m., s. m., pl. concurénți; adj. f., s. f. concuréntă, pl. concurénte

concurént adj. m., s. m., pl. concurénți; f. sg. concuréntă, pl. concurénte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CONCURÉNT s. 1. v. candidat. 2. v. adversar. 3. emul, rival. (~ul cuiva în câmpul literaturii.)

CONCURENT s. 1. candidat, competitor. (~ la titlul de profesor.) 2. adversar, rival, (înv.) împotrivitor, rîvnaci. (Și-a întrecut toți ~ la sprint.) 3. emul, rival. (~ cuiva în cîmpul literaturii.)

Intrare: concurent (s.m.)
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • concurent
  • concurentul
  • concurentu‑
plural
  • concurenți
  • concurenții
genitiv-dativ singular
  • concurent
  • concurentului
plural
  • concurenți
  • concurenților
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)