6 definiții pentru afon (s.m.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

afón, ~ă [At: DA / Pl: ~i, ~e / E: fr aphone] 1-4 smf, a (Persoană) care suferă de afonie (1-2). 5-6 smf, a (Persoană) care nu are voce sau simț muzical. 7-8 smf, a (Persoană) care cântă fals. 9-10 sf, a (Lin) (Consoană) care se articulează fără vibrarea coardelor vocale.

AFÓN, -Ă, afoni, -e, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care suferă de afonie. ♦ (Persoană) care nu poate cânta corect, care nu are voce. 2. (Lingv.; la f.) (Consoană) surdă. – Din fr. aphone.

AFÓN, -Ă, afoni, -e, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care suferă de afonie. ♦ (Persoană) care nu poate cânta corect, care nu are voce. 2. (Lingv.; la f.) (Consoană) surdă. – Din fr. aphone.

AFÓN, -Ă adj. 1. (și s. m. f.) care suferă de afonie. ◊ care n-are voce sau simț muzical. 2. consoană ~ă (și s. f.) = consoană care se pronunță fără vibrarea coardelor vocale, surdă. (< fr. aphone, cf. gr. aphonos, mut)

AFÓN ~ă (~i, ~e) și substantival. Care cântă fals; care nu are voce (sau auz muzical). 2) Care nu are sonoritate. ◊ Consonantă ~ă consonantă surdă. /<fr. aphone


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

afón adj. m., s. m., pl. afóni; adj. f., s. f. afónă, pl. afóne

afón adj. m., s. m., pl. afóni; f. sg. afónă, pl. afóne

Intrare: afon (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • afon
  • afonul
  • afonu‑
plural
  • afoni
  • afonii
genitiv-dativ singular
  • afon
  • afonului
plural
  • afoni
  • afonilor
vocativ singular
  • afonule
  • afone
plural
  • afonilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

afon, -ă afon (2) afonă

etimologie: