ȚEL, ❍ȚĂL (pl. -luri) sn. 1 🔫 Punctul, semnul pe care-l ochește cineva cînd trage cu arma; a trage la ~, a trage la țintă, la semn: acolo era o mulțime de cătane la pușcate’n țăl (RET.) ¶ 2 F Scop, țintă: Ea pășește cu pas mare cătr’un țel de mult dorit (ALECS.); viața ei avea un țel (D.-ZAMF.) ¶ 3 🔫 = CĂTARE2: scoase o lumînărică de ceară albă, (și) o lipi la buza puștii, deasupra țelului (GN.) [ung., cél, rus. cělj, etc. < germ. Ziel].