arțag sn [At: ȚICHINDEAL, F. 238 / V: h~, hăr~ / Pl: ~uri / E: mg harcag] 1 (Înv; d. detașamente armate) Hărțuire 2 (Înv; pex) Luptă 3 (Pfm) Pornire spre ceartă. 4 (Pop; îe) Plâns cu h~ Plâns nervos care cu cât încerci să-l domolești, cu atât se întețește. 5 (Rar; îe) A-și găsi ~ul cu cineva A se trezi într-o dispută cu cineva cu chef de ceartă. 6 (Pfm; îe) Tot ~ul își găsește pârțagul Orice naș își are nașul. 7 (Înv) Părul de la ceafă.

ARȚAG (pl. -aguri) sn. Pornire spre mînie, spre ceartă, spre bătaie; fire răutăcioasă, pornită spre gîlceavă: era... spaima... tuturor... în momentele-i de ~ în contra ciocoilor (CAR.); proverb: ~ul își găsește pîrțagul, cine nu se astîmpără, își găsește răsplata, cine caută ceartă cu ori-ce preț și cu ori-cine, dă în cele din urmă peste unul care să-i vie de hac [ung. harcag].

ARȚAG, arțaguri, s. n. Pornire spre ceartă, chef de sfadă, de gîlceavă. Potrivit mijloacelor pe care le dobîndeai, luai față de ea [de viață] atitudini de arțag, de descurajare, de răzvrătire. PAS, Z. I 10. În ziua aceea [învățătorul] se sculase cu arțag, de aceea copiii tremurau ca varga așteptîndu-i întrebările. CARAGIALE, S. 8. ◊ Expr. A avea (sau a fi pus pe) arțag = a fi pus pe ceartă. Se vedea cît de colo că-i pus pe arțag. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 112. 6/6. A-și găsi arțagul cu cineva = a-și găsi beleaua cu cineva. Vai de mămulica mea!... De-acum mi-am găsit arțagu cu cucoana. ALECSANDRI, T. I 185. – Variantă: harțag (CREANGĂ, P. 298, ARHIVA R. I 108) s. n.

ARȚAG, arțaguri, s. n. Pornire spre ceartă, chef de ceartă. [Var.: harțag s. n.] – Magh. harcag.

ARȚAG ~uri n. pop. Pornire spre ceartă; chef de ceartă. /<ung. harcag

arțag n. (Mold. harțag) 1. poftă de ceartă (mai adesea însoțită de bătaie): nu cumva ostașul cela să aibă harțag? CR.; 2. toană: arțagul își găsește pârțagul. [Ung. HARȚAG, încăierare (v. harță)].

arțág, arțăgáș, arțăgós, V. harțag, hărțăgos.

harțag sn vz arțag

hărțag sn vz arțag

HARȚAG s. n. V. arțag.

HARȚAG ~uri n. v. ARȚAG.

harțag n. Mold. V. arțag.

harțág n., pl. urĭ (ung. harcag, întîlnire, încăĭerare, luptă). Vechĭ. Încăĭerare, harță. Azĭ. Est. Gust de ceartă. Tot arțagu îșĭ are pîrțagu (Triv.), unu gata de ceartă dă peste altu care-l învață minte. – În vest arțag, în Ban. hărțag.

hărțág, V. harțag.

arțag (pop., fam.) s. n., pl. arțaguri

arțag (pop., fam.) s. n., pl. arțaguri

arțag s. n., pl. arțaguri

arțag

arțag (arțaguri), s. n. – 1. (Înv.) Harță, ciocnire. – 2. Caracter urît; proastă dispoziție. Mag. harcag (Philippide, Principii, 150; DAR), cf. harță. Este mai puțin probabil etimonul mag. harag „turbare” (Cihac, II, 476). – Der. arțăgaș, adj. (certăreț, scandalagiu); arțăgos, adj.

ARȚAG s. 1. (înv. și pop.) țâfnă. (E plin de ~.) 2. (IST.) (înv.) harță. (~ul era o încăierare ușoară între forțe armate inamice.)

ARȚAG s. 1. (înv. și pop.) țîfnă. (E plin de ~.) 2.* (înv.) harță. (~ era o încăierare ușoară între forțe armate inamice.)

ARȚAG A avea (sau a fi pus pe) arțag = A fi pus pe ceartă: − Doamne, zise atunci Sfântul Petre, speriat: ori hai să ne grăbim, ori să ne dăm într-o parte, nu cumva ostașul cela să aibă harțag, și să ne găsim beleaua cu dânsul. (ION CREANGĂ) Se vedea cât de colo că-i pus pe arțag. A-și găsi arțagul cu cineva (Rar) = A se trezi într-o dispută cu cineva cu chef de ceartă: Vai de mămulica mea!... De-acum mi-am găsit arțagu cu cucoana. (VASILE ALECSANDRI) Tot arțagul își găsește pârțagul (pfm.) = Orice naș își are nașul: Se dă încoaci-încolo, se lovește de tânjală, / Ș-apoi vine singură la ham. Și / Trage ca calul la grăunțe, / Că toate își au leacul. Și / Arțagul își găsește pârțagul. (ANTON PANN) Una peste alta, ultimatumul rusesc din septembrie 2013, spre deosebire de cel din iunie 1940, deși deranjează, nu sperie acum pe nimeni. De data aceasta arțagul rusesc își găsește pârțagul. (http://bogatu.voceabasarabiei.net)