acuzație sf [At: DA / V: (înv) ~țiune / Pl: ~ii / E: fr accusation, lat accusatio] 1 Acuzare (1). 2 (Înv) Acuzare (3). corectat(ă)

ACUZAȚIE, acuzații, s. f. Acuzare, învinovățire. – Pronunțat: -ți-e.

ACUZAȚIE, acuzații, s. f. Acuzare, învinuire. – Fr. accusation (lat. lit. accusatio, -onis).

ACUZAȚIE s.f. Acuzare, învinuire, învinovățire. [Gen. -iei, var. acuzațiune s.f. / cf. fr. accusation, lat. accusatio].

ACUZAȚIE s. f. acuzare. (< fr. accusation, lat. accusatio)

acuzațiune sf vz acuzație

*ACUZAȚIUNE, *ACUZAȚIE sf. ⚖️ Învinovățire [fr. < lat.].

ACUZAȚIUNE s.f. v. acuzație.

acuzați(un)e f. fapta de a acuza; învinovățire, pâră.

*acuzațiúne f. (lat. accusátio, -ónis). Acțiunea de a acuza. Dare în judecată. Învinovățire. – Și -áție și -áre.

acuzație (desp. -ți-e) s. f., art. acuzația (desp. -ți-a), g.-d. art. acuzației; pl. acuzații, art. acuzațiile (desp. -ți-i-)

acuzație (-ți-e) s. f., art. acuzația (-ți-a), g.-d. art. acuzației; pl. acuzații, art. acuzațiile (-ți-i-)

acuzație s. f. (sil. -ți-e), art. acuzația (sil. -ți-a), g.-d. art. acuzației; pl. acuzații, art. acuzațiile (sil. -ți-i-)

acuzație

ACUZAȚIE s. 1. acuzare, învinovățire, învinuire, (livr.) acuză, culpabilizare, incriminare, incriminație, (pop.) pâră, (înv.) pârâtură, pricină, prihană. (O ~ neîntemeiată.) 2. (JUR.) inculpare, (livr.) incriminare, incriminație (Punere sub ~).

ACUZAȚIE s. 1. acuzare, învinovățire, învinuire, (livr.) acuză, incriminare, (pop.) pîră, (înv.) pîrîtură, pricină, prihană. (O ~ neîntemeiată.) 2. (JUR.) inculpare, (livr.) incriminare.