arătare sf [At: CORESI, ap. HEM 1559 / Pl: ~tări / E: arăta] 1 (Înv; urmat de prepoziția „de”) Manifestare (a unui sentiment). 2 (Înv) Manifestare a divinității. 3 (Înv) Revelație. 4 (Înv) Îndrumare. 5 (Înv) Expunere. 6 (Înv) Denunțare. 7 (Înv) Reclamație. 8 (Înv; îe) A face ~ A reclama. 9 (Înv; jur) Dovadă. 10 (Înv; îs) Chip și ~ Exemplu și pildă. 11 (Înv; pbl după grm Schauspiel, Vorstellung) Spectacol. 12 (Îlav) La ~ În fața tuturor. 13 (Înv; îal) De ochii lumii. 14 (Înv; îal) Ostentativ. 15 (Jur; înv; îal) Neîndoielnic. 16 (Pfm; îal) După inspirația de moment. 17 (Pop; îe) A fi la ~ A fi aproape. 18 (Pop; îe) A veni la ~ A ieși la iveală. 19 (Pop; îe) A pune la ~ A pune ceva în lumină adevărată. 20 (Pop; îe) A scoate la ~ A dovedi. 21 (Înv; îe) A fi de ~ A fi bun de exemplu, de model. 22 (Îs) Arătarea Domnului Bobotează. 23 Înfățișare. 24 Vedenie. 25 (Înv) Semn (rău) prevestitor. 26 Monstru. 27 Fantomă.

ARĂTARE sf. 1 Faptul de a (se) arăta ¶ 2 Nălucire, vedenie: mii de arătări treceau iute aproape de noi (ALECS.); de aci, ori-ce impresionează prin înfățișarea sa ciudată, chip de om urît, slab: o ~ de om băuse apa de la 24 de iazuri (CRG.); o ~ de Grec anume Spandoni, un om urît, podăgrios (MUST.) ¶ 3 ⚖️ Înfățișare la tribunal: n’a venit la ~ ¶ 4 ⚖️ Denunț la tribunal sau aiurea: am să fac ~ pentru cele întîmplate ¶ 5 Semn prevestitor, minune: se întoarseră mulțumind Iui Dumnezeu pentru toate arătările Iui (ISP.) ¶ 6 ‡La ~, pe față: Tatăl tău cel ce veade într’ ascuns, acela va da ție la ~ (BIBL.).

ARĂTARE, arătări, s. f. I. Acțiunea de a (se) arăta și rezultatul ei. 1. Indicare, stabilire, determinare, precizare. Arătarea liniei de urmat într-o problemă. ♦ (Învechit și popular) Dovadă, mărturie. Cei bătrîni primesc cu mulțumire arătările de supunere ce le aduc cei tineri. ISPIRESCU, U. 27. 2. Înfățișare, aspect. O frunte naltă... ochii suri, boltiți adînc în capul cel înțelept și barba lungă... îi da arătarea unui înțelept din vechime. EMINESCU, N. 52. II. (Concretizat) Ființă care nu seamănă a om; monstru, pocitanie; (mai ales în basme) stafie, fantomă. Copacii par vii, Uriașe-arătări, Amenințătoare stafii. TOMA, C. V. 330. În fața mea stă un moșneag c-o traistă-n spate. Se uită și el mirat la mine ca la o arătare. VLAHUȚĂ, O. A. 426. Nu-i cunoșteai: oameni sînt, draci sînt, ori alte arătări! CREANGĂ, P. 256. Păstorii... zăresc din depărtare Ivindu-se pe munte o naltă arătare. ALECSANDRI, P. III 298.

ARĂTARE, arătări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) arăta și rezultatul ei; indicare, precizare. ♦ (Înv.) Dovadă, mărturie. ♦ (Rar) Aspect, înfățișare. 2. (Concr.) Monstru; stafie, fantomă. ♦ Halucinație.

ARĂTARE ~ări f. 1) v. A ARĂTA și A SE ARĂTA. 2) (în superstiții) Chip ireal, creat de fantezie, care provoacă spaimă; nălucă; vedenie; fantomă. /v. a (se) arăta

arătare f. 1. înfățișare sau dare pe față; 2. vedenie, nălucă: ivindu-se pe munte o ’naltă arătare AL.

arătáre f. Acțiunea de a arăta saŭ de a se arăta, înfățișare. Vedenie, nălucă, monstru, fantazmă. V. stahie, știmă, vîlvă.

arătare s. f., g.-d. art. arătării; pl. arătări

arătare s. f., g.-d. art. arătării; pl. arătări

arătare s. f., g.-d. art. arătării; pl. arătări

arătare, arătări s. f. 1. Acțiunea de a se arăta și rezultatul ei. 2. Arătarea Domnului nostru Iisus Hristos = praznic împărătesc care se sărbătorește la 6 ianuarie, când Iisus Hristos s-a botezat în Iordan; botezul Domnului; epifanie, Bobotează. – Din arăta.

ARĂTARE s. 1. v. trasare. 2. v. indicare. 3. v. povestire. 4. v. reprezentare. 5. v. manifestare. 6. v. confirmare. 7. dezvăluire, revelare. (~ unui secret.) 8. v. fantomă. 9. v. monstru. 10. (concr.) colos, matahală, namilă, uriaș, (pop.) măgăoaie, (reg.) nămetenie, nătărală, (Mold.) bahahuie, (prin Transilv.) mamiță, (Olt.) sodom, (fam.) huidumă. (~ cât toate zilele.)

ARĂTARE s. v. meteor, stea căzătoare.

arătare s. v. METEOR. STEA CĂZĂTOARE.

ARĂTARE s. 1. indicare, trasare. (~ căii de urmat.) 2. desemnare, indicare, semnalare. (Tabel cu ~ învingătorilor într-un concurs.) 3. expunere, istorisire, înfățișare, narare, povestire, prezentare, relatare, (rar) relație, (înv.) spunere. (~ faptelor.) 4. înfățișare, redare, reprezentare. (~ unui grup de țărani, într-un tablou.) 5. afirmare, exprimare, manifestare, (rar) manifestație. (~ dorinței cuiva.) 6. adeverire, atestare, certificare, confirmare, demonstrare, demonstrație, dovedire, întărire, probare, probă, (livr.) coroborare. (~ celor spuse.) 7. dezvăluire, revelare. (~ unui secret.) 8. (concr.) apariție, duh, fantasmă, fantomă, nălucă, nălucire, năzărire, spectru, spirit, stafie, strigoi, umbră, vedenie, viziune, (înv. și pop.) nălucitură, năzăritură, (pop.) iazmă, moroi, (reg.) arătanie, necurățenie, pater, (Ban.) năhoadă, (Mold. și Bucov.) vidmă, (înv.) vedere, zare. 9. (concr.) monstru, pocitanie, pocitură, (pop. și fam.) bîzdîganie, (reg.) arătanie, budihace, buduhoală, (înv.) blaznă. (O ~ cu două capete.) 10. (concr.) colos, matahală, namilă, uriaș, (pop.) măgăoaie, (reg.) nămetenie, nătărală, (Mold.) bahahuie, (prin Transilv.) mamiță, (Olt.) sodom, (fam.) huidumă. (O ~ cît toate zilele.)

ARĂTAREA DOMNULUI s. v. bobotează.

arătarea Domnului s. v. BOBOTEAZĂ.

ARĂTARE A face arătare (înv.) = A reclama: Bărbatul tău o căldare / Arată c-ar fi găsit / Și alții fac arătare / Că două sunt negreșit. (ANTON PANN) Și cu toate acestea, nici la fata aceia, nici la acest fecior n-au făcut norodul vreo arătare, nici au eșit cu stâlpări și cu ramuri întru întâmpinarea lui Hristos, precum au făcut astăzi, la înviiarea lui Lazar. (ANTIM IVIREANUL) A fi de arătare (înv.) = A fi bun de exemplu, de model: Decii fiind leșii coprinși de atâta nevoie, începură a grăi rău de craiul său, întăi cu taină, iară mai apoi în gura mare îl vinuia c-au venit fără cale, de i-au adus ca să-i piarză pre toți și socotiia toate semnile câte să făcuse rele, că au fostu lor de arătare ca să fie conceniia [concenie = prăpădire, exterminare] lor. (GR. URECHE) A fi la arătare (pop.) = A fi aproape: El era la arătare de casă. A pune la arătare (pop.) = A pune ceva în lumina adevărată: Abia mult mai târziu, felul lui de a fi a fost pus la arătare de cei apropiați. A scoate la arătare (pop.) = A dovedi: Cine va putea să scoață la arătare creștinătatea lui cea desăvârșit și cugetul lui creștinesc, pentru ca să se învrednicească dumnezeeștilor făgădueli, pentru ca să se împărtășască bucuriei cei nespuse a împărăției ceriului? (ANTIM IVIREANUL) A veni la arătare (pop.) = A ieși la iveală: Cine iaste, dară, acela acum, carele să poată spune mărirea zilii aceștiia, desăvârșit și precum să cade? Că tot ce au fost mai slăvit în legia veche și în cea noao, în ceriu și pre pământ, la arătare a eșit, căci acolo au fost mai marii prorocilor, ai legii vechi și mai marii apostolilor ai legii noao. (ANTIM IVIREANUL)