ȚĂRANCĂ, țărănci, s. f. 1. Femeie care locuiește în mediul rural; săteancă. 2. (Iht.; reg.) Ocheană, babușcă. [Pl. și: țărance] – Țăran + suf. -că.

țărancă² sf [At: ANTIPA, F. I. 181 / Pl: ? / E: ns cf tarancă] (Iht; reg) Ocheană (Rutilus rutilus).

țărancă¹ sf [At: MOXA, 382/30 / V: (înv) țer~ / Pl: țărănci, ~nce, (reg) țărence / E: țăran + -că] 1 Femeie care locuiește în mediul rural Si: săteancă, (rar) țărăniță, (pop) româncă. 2 (Dep) Femeie lipsită de educație, de maniere Si: mojică. 3 (Înv; fam) Bancnotă de 500 de lei, având pe ea chipul unei țărănci¹ (1).

ȚĂRANCĂ (pl. -ance, -ănci) sf. 1 Locuitoare de la țară, săteancă ¶ 2 🐟 = BABUȘCĂ [țăran].

ȚĂRANCĂ, țărance (țărănci), s. f. 1. Femeie care locuiește în mediul rural; săteancă. 2. (Iht.; reg.) Ocheană, babușcă. – Țăran + suf. -că.

ȚĂRANCĂ, țărance și țărănci, s. f. 1. Locuitoare de la țară; săteancă. Au venit țărăncile cu coșuri încărcate cu mere. SAHIA, U.R.S.S. 95. Mergînd lîngă vergele, înnoadă un fir rupt Și repede țăranca s-apucă de țesut. BELDICEANU, P. 68. Din două rochii... țărancele vor cumpăra aceea care bate la ochi. RUSSO, S. 49. 2. (Iht.) Babușcă², ocheană. [Babuștele] se sărează și apoi se usucă întregi – nespintecate, – aducîndu-se în comerț sub numele de țărancă. ANTIPA, F. I. 181.

ȚĂRANCĂ ~ănci f. Femeie care trăiește în mediul rural și se îndeletnicește cu agricultura. [G.-D. țărancei și țărăncii] /țăran + suf. ~că

țărancă f. 1. femeie dela țară; 2. carnea peștelui băbușcă, albă, sărată și uscată întreagă.

țerancă sf vz țărancă¹

femeie-țăran(că) s. f. Femeie care locuiește în mediul rural și se îndeletnicește cu munca pământului și cu creșterea animalelor ◊ „Să luăm o frezie, o garoafă și să le dăruim femeii-țărănci și femeii-zidar și femeii-ministru sau medic.” Sc. 10 III 84 p. 5. ◊ „La Muzeul Internațional al Femeilor din Bonn (Germania) [va avea loc] manifestarea intitulată «Lunile României». Prezentarea se va desfășura pe mai multe secțiuni: femeia-țăran, femeia-muncitor [...]” R.l. 3 XI 93 p. 5 (din femeie + țăran)

scriitor-țăran, -toare/-că s. m. f. țăran[că] ce scrie opere literare ◊ „100 de ani de la nașterea scriitorului-țăran M.K.” Sc. 29 XII 71 p. 4. ◊ „Scriitoare-țărancă” R.l. 14 XI 75 p. 2 ◊ „[La Arad] prima întâlnire a scriitorilor-țărani din România [...] Întâlnirea a reunit 22 scriitori-țărani din 15 județe ale țării.” R.l. 3 X 76 p. 2. ◊ „Recent a avut loc la Arad cea de-a doua întâlnire a scriitorilor-țărani din România.” Cont. 24 XI 78 p. 8; v. și R.l. 11 III 76 p. 2 (din scriitor [-toare] + țăran[că])

țărancă s. f., g.-d. art. țărăncii; pl. țărănci

!țărancă s. f., g.-d. art. țărăncii; pl. țărănci

țărancă s. f., g.-d. art. țărancei/țărăncii; pl. țărance/țărănci

țărancă, pl. țărance

ȚĂRANCĂ s. 1. săteancă, (pop.) româncă, (înv. și reg.) săteană. (~ din Rucăr.) 2. țărăncuță, (arg.) mocancă, mocăncuță. (Vechea bancnotă de 500 de lei se numea ~.)

ȚĂRANCĂ s. v. babușcă, ocheană.

țărancă s. v. BABUȘCĂ. OCHEANĂ.

ȚĂRANCĂ s. 1. săteancă, (pop.) româncă, (înv. și reg.) săteană. (~ din Rucăr.) 2. țărăncuță, (arg.) mocancă, mocăncuță. (Bancnota de 500 de lei se numea ~.)