31 de definiții pentru bucluc

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BUCLUC, buclucuri, s. n. 1. (Pop. și fam.) Situație neplăcută, încurcată, în care se află cineva; belea, încurcătură, necaz. ♦ Ceartă, discordie. 2. (Reg.; la pl.) Obiecte (neînsemnate, fără mare valoare) pe care le posedă cineva, care formează bagajul lui. [Var.: (reg.) bocluc s. n.] – Din tc. bokluk.

bucluc sn [At: JAHRESBER. III, 314 / V: boc~, ~liuc, butliuc, blucug / Pl: ~uri / E: tc bokluk] 1 (Reg) Baligă. 2 (Reg; îe) A mânca ~ A spune minciuni. 3 (Reg; pex) Orice fel de gunoi. 4 (Reg; lpl) Obiecte neînsemnate Si: bichisuri[1], mărunțișuri. 5 (Fig; prt) Bagaj. 6 (Fig) Faptă condamnabilă. 7 (Pfm) Situație neplăcută în care se află cineva Si: belea, necaz. 8 (Reg) Ceartă. 9 (Înv) Învălmășeală.

  1. Cuvântul-titlu bichis nu este consemnat în acest dicționar. — Ladislau Strifler

bucluc s.n. 1 (pop., fam.) Situație neplăcută în care se află cineva; încurcătură, necaz, (fam.) belea, daraveră. Nourul acela-i cu bucluc (SADOV.). 2 Ceartă, necaz, supărare, discordie. După bucluc umbli, peste bucluc ai dat (CR.). 3 (reg.; la pl.) Obiecte neînsemnate și fără mare valoare; catrafuse. Am găsit și secure pe sub buclucurile d-tale (CR.). 4 (reg.) Gunoi folosit ca îngrășămînt. • pl. -uri. și bocluc s.n. /<tc. bokluk „excremente”; „murdărie”.

BUCLUC, BOCLUC (pl. -ucuri, -uce) sn. 1 Băn. Trans. Gunoiu (în spec. de vită) 2 Încurcătură, belea; supărare, necaz: a da de ~; a băga în ~; a scăpa de ~; proverb: caută bocluc cu lumînarea aprinsă (ZNN.) 3 pl. Calabalîc, catrafuse, lucrușoare: își aveau ei buclucurile lor, ascunse în dosul stodoalei (GRIG.) [tc. bokluk].

BUCLUC, buclucuri, s. n. 1. (Pop. și fam.) Situație neplăcută, încurcată. În care se află cineva; belea, încurcătură, necaz. ♦ Ceartă, discordie. 2. (Reg.; la pl.) Obiecte (neînsemnate, fără mare valoare) pe care le posedă cineva, care formează bagajul lui. [Var.: (reg.) bocluc s. n.] – Din tc. bokluk.

BUCLUC, buclucuri, s. n. 1. Belea, încurcătură, necaz. Nourul acela-i cu bucluc. De-acu vine iarna. SADOVEANU, 23. Tii! Mare bucluc. Tocmai mie să mi se întîmple una ca asta. SEBASTIAN, T. 224. 2. Ceartă, discordie. După bucluc umbli, peste bucluc ai dat. CREANGĂ, P. 306. Caută bucluc (sau buclucul) cu luminarea. 3. (Mold., Bucov., mai ales la pl.) Obiecte neînsemnate, mărunțișuri. V. calabalîc, catrafuse. Nimerindu-se însă să aibă rămase în buclucurile sale numai două sticle de burgund (= vin) roșu, domnul abate ne-a biruit. SADOVEANU, Z. C. 17. Am găsit și secure, și frînghie... pe sub buclucurile d-tale. CREANGĂ, P. 134. ◊ (La sg., în construcții eliptice, precedat de negații) Lucru fără importanță, fleac, moft. Bre, bre, bre, dar ce omăt zdravăn! Iarnă, nu bucluc! CONTEMPORANUL, VIII 298. – Variantă: bocluc (ȘEZ. IV 4) s. n.

BUCLUC, buclucuri, s. n. 1. Belea, încurcătură, necaz. 2. Ceartă, discordie. 3. (Reg.; la pl.) Obiecte neînsemnate; mărunțișuri. V. calabalîc, catrafuse. [Var.: bocluc s. n.] – Tc. bokluk.

BUCLUC ~uri n. 1) Situație complicată și neplăcută; încurcătură. 2) Ciocnire de păreri sau de interese; neînțelegere; discordie. 3) la pl. pop. Obiecte de valoare neînsemnată aflate în posesia unei persoane (și constituind bagajul acesteia). [Sil. bu-cluc] /<turc. bokluk

bucluc n. Mold. V. bocluc.

buclúc V. bocluc.

BOCLUC s. n. v. bucluc.

BOCLUC s. n. v. bucluc.

BOCLUC s. n. v. bucluc.

BOCLUC s. n. v. bucluc.

blucug sn vz bucluc

bocluc sn vz bucluc

bucliuc sn vz bucluc

butliuc sn vz bucluc

bocluc s.n. v. bucluc.

BOCLUC 👉 BUCLUC.

bocluc (bucluc) n. 1. încurcătură, nevoie: se ține numai de boclucuri; 2. Mold. bagaj luat în grabă, catrafuse: am găsit și secure și frânghie, sub boclucurile d-tale CR.; 3. (Banat) bucliuc, gunoiu de îngrășat pământul. [Turc. BOKLUK, excremente, de unde sensul de încurcătură, belea].

boclúc n., pl. urĭ (turc. bokluk, murdărie). Ceartă, scandal: acest om se ține numaĭ de boclucurĭ. Belea, neplăcere, încurcăturăȚ alt bocluc acuma! Pl. Bagaje: cu boclucurile pe drum. – Și bucluc și (Arg.) burluc.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

bucluc (fam.) (desp. bu-cluc) s. n., pl. buclucuri

bucluc (fam.) (bu-cluc) s. n., pl. buclucuri

bucluc s. n. (sil. -cluc), pl. buclucuri

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

BUCLUC s. v. necaz.

BUCLUC s. v. animozitate, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, gâlceavă, gunoi, impuritate, învrăjbire, litigiu, murdărie, necurățenie, neînțelegere, vrajbă, zâzanie.

bucluc s. v. ANIMOZITATE. CEARTĂ. CONFLICT. DEZACORD. DEZBINARE. DIFEREND. DISCORDIE. DISCUȚIE. DISENSIUNE. DISPUTĂ. DIVERGENȚĂ. GÎLCEAVĂ. GUNOI. IMPURITATE. ÎNVRĂJBIRE. LITIGIU. MURDĂRIE. NECURĂȚENIE. NEÎNȚELEGERE. VRAJBĂ. ZÎZANIE.

BUCLUC s. belea, dandana, încurcătură, năpastă, neajuns, necaz, nemulțumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, pocinog, rău, supărare, (înv. și pop.) poznă, răutate, (pop.) alagea, daraveră, păcat, ponos, potcă, poticală, zăduf, (înv. și reg.) nacafa, nagodă, (reg.) dănănaie, încurcală, năzbîcă, năzdrăvănie, păcostenie, șugă, șugubină, toroapă, (prin Mold.) bacală, (Transilv.) bai, (Ban., Maram. și Bucov.) bedă, (Mold.) chichion, (Olt. și Ban.) cotoarbă, (Olt., Ban. și Transilv.) dabilă, (înv.) nesosință, nevoință, patimă, satara, stenahorie. (Ce ~ pe el!)

Bucluc ≠ pace

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

bucluc (buclucuri), s. n.1. (Banat) Bălegar, îngrășămînt. – 2. (Mold.) Bunuri gospodărești, obiecte casnice. – 3. Necaz, neplăcere, încurcătură. – Var. bocluc. Tc. bokluk „bălegar” și „ceartă” (Șeineanu, II, 53; Lokotsch 329; Ronzevalle 53), cf. sb. bokluk „murdării”, bg. bokluk „bălegar”. Roesler 590 îl derivă incorect din tc. boklu „care face cute”. – Der. buclucaș, adj. (certăreț, gîlcevitor).

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a da de bucluc / de dracu’ expr. a avea necazuri.

a vârî (pe cineva) în belea / în bucluc expr. a pricinui (cuiva) un necaz.

Intrare: bucluc
  • silabație: bu-cluc info
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bucluc
  • buclucul
  • buclucu‑
plural
  • buclucuri
  • buclucurile
genitiv-dativ singular
  • bucluc
  • buclucului
plural
  • buclucuri
  • buclucurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bocluc
  • boclucul
  • boclucu‑
plural
  • boclucuri
  • boclucurile
genitiv-dativ singular
  • bocluc
  • boclucului
plural
  • boclucuri
  • boclucurilor
vocativ singular
plural
butliuc
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
bucliuc
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
blucug
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

bucluc, buclucurisubstantiv neutru

  • 1. popular familiar Situație neplăcută, încurcată, în care se află cineva. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Nourul acela-i cu bucluc. De-acu vine iarna. SADOVEANU, 23. DLRLC
    • format_quote Tii! Mare bucluc. Tocmai mie să mi se întîmple una ca asta. SEBASTIAN, T. 224. DLRLC
  • 2. regional (la) plural Obiecte (neînsemnate, fără mare valoare) pe care le posedă cineva, care formează bagajul lui. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Nimerindu-se însă să aibă rămase în buclucurile sale numai două sticle de burgund (= vin) roșu, domnul abate ne-a biruit. SADOVEANU, Z. C. 17. DLRLC
    • format_quote Am găsit și secure, și frînghie... pe sub buclucurile d-tale. CREANGĂ, P. 134. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.