ȘURUBĂRIE¹ s. f. Totalitatea șuruburilor unui mecanism; p. ext. totalitatea pieselor unui mecanism. – Șurub + suf. -ărie.

șurubărie¹ sf [At: CADE / V: (reg) ~rupă~ / Pl: ~ii / E: șurub + -ărie] Totalitatea șuruburilor (1) (pex, a pieselor) unui mecanism, dispozitiv etc.

șurubărie² sf [At: DUNĂREANU, N. 120 / V: (reg) ~rupă~ / Pl: ~ii / E: șurubar + -ie] (Reg) Șiretlic (1).

ȘURUBĂRIE¹, șurubării, s. f. Totalitatea șuruburilor unui mecanism; p. ext. totalitatea pieselor unui mecanism. – Șurub + suf. -ărie.

ȘURUBĂRIE, șurubării, s. f. 1. Totalitatea șurubur unui aparat sau ale unui mecanism; p. ext. totaliatea pieselor care alcătuiesc un mecanism. Complicata șurubărie a mitralierei, ce împiedeca drumul glontelui. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 108, 11/4. Plugurile trosneau din încheieturi și șurubării. MIHALE, O. 124. 2. Fig. Șmecherie, șiretlic, chițibușărie, tertip. s-o dus pe la Galați, să mai învîrtească șurubăriile cu judecata. BUJOR, S. 63. Am înțeles eu șurubăria; a într-adevăr m-a luat așa, ca să mă-ncurce numai. DUNĂREANU, N. 120. Acela știe toate șurubăriile și-ți face alb negru și din negru alb. HOGAȘ, M. N. 19S.

ȘURUBĂRIE ~i f. 1) Sortiment de șuruburi. 2) fig. Faptă sau vorbă de șurubar. [Art. șurubăria; G.-D. șurubăriei; Sil. -ri-e] /șurub + suf. ~ărie

șurubăríe (est) și -păríe (vest) f. (d. șurub). Fig. Procedură șireată, șmecherie: a umbla cu șurubăriĭ.

șurupărie¹ sf vz șurubărie¹

șurupărie² sf vz șurubărie²

șurubărie s. f., art. șurubăria, g.-d. art. șurubăriei; (șiretlicuri) (fam.) pl. șurubării, art. șurubăriile (desp. -ri-i-)

șurubărie s. f., art. șurubăria, g.-d. art. șurubăriei; (șiretlicuri) pl. șurubării, art. șurubăriile

șurubărie (totalitatea șuruburilor, șiretlic) s. f., art. șurubăria, g.-d. art. șurubăriei; (șiretlicuri) pl. șurubării, art. șurubăriile